Trecerea de nivel cu calea ferată de pe strada Ioan Slavici, care nu e prevăzută nici cu bariere, nici cu lumini intermitente, a făcut o nouă victimă în miercuri seara. O maşină marca BMW în care se aflau trei tineri a fost izbită pe partea stângă de un tren de persoane care venea dinspre Bistriţa Bârgăului şi se îndrepta spre Gara Bistriţa-Nord. Şoferul nu a oprit la trecerea de nivel să se asigure, iar maşina a ajuns în şanţ la o distanţă de circa 13 metri faţă de şosea.
În urma impactului, parbrizul s-a făcut praf la cel ca şi capota şi partea din faţă a maşinii, dar şoferul şi cei doi prieteni care se aflau în maşina lui au scăpat doar cu răni uşoare. Cei trei au fost transportaţi la spital pentru investigaţii, în timp ce pe strada Ioan Slavici era blocată circulaţia de maşini de Salvare, SMURD, Pomieri, Poliţie şi Jandarmi.
Adaugă comentariu