Două eleve de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, Alexandra Căluşeri şi Andreea Biro, pregătite de profesorii Ioan Luca şi Mariana Suărăşan, au fost premiate de Clubul Francofon de Afaceri din Cluj la secţiunea de sănătate a unui concurs de proiecte destinate elevilor.
Cele două eleve au aflat despre concurs de la profesorul lor de ştiinţe socio-umane, Ioan Luca, şi s-au gândit să participe atrase de ideea că proiectul trebuie scris în limba franceză. Au găsit în media un subiect care li s-a părut interesant, apa de la Sîngeorz-Băi, infestată cu bacteria E.coli, şi s-au gândit să vină cu câteva soluţii simple, dar practice pentru ca localnicii şi turiştii să nu aibă de suferit de pe urma consumului ei.
Andreea Biro: „Am început prin a prezenta oraşul, apoi ne-am informat despre bacteria E.coli. Am prezentat cauzele apariţiei ei şi efectele, apoi am venit cu soluţia salubrizării. Pentru început am realizat proiectul în română, apoi l-am tradus cu ajutorul profesoarei noastre, doamna Mariana Suărăşan”
Alexandra Căluşeri: „Am implicat diverse ONG-uri, scopul nostru fiind sensibilizarea populaţie inclusiv printr-o piesă de teatru. Am făcut apel şi la Garda de Mediu. Am primit premiul în 20 martie de Ziua Francofoniei, a fost un eveniment frumos inclusiv cu activităţi în aer liber. Ne-am bucurat şi reprezintă un imbold pentru noi să mai participăm şi la alte proiecte”.
Cele două eleve au primit şi un premiu în bani, de 250 de euro, pe care îi vor cheltui în vacanţa de vară.
Prof. Ioan Luca: „Eu particip cu elevi mai ales la proiecte interdisciplinare, la aplicaţii şi atunci le-am încurajat să participe şi pe cele două eleve. Mă bucur că a fost apreciat efortul lor de a propune soluţii pentru rezolvarea unei probleme a comunităţii locale. Soluţia propusă de ele e cea mai bună din moment ce a fost premiată. e o soluţie simplă care presupune implicarea comunităţii. Instituţiile vin, pleacă, oamenii rămân şi ei trebuie să se implice în problemele comunităţii lor”.
Prof. Mariana Suărăşan: „Elevii sunt foarte implicaţi în programele şi proiectele pe care le derulăm pentru promovarea limbii franceze, o limbă foarte iubită în colegiul nostru, promovată cu multă competenţă şi dragoste de profesorii de franceză din colegiu şi rezultatele sunt pe măsură. Avem calificaţi la faza naţioanlă a olimpiadei de franceză, elevi care susţin examenele de DELF, care se implică în proiecte în limba franceză. Sunt foarte mulţumită de reuşita celor două eleve pentru că au lucrat la modul foarte serios şi sper ca şi alţi elevi să fie motivaţi şi să participe cât mai mulţi anul viitor”.
Firmele francofone Energom, Atracore, SNR, Fundația Polisano, Famatech, Michelin, Schneider Electric România, Emerson şi Khar & Partnersau, reunite în Clubul Francofon de Afaceri Cluj, au decis să ajute elevii să perceapă în mod diferit comunitatea de afaceri şi să-i pregătească pentru realitatea de pe piaţa muncii. Un alt scop al concursului a fost orientarea tinerilor spre domenii de actualitate, ei fiind încurajaţi să utilizeze limba franceză ca să poată urma cariere în ţări francofone.
Mai multe despre concursul organizat de Clubul Francofon de Afaceri, aici.
Iar ”implicarea comunității”? Nu au ajuns aproape 30 de ani în care am tot lălăit-o cu conștientizarea și implicarea? Băi fraților, românul e indolent și n-are bun simț. Puneți mâna pe chitanțiere și impuneți legea cu forța, altă soluție nu e. Credeți că austriecii și ungurii s-au rugat de română să-și facă buda la distanță de casă? Le-au dat termen, după aia i-au bătut cu vergeaua de la armă pe spinare. De frică, în doi ani, toți românii și-au făcut budă și gard, că n-aveau de nici unele. P-aia cu agentul sanitar care dă amenzi să se dea cu var o știți? Terminați că lălăitul și puneți mâna pe chitanțiere, că ne sufocă mizeria! Cine răspunde de igiena localității? Viceprimarul, mi se pare. Șo pe ei, Garda de Mediu, să se învețe să păzească apele și să dea amenzi nesimțiților, că dacă așteptăm să li se urce conștiința la cap murim toți de plasticită, băăăăă!!!!
Cand se ia cate-o masura,
Lumea-njura
Pe agentul sanitar
Si-l intreaba fara noima:
– Ce-ai cu noi, ma?
Pentru ce sa dam cu var?…