Subunitatea de pompieri și SMURD de la Lechința, care a devenit operațională, a fost inaugurată în prezența ministrului Afacerilor Interne Carmen Dan, secretarului de stat în MAI și totodată șefului Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat, șefului IGSU col. Marian Dragne. Au participat președintele Consiliului Județean Radu Moldovan, prefectul Ovidiu Frenț, senatorul Ioan Deneș, subprefectul Terente Ciui, șefi de instituții, consilieri locali și județeni, primari.
Subunitatea de la Lechința a fost realizată în baza unui parteneriat între Primăria Lechința, Consiliul Județean și ISU Bistrița. Spațiile administrative au fost amenajate cu un milion de lei din bugetul comunei Lechința, CJ a achiziționat o autospecială de intervenție SMURD în valoare de 500.000 de lei, iar ISU Bistrița a detașat la Lechința două autospeciale cu apă și spumă. În cadrul subunității, care va deservi toată zona de câmpie a județului, vor activa 30 de persoane.
”Este un moment important în viața comunității noastre, pentru că obiectivul pe care îl inaugurăm va deservi toată zona de câmpie. Parteneriatul CJ – Primăria Lechința – ISU a fost unul de succes”, a spus primarul din Lechința, Romeo Florian.
”Mă bucur că particip la acest eveniment, este un pas înainte pentru siguranța cetățenilor. O subunitate într-o zonă în care este nevoie este un aspect real și vizibil care definește siguranța cetățeanului. În această comunitate se întâmplă, iată, lucruri concrete în beneficiul oamenilor și ca ministru nu pot decât să încurajez astfel de acțiuni. Înființarea acestei stații de pompieri este un exemplu de parteneriat între autoritățile locale și MAI, între Primărie, CJ și ISU. Exemplul dat aici este de felicitat și voi încuraja astfel de inițiative peste tot în țară. Noua stație înseamnă un timp de reacție mai scurt cu 20 de minute, înseamnă eficiență în intervenții prin utilizarea unor autospeciale moderne și peste 28.000 de oameni care beneficiază direct de acest servicii. Aceste date se traduc în vieți salvate. Colaborarea cu autoritățile din județ îmi dau încrederea că astfel de proiecte se vor întâmpla și în alte localități. Suntem pe drumul cel bun”, a afirmat ministrul de Interne Carmen Dan.
”Este un moment istoric pentru Lechința, capitala zonei de câmpie a județului. Noua subunitate, a șasea din județ, va deservi 10 UAT-uri. În România modernă nu a mai avut loc aici un eveniment de o asemenea încărcătură. Este o mare sărbătoare pentru noi toți, încă o dovadă că atunci când există bună înțelegere și înțelepciune se pot face proiecte de succes ca acesta. Parteneriatul tripartit a dus la rezultate extraordinare. Pe noul POR vom implementa un proiect de mare importanță, extinderea și modernizarea UPU Bistrița, cu lift de mare viteză și heliport pe SJU. Adresez o mare rugăminte doamnei ministru, am putea continua acest parteneriat pe zona de câmpie. Secția de Poliție Rurală de aici a fost desființată, vom găsi o soluție să reabilităm acel sediu și dvs. să ne ajutați să reînființăm secția de Poliție Rurală în Lechința, unde cred că își găsește locul”, a menționat președintele CJ Radu Moldovan.
”Este o zi istorică, pentru că a avea salvatorii atât de aproape de tine, în localitatea ta, garantează că vieți care altădată puteau fi pierdute acum pot fi salvate. Salvatorii trebuie să fie cât mai aproape de comunitate. Mă bucur că în viitor elicopterul IGSU va avea un loc special în Bistrița de unde să preia bolnavii, în loc să aterizeze pe stadioane sau în alte locuri. Sper ca în următorii ani să vedem finalizat și acel proiect. Prezența salvatorilor în această zonă dă șansă vieții”, a declarat Raed Arafat, secretar de stat în MAI.
Carmen Dan, Raed Arafat, Romeo Florian și Radu Moldovan au tăiat panglica inaugurală, apoi au făcut alături de restul invitaților, conduși de șeful ISU Bistrița col. Constantin Florea, un tur al noii subunități.
ISU Bistrița: ”De fiecare dată când inaugurăm o nouă subunitate a salvatorilor, pentru noi este un motiv de sărbătoare şi prilej de bucurie. Facem un pas important spre normalitate şi spre siguranţă. Este un moment cu dublă însemnătate pentru marea familie a salvatorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud. În această perioadă se împlinesc 80 de ani de la înfiinţarea primei subunităţi de pompieri militari şi, începând de astăzi, Punctul de lucru Lechinţa devine operaţional. Printr-un efort conjugat al ISU Bistrița şi al autorităţilor judeţene şi locale, cu aportul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi al IGSU, în localitatea Lechinţa pompierii militari şi paramedicii SMURD vor deveni o prezenţă constantă în această comunitate; cu deviza: “Cine salvează o viaţă salvează o lume întreagă”. O nouă provocare pe care ne-o asumăm cu optimism creează oportunitatea ca peste 28.000 de locuitori din comunele şi satele din zona de câmpie să aibă accesul sporit la serviciile medicale de urgenţă prespitalicească, descarcerare şi a celor asigurate de pompierii militari în cazul incendiilor şi a celorlalte situaţii de urgenţă, adaptate vremurilor noastre”.
Ce frumos ! Splendid si vom fi salvati de Teleormanistii din poza ? Poti sa uiti , ei baga la buzunar mai departe , fac mandatul tiganesc la furat ca ie blonda sa- u bruna , chelner sa-u prefect , pe banii Eu. Noi plecam mai departe la munca in afara , un lucruie sigur mult nu mai dureaza bataia de joc nenorocitilor pusi pe capatuire fara munca cinstita .
Cata amaraciune si cata neincrefere au sadit politicienii de toate culorile in sufletul romanilor!
Ai dreptate draga cititorule
Felicitari. O extraordinara realizare pentru toata comunitatea. Nu pot sa nu va felicit Dl. Primar pentru tenacitatea si devotamentul fata de comunitatea locala. Fara cuvinte. Sper din tot sufletul ca cei pentru care va dedicati munca sa va aprecieze. Mult succes in continure si putere de munca.
Un lucru foarte bun dar mai ales un pas către normalitate ! Asemenea subunități ar trebui sa existe în toate orașele și comunele din tara iar Lechinta este un foarte bun exemplu ca se pot realiza astfel lucruri când se vor. Felicitări Lechinta și felicitări și domnului primar pentru implicare.