Social

Modernizarea DN 17 D pe Valea Someşului ar putea afecta speciile protejate. Ce spune APM

Modernizarea DN 17 D între Salva, Năsăud, Rebrișoara, Feldru, Ilva Mică, Sîngeorz-Băi, Maieru, Rodna și Șanț, intravilan și extravilan, ar putea să afecteze în mod semnificativ habitatele şi speciile de interes comunitar din aria naturală protejată Someşul Mare Superior, respectiv din Parcul Naţional Munţii Rodnei, motiv pentru care s-a cerut Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud să actualizeze decizia privind etapa de încadrare.

Potrivit documentului postat pe site-ul APM, reabilitarea DN 17 D prin ranforsare intră sub incidenţa art. 28 din Legea nr. 49/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, amplasamentul acestuia fiind situat: între km 13+550 – km 14+700 amplasat pe limita ROSCI0393 Someșul Mare; între km 47+330 – km 47+820 și km 48+700 – km 49+030 amplasat la limita ROSCI0232 Someșul Mare Superior; podul de la km 44+690 (45+010) peste Someșul Mare la Feldru și podul de la km 49+532 peste Valea Ilvei la Ilva Mică amplasate în ROSCI0232 Someșul Mare Superior; între km 84+800 – 86+000 și km 99+200 – 102+200 amplasat la limita ROSPA0085 Munții Rodnei; între km 99+200 – 102+200 amplasat în ROSPA0085 Munții Rodnei.

„În urma analizei memoriului de prezentare, a punctului de vedere emis de Agenția pentru Protecția Mediului Suceava şi a listei de control preliminară, finalizată în şedinţa Comisiei de Analiză Tehnică, întocmite conform Ordinului MMP nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, se constată că este posibil ca proiectul să afecteze în mod semnificativ habitatele şi speciile de interes comunitar pentru care a fost desemnată aria naturală protejată”, se arată în documentul APM Bistriţa-Năsăud.

Cu toate acestea, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud a decis, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 15.03.2017, că proiectul „Reabilitare DN 17D, km 0+000-103+637, Beclean – Cîrlibaba”, amplasat pe raza județului Bistrița-Năsăud: orașul Beclean, comunele Chiuza, Nimigea, Salva, orașul Năsăud, comunele Rebrișoara, Feldru, Ilva Mică, orașul Sîngeorz Băi, comunele Maieru, Rodna și Șanț, intravilan și extravilan și pe raza județului Suceava: comuna Cîrlibaba, extravilan, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi se supune evaluării adecvate”.

Lungimea efectivă a traseului de drum național este de 103,637 km, din care: 99 km în județul Bistrița-Năsăud și 4,637 km în județul Suceava. Specialiştii au ajuns la concluzia că reabilitarea DN 17D este necesară și oportună pentru crearea unei căi de comunicație modernă, cu implicații în dezvoltarea regională a zonei (traseul trece printr-o zona montană defavorizată). Pentru sectorul de drum amplasat pe teritoriul județului Suceava a fost obținută delegarea de competență de la ANPM.

10 comentarii

  • Să vă vedem mai des că veniți să vedeți în ce stare se află acest sit natural domnule șef la A.P.M Bistrița….să vedeți cum nenorocesc cu drujbele arborii din sit și scot în draci balastru cu excavatoarele….mai lasă biroul cu scaunul ăla de lux și fă bine mai mișcă-ți moaștele și pe aici….dacă tot dai lecții că iubești situl ăsta natural….

  • Ioane ; magarii si boii umbla pe jos nu umbla cu motore. Dupa ce se cultiva putin ,stiu si ei sa aprecieze siturile si parcurile.

  • bine ca toate MICROHIDROCENTRALELE construite pe Somes si pe afluentii sai,nu afecteaza speciile protejate,dar cand trebuie reabilitat un drum toate brostele si scaietii de pe marginea drumului au de suferit

  • Pretext. Gargară. Simplu pretext de a nu începe modernizarea drumului național.
    Dar, de exemplu, asfaltarea Văii Anieșului nu a afectat natura? Dar jaful din păduri?
    Niște neica-nimeni se bagă în seamă. Poate așa au ordin. Să se vadă că lucrează, vor, dar nu-i lasă legea!!!
    Craterele din Feldru, în drum, erau de interes comunitar, da?!

    • interesant ca atunci când s-a construit acest drum,nu s-a distrus Nici1 habitat,ăștia chiar ne cred prosti

  • … Ați distrus valea Aniesului, ați tăiat pădurile iar cand vine vorba de investiții o dați cu protejarea naturii….

  • Voi nu vedeți cate gunoaie sunt peste tot coruptilor ce sunteți mai ieșiți din birouri ca o să paralizati acolo. . Cică garda de mediu.garda pt hoti

  • Sa mai găsit o scuza pentru care sa se întârzie demararea lucrărilor,mulțumim frumos pentru „chinul”la care sunt supuși oamenii de pe aceasta zona,când urmează o groapa de nu ai pe unde sa o ocolești ca dai in alta,îți
    Vine sa te ridici de pe scaun ca sa atenuezi impactul
    Dar cine tine cont de comentarii,cei care au dreptul la deciziile importante in aceasta situație,pur și simplu se amuza pe seama lor,dacă le mai mai citesc…
    Rusinee !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.