Actualitate

Ambasadorul Hans Klemm, tur prin centrul istoric. Ce obiective a vizitat (FOTO)

După ce a participat la inaugurarea ”Raftului american” la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”, Ambasadorul SUA în România, Excelența Sa Hans Klemm, a făcut alături de oficialități, în scurta sa vizită, un tur prin centrul istoric al Bistriței.

Președintele CJ Radu Moldovan, primarul Ovidiu Crețu, prefectul Ovidiu Frenț, viceprimarul Cristian Niculae și managerul BJBN Ioan Pintea i-au arătat oaspetelui Biserica ”Sf. Trei Ierarhi” de pe str. Al. Odobescu și Biserica Evanghelică, simbolul orașului.

Ei au mers apoi, tot pe jos, prin Piața Centrală și pe pietonalul Liviu Rebreanu, spre Palatul Administrativ.

”Am fructificat întrevederea cu Excelența Sa pentru a transmite o părere generală a românilor și a bistrițenilor: românii sunt cetățeni Europeni și merită să călătorească în America fără viză, așa cum o fac cetățenii altor state din Europa Centrală și de Est (ex. Ungaria sau Polonia). De asemenea, i-am transmis ES principalele linii de dezvoltare economică a județului Bistrița-Năsăud și am adresat rugămintea de a fi sprijiniți în promovarea lor la nivelul investitorilor americani”, a menționat Radu Moldovan.

”Vizita s-a încheiat cu o plimbare prin centrul istoric al municipiului Bistrița, context în care Excelența Sa Hans Klemm și-a exprimat admirația față de impresionantul patrimoniu medieval al orașului nostru”, a precizat Cristian Niculae.

”Au sosit americanii! ES Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, a vizitat Bistrița. I-am transmis, împreună cu președintele CJ și cu viceprimarul municipiului, mulțumiri d-lui ambasador pentru donația de la Bibliotecă, i-am descris potențialul județului și oportunitățile de colaborare româno-americane, obținând în final promisiunea că domnia sa va reveni aici, probabil într-o vizită mai lungă și cu obiective concrete de dezvoltare a relațiilor bilaterale. Thank you Mr. Ambassador Hans Klemm!” – Ovidiu Frenț.

Foto: Facebook

9 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.