Actualitate

Ce elemente de for public ”ne vor decora orașul și viața”

În programul de investiții din bugetul local pe 2017, în Bistrița este prevăzută și amplasarea unor ”elemente de moblier urban decorativ stilizate”, cinci la număr, în Parcul Municipal, Piața Morii, Pădurea Schulerwald, zona Andrei Mureșanu, etc., suma alocată fiind 50.000 de lei.

Primarul Ovidiu Crețu a detaliat:

”În toate piețele din orașele europene apar elemente decorative, de for public. Domnul Gavril Țărmure a realizat tabere de sculptură, sunt diverse elemente și în alte părți. Eu cred că trebuie să decorăm zonele din oraș cu astfel de elemente și am prevăzut această sumă, una foarte mică, pentru a realiza soclul sau micii amenajări în zonele respective. Dacă va fi cazul, vom și cumpăra respectivele elemente. Spun eu că elemente de for public, așa cum sunt statuile lui Mihai Eminescu, Tudor Jarda, Prietenia a lui Maxim Dumitraș sau statuia după lucrarea Fecioara a lui Grigore Bradea amplasată recent în parc, sunt elemente pe care merită să le aducem în atenția publicului. E vorba de artă contemporană în general, care să ne decoreze viața”.

2 comentarii

  • Ar fi bine sa urcati strutii calare pe merele existente linga ouale primarului(ca tot vine Pastele) si sa faca un ansamblu imagistic de cartea recordurilor.

  • Cretu are gusturi cel putin dubioase si a reusit „performanta” sa aduca Bistriţa pe punctul de a intrece Caracalul in materie de ciudatenii. Mai intai l-a apucat nebunia mutarii statuilor care a facut praf istoria orasului. Prima isprava in acest sens a fost mutatarea bustului lui Petru Rares din Piata care-i poarta numele pentru a face loc unui monument controversat, in forma de „Sula” tocmai langa Prefectura, vrand parca sa confere expresie materiala sintagmei „Sula si Prefectura”. A urmat apoi mutarea bustului lui Cuza, de la IJP, in Piata Unirii fara sa stie ca piata isi trage numele de la Marea Unire din 1918 si nu are nimic cu unirea principatelor sau Mica Unire. Dupa mintea lui Cretu, unire sa fie, nu conteaza daca-i mare sau mica. Si pentru ca meniul sa fie complet, a impanzit orasul cu mulajele cu strutii, ouale gigant si merele de plastic. De aceea ar fi bine ca primarul Cretu sa-si decoreze viata la el acasa si sa nu mai faca orasul de rasul lumii.
    Vezi: http://www.catavencii.ro/bistrita-orasul-unde-s-a-rasturnat-carul-cu-peisagisti-tembeli/

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.