Actualitate

Pomi de Crăciun confiscaţi pe bandă rulantă

Crăciunul bate la uşă, iar numărul celor care deţin sau transportă brazi fără a deţine documente legale creşte.

În data de 19 decembrie, poliţiştii Biroului Delicte Silvice din cadrul  Serviciului de Ordine Publică în colaborare  cu  silvicultori  din cadrul Ocolului Silvic  Tihuta-Colibiţa,  au executat o acţiune pe linia controlului provenienţei şi comercializării materialului lemnos şi a pomilor de Crăciun, pe Valea Bârgăului, ocazie cu care a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2000 lei şi au fost confiscaţi un număr de  38 pomi de Crăciun, în valoare de 800 lei, informează IPJ BN.

În aceeaşi zi, în localitatea Coldău, poliţiştii l-au depistat în trafic pe C. Vasile de 56 ani din  Borşa, în timp ce transporta cu un autovehicul număr de 18 pomi de Crăciun fără a respecta normele legale.

Conducătorului auto i s-a aplicat o sancţiune  contravenţională în valoare de 2.000 de lei, iar pomii de Crăciun în valoare de 450 lei au fost ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi în custodie Ocolului Silvic Beclean.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.