Actualitate

Ce competiţii automobilistice organizează anul acesta ACR. O noutate pentru judeţ

Automobil Clubul Român (ACR) Bistriţa-Năsăud, condus deja de doi ani de Virgiliu Orza, a reuşit să relanseze sportul pe patru roţi în judeţul nostru. După Raliul zăpezii şi Femina, urmează alte competiţii interesante pentru amatorii de adrenalină, de anul acesta ACR Bistriţa-Năsăud urmând să aibă şi o echipă de karting pentru copii.

„Anul trecut am ridicat nivelul organizaţiei la poziţia 18 în clasamentul general, iar de anul acesta începem să facem automobilism turistic şi pe ramuri de sport.  Am făcut deja Raliul zăpezii, Raliul Femina, destinat doamnelor, urmează Ziua Automobilistului cu raliul slalom paralel şi apoi celelalte derivate, drifturi, draguri, liniuţe pentru toţi oamenii care sunt adepţi ai sporturilor cu motor. Ca o noutate pentru judeţul nostru, de anul acesta, vom avea echipă de karting de copii. Mai sunt câteva echipe care funcţionează, dar în grupuri restrânse. Palatul Copiilor nu mai are secţie de karturi, aşa că am zis să luăm echipa la ACR şi să colaborăm cu noul club înfiinţat acum”, a spus Virgiliu Orza.

De altfel, chiar duminică, la Raliul Femina a avut loc o demonstraţie de karting.

Iată programul competiţional al ACR din acest an:

2 comentarii

  • Ar fi bine să se respecte în competiţiile respective un minim la capitolul securitate , atât pentru participanţi cât şi pentru spectatori. Asta presupune pe lângă trasarea circuitelor şi obstacole fizice efective, distanţe securitare , prezenţa primului ajutor disponibil atât la nivelul unui pericole de incendii legate de coliziuni cât şi la nivelul sănătăţii, descarcerare prim ajutor.
    Plus capitolul poluare sonoră pentru rezidenţi şi poluare cu gaze pentru oraş. Nu e un semnal bun.
    Rezidenţii din zonele respective au dreptul la linişte în perioada de sfârşit de săptămână, ar trebui consultaţi pentru organizarea unor asemenea evenimente.
    Pur şi simplu o porţiune asfaltată mai mare nu se poate chema circuit automobilistic, pentru asta sunt norme de proiectare minimale şi reguli de respectat.
    Accidentul de la Raliul anterior a fost doar consecinţa împrovizării după ureche.
    În general securitatea rutieră pare că suferă de mari carenţe, de la educaţia automobiliştilor, amenajarea infrastructurii şi attitudinea participanţilor la trafic.
    Şi alte accidente pot urma. Şi foarte probabil o să se producă la starea actuală a organizării.

  • Iar o ştampilă de autorizaţie oferită de nişte amatori nu-şi protejează viaţa, dacă te nimereşti prin zonă. Din imaginei nu se văd că ar exista reguli elementare, zone de acces limitate pentru concurenţi etc

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.