Actualitate

Poliţiştii rutieri, acuzaţi că au ieşit la vânătoare când a venit ”şefu” în vizită

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a făcut o vizită de două zile în Bistriţa-Năsăud, timp în care poliţiştii din subordinea sa au reţinut 32 permise de conducere şi au dat amenzi de 150.000 lei. Printre cei sancţionaţi s-a numărat şi Alexandru Toniuc, director în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a primit o amendă de 1305 lei pentru că a depăşit limita de viteză la Şieu Sfântu. Fostul preşedinte al Partidului Ecologist a reacţionat ulterior pe Facebook.

„Drumuri de kkt, reguli de kkt. Asta i-am spus polițistului care m-a oprit în Şieu Sfântu și m-a premiat cu 1305 lei. N-am putut să-i spun în față și continuarea „poliție de kkt” și „țara de „kkt”. Noroc cu Zuckerberg! Nu era nimeni pe drum la ora 6 seara, condiții de drum foarte bune și vizibilitate perfectă. Eu mă grăbeam să ajung la Cluj, la aeroport, habar n-am ce viteză aveam. Nicio treabă n-aveau băieții cu siguranță traficului. Nici nu știu dacă aveau radar în mașina cu care m-am intersectat.

În ultimii 27 de ani, nimic nu a făcut țara ca să poți să ajungi civilizat de la Bistrița la Cluj că n-aș umbla cu mașina personală, veac. Trenuri care se mișcă ca melcul când și când și același drum care trece prin toate satele fără măcar o linie de autobuz care să lege aeroportul de viitorul „centru multimodal” din Bistrița. Limita de viteză în localități a scăzut la 50 km pe oră. Aceiași polițiști ieșiți la vânătoare care fac exces de zel când e „șefu” în vizită care nu trebuie să îți prezinte nicio dovadă că lucrurile ar sta cum zic ei. Probabil în exact momentul în care eu mă bucuram de atenția exclusivă a vaşnicilor polițiști rutieri din Beclean, doamna ministru Carmen Dan declara la Bistrița că reabilitarea stadionului Dinamo este un proiect prioritar al ministerului. Ce să-ți spun? … Îl faceți din amenzi?”, a scris Alexandru Toniuc.

Ministrul de Interne Carmen Dan a participat sâmbătă, la Bistriţa, la startul Gabriela Szabo Runfest şi a inaugurat subunitatea de pompieri de la Lechinţa. A sosit însă în oraş cu o zi înainte şi s-a întâlnit cu angajaţii ISU, ai Inspectoratului de Jandarmi şi ai IPJ, susţinând şi o conferinţă de presă.

Mai mulţi şoferi au acuzat că, vineri după-amiază, pe DN 17 între Bistriţa şi Dej erau numeroase echipaje de poliţie atât cu radar, cât şi fără, traficul fiind mult îngreunat pe traseul pe care urma să sosească la Bistriţa ministrul de Interne.

9 comentarii

  • Sigur ca poliția n-avea nicio vina. Asa e ea! In Romania trebuie sa fi descreierat sa mergi cu 100 de kilometri pe ora pe șosea. Si 40 e mult. Mai bine cu caruța, sau pe jos, sau deloc. Cel mai bine ar fi ca traficul auto sa fie interzis in totalitate. Si nu numai cel auto. La intrarea in tara sa punem niște indicatoare mari: Țara liberă de trafic. Așa probabil vom intra și în Schengen. Ce barieră mai bună poate fi la frontiera Europei decât țara fară trafic. Doar cu polițiști, sri-ști și politicieni și melci.

  • De cand cu 25% premii pentru politisti din amenzile incasate, si-au mutat biroul in drum. Nu e fain! In SUA nu te opreste niciodata politia pentru verificare de rutina, decat daca faci ceva nelegal in trafic. La noi e dezastru, mai ales in BN, mai precis in Nasaud la alimentara:) unde ai toate sansele sa primesti amenda pentru un fleac. Sunt ingroziti soferii care trec prin Nasaud…Bafta!

    • Nici in Romania nu te opreste politia in trafic pentru control de rutina. Te opreste pentru fapte contraventionale sau infractionale.

  • Plotoner oVIDIU, si pe dumneata (să trăiți !) dacă Vă oprește cineva, de rutina, așa, și Vă caută toate alea, Vă va găsi ceva fără importanță, privit drept faptă contravențională sau infracțională cum cu limbă de lemn afirmi.
    Importantă nu este litera, ci spiritul acțiunii.

  • Prietene Mircea M, de Pasti cand s-a petrecut nefericitul accident de care vorbesti, colegii tai politistii au dat in judet amenzi de peste 225000 de lei si inainte cu o saptamana de Florii 150000 de lei. Ce legatura are asta cu faptul ca un tanar fara carnet si sub influenta alcolului a murit ducand cu el pe lumea cealalta inca trei tineri?
    Despre ce alte omoruri vorbesti? Cine a fost victima si cine criminalul?
    Din partea mea sa fie 5 kilometri pe ora limita de viteza in localitati. Reteaua drumurilor nationale nu ar trebui sa treaca deloc prin ele. Ia fa tu o excursie pana macar in Ungaria vecina!

  • Si o zis sefa cea mare de la MAI. Va trebuie ce v-o promis Olguta ? Trageti tare daca vi s-au rupt chipiile, sosetele si chilotii. Guvernul e sarac. Bagati mare la AMENZI. Stati in malai, in curbe si in pante ca acolo se fac leutii.

    • Si eu am fost printre cei premiati vineri seara m-am trezit cu ei in fata mea pusi pe harta.Am fost amendat pentru un fleac cica asa trebuie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS