Directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bistriţa-Năsăud, Sorin Roşu Mareş (40 de ani) a fost numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Absolvent al Liceului Silvic Năsăud şi apoi al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, mai precis a Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii, promoţia 2002, Sorin Roşu Mareş a urmat şi un master cu specializarea „Instruirea specialiştilor în extensie şi consultanţă agricolă” pe care l-a absolvit în 2009. A urmat stagii de pregătire în domeniul consultanţei agricole în Elveţia prin Programul REBIAT, dar şi stagii practice în ferme din Germania.
Între anii 2004 şi 2005, a lucrat ca inginer zootehnist la SC Agricola SRL Şieu-Măgheruş, a fost responsabil de însămânţări artificiale la animalele de fermă din Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Harghita din partea Federaţiei Crescătorilor de Taurine Transilvania şi administrator al SC Biagen Select SRL. A fost director de achiziţii la SC G&B Lumidan SRL Rodna, responsabil de urmărirea efectuării achiziţiei de lapte ca materie primă, în 2009 a lucrat la SC Lech-Lacto SRL Lechinţa, iar în 2011 a fost director coordonator al SC Alemi Flora SRL.
În 2012 a fost numit director la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, funcţie pe care şi-a păstrat-o până în prezent, deşi instituţia are acum altă denumire.
Sorin Roşu-Mareş a făcut parte din Partidul Conservator, iar acum este membru ALDE.
Contactat telefonic, Sorin Roşu Mareş a confirmat numirea sa în această funcţie şi a spus că este onorat să facă parte din echipa de conducere a Ministerului Agriculturii. Deocamdată însă nu ştie ce responsabilităţi va avea.
Acest Guvern mai are trei secretari de stat proveniți din Bistrița-Năsăud: fostul vicepreședinte CJ Alexandru Pugna, la Ministerul Culturii și Identității Naționale, Rareș Trișcă, medic specialist în chirurgie generală și chirurgie oncologică (a lucrat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița), fostul comisar şef al Gărzii Forestiere Cluj, Istrate Ștețco, la Ministerul Apelor și Pădurilor.
Uite un om potrivit la locul potrivit .Succes
Este membru ALDE, deci este o numire politică. Aş fi vrut să văd un om neafiliat politic.
Felicitări Sorine!!! Agricultura bistrițeană și nu numai, pe mâini bune! Mult, mult succes în continuare , în funcția de secretar de stat în MADR!!!
fost candidat primaria chiochis…….rezultate slabe …numirile fara concursuri ……..
Șî mere agricultura la Bistrita de trăznește.
Is mai multi spețialiști ca pomi nedegerati.