”Incendiile de vegetație care se extind la fondurile forestiere fac, în continuare, pagube însemnate! Pompierii militari și voluntari, împreună cu autoritățile publice locale, au avut o serie de intervenții la incendii vegetație uscată în păduri și pășuni, în zone greu accesibile și în condiții de vânt puternic”, anunță ISU Bistrița.
Pe raza localității Zagra, au fost afectate aproximativ 120 ha de vegetație uscată de pe pășuni și cca. 6 ha de litieră. Fără posibilitatea accesului autospecialelor de intervenție, pompierii militari de la Secția de Pompieri Năsăud, alături de SVSU Zagra, Runcu Salvei și Telciu, dar și personalul Ocoalelor Silvice din aceste localități (în total 43 de persoane) au acționat cu mijloace de primă intervenție (lopeți, recipiente cu apă etc) pentru localizarea și lichidarea focarelor care amenințau să se extindă pe o suprafață mai mare, sub acțiunea curenților de aer.
În același timp, pe raza localității Rebra, un alt echipaj de stingere de la Secția de Pompieri Năsăud, alături de pompierii voluntari din localitate și reprezentanții Ocolului Silvic – în total 15 persoane – au acționat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu pe o suprafață de un hectar vegetație uscată și două hectare de litieră, pe un teren accidentat, cu înclinație mare, în condiții de vânt puternic.
ISU Bistrița: ”Încă o dată, reluăm apelul nostru la responsabilitate și spirit civic adresat tuturor cetățenilor, pentru respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor de vegetație uscată care se pot extinde rapid la construcții sau fondul forestier”.
Acum cinci ani am patit-o pe pielea mea in padurea proprietate, cand cetateni din satul bunicilor au aprins pasunea. Mi-au sarit mainile din umeri, dupa ce am lopatat cu acele lopeti speciale de cauciuc, alaturi de pompierii de la BECLEAN. Asta se intampla intr-o tara cu politicieni si institutii de lumea a treia. Nimeni nu vrea sa dea niste legi serioase si sa urmareasca aplicarea lor cu efect. Este si cazul de fata, si nicaieri in EUROPA nimeni nu intrazneste asa ceva. In AUSTRIA si alte tari serioase, la cea mai mica dira de fum vazuta in NATURA , te trezesti cu ditamai echipajul cu ELICOPTER cu tot. Vai de ea tara !!! Ce scapa de drujbe nu scapa de foc !!! Tara in DEGRINGOLADA !!!