Actualitate

Aflat în război cu o bancă, un bistriţean a cerut ajutorul Curţii Constituţionale

Un bărbat din Bistriţa-Năsăud care are un proces la Judecătoria Bistriţa cu Banca Românească a ajuns să ceară ajutorul Curţii Constituţionale a României, acesta fiind primul dosar în care se face un control de constituţionalitate legat de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 190/1999. Reclamantul invocă

Potrivit site-urilor juridice, s-a constituit un nou dosar (1170D/2017) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 (în cauza Nicoară Viorel lonuț). Bărbatul a luat un credit ipotecar pentru investiţii imobiliare şi a dat în judecată Banca Românească pentru clauze abuzive.

Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, este primul dosar în care această dispoziție formează obiectul unui control de constituţionalitate.

Instanţa de trimitere este Judecătoria Bistrița care a hotărât să nu suspende judecarea cauzei acordând termen la aproximativ o lună și jumătate distanță, mai precis în 8 mai 2017.

Nici pe portalul instanţei de trimitere, şi nici pe portalul Curţii Constituţionale nu se precizează în raport de ce dispoziţii din Constituţie se va realiza controlul de constituţionalitate.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ: Art. 10 (extras) – Legea nr. 190/1999 (1) „Suma creditului acordat poate fi exprimată în contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare în lei sau în valută convertibilă şi va fi pusă la dispoziţie împrumutatului eşalonat ori integral”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.