Actualitate

Un lider al protestelor de stradă de la Bistriţa a câştigat un concurs european pentru tineri

Ovidiu-Ioan Raţiu, unul dintre liderii mişcărilor de stradă din urmă cu doi ani de la Bistriţa, a câştigat, împreună cu alţi tineri europeni, a zecea ediție a concursului Premiul Charlemagne pentru Tinerii Europeni. El a promovat cetăţenia activă pe blogul de fotografie „Faces of Europe” (Fețele Europei).

„De curând, un proiect la care lucrez , şi la care voi prelua poziţia de manager de proiect, a câştigat Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni (pe România). Voi pleca luni spre Aachen pentru ceremonie”, ne-a transmis Ovidiu-Ioan Raţiu.

În 5 noiembrie 2015, Ovidiu-Ioan Raţiu a ieşit în stradă, la Bistriţa, înfăşurat în tricolor, şi le-a vorbit manifestanţilor: „E o mişcare naţională care se întâmplă în câteva oraşe din România cu peste 50.000 de protestatari. Astăzi ne-am adunat şi noi în Bistriţa ca să arătăm că şi noi suntem solidari cu ţara şi, mai presus de toate, să arătăm că viitorul ne aparţine nouă şi nu doar clasei politice. Dacă politicienii actuali nu sunt capabili să ne ofere un viitor mai bun, noi, geneaţia noastră, ne vom alege liderii din rândurile noastre. Vă mulţumesc foarte mult că sunteţi aici! Am o singură pretenţie: să ţinem această manifestaţie paşnică. Vom merge drept înainte, înainte de Şcoala Avram Iancu o vom lua la stânga, vom merge pe Andrei Mureşanu, până pe strada Zimbrului, pe Bulevard, în faţa Primăriei şi ne vom întoarce aici”, a spus tânărul care s-a recomandat a fi Ovidiu Ioan Raţiu.

Întrebat de Timp Online cine este şi dacă se erijează într-un lider al mişcării de la Bistriţa, el a răspuns: „Am absolvit Facultăţile Istorie, Germană şi Studii Europene din British Columbia, Canada. Sunt bistriţean şi m-am întors acasă în iunie anul acesta, la câteva săptămâni după absolvire. Am plecat la studii în afară şi m-am întors acasă. Nu m-aş numi un lider al mişcării de aici, dar astăzi a fost puţină dezinformare, lumea nu mai ştia dacă se vor mai ţine manifestările aici sau nu, aşa că am decis să fac o iniţiativă, am creat un eveniment pe reţele de socializare şi am vrut să fiu sigur că şi în seara aceasta se va arăta solidaritate cu ceilalţi care protestează în România şi în special cu victimele din Bucureşti”.

Proiectul „Faces of Europe”, coordonat de Viola Bianchetti (Italia), esteu u blog de fotografie care se concentrează pe promovarea cetățeniei active și a implicării tinerilor în politica europeană. Echipa este formată din 16 reporteri voluntari din 12 țări, România fiind reprezentată de Tedi Martinescu, responsabil pentru design-ul grafic al acestui proiect.

Scopul blogului este de a colecta și distribui povești și păreri personale ale unor oameni ce vin din contexte sociale, culturale și naționale diferite. Obiectivul proiectului este de a arăta deosebita diversitate umană, conturând în același timp o identitate europeană comună. Pe scurt, voluntarii fotografiază atât europeni, cât și non-europeni, rugându-i ulterior să relateze o întâmplare personală; în final, poveștile sunt publicate online și propun un sentiment de „apropiere europeană”, susținându-se ideea că Uniunea Europeană nu este doar un mediu birocratic, ci o entitate personală și cuprinzătoare.

Pe acest blog, Ovidiu-Ioan Raţiu scrie povestea lui Vlad, un tânăr din Bistriţa care a participat anul acesta la proteste. „Totul a început cu Ordonanţa de Urgenţă. Cel puțin pentru mine, este de neconceput a cineva cu un cazier judiciar să deţină puterea. Orice politician care vrea să ne reprezinte trebuie să fie curat din punct de vedere juridic. (…) ”

Începând din 2008, Parlamentul European și Fundația pentru Premiul Internațional Charlemagne din Aachen invită în fiecare an tineri din toate statele membre ale Uniunii Europene să prezinte proiecte realizate de tineri pentru tineri care să demonstreze o participare activă la dezvoltarea Europei. La concurs pot participa tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, din orice stat membru al UE.  Proiectele pot fi prezentate individual sau, de preferință, în grupuri. Acestea ar trebui să promoveze înțelegerea europeană și internațională, să favorizeze dezvoltarea unui sentiment comun al identității și al integrării europene, să asigure modele pentru tinerii care trăiesc în Europa și să ofere exemple concrete de cetățeni europeni care trăiesc împreună în cadrul unei comunități.

Premiul pentru cel mai bun proiect este în valoare de 7 500 €, premiul doi de 5 000 €, iar premiul trei de 2 500 €. Premiul include, de asemenea, o invitație oferită celor trei laureați europeni de a vizita Parlamentul European la Bruxelles sau la Strasbourg.

Un reprezentant pentru fiecare dintre cele 28 de proiecte câștigătoare la nivel național este invitat câteva zile la Aachen pentru a participa la o serie de evenimente, inclusiv la ceremonia de decernare a Premiului Charlemagne pentru tinerii europeni, care are loc întotdeauna cu două zile înainte de Înălțare, ziua în care este decernat prestigiosul Premiu Internațional Charlemagne din Aachen.

Premiile acordate pentru cele mai bune trei proiecte vor fi prezentate de Președintele Parlamentului European și de către reprezentanții Fundației pentru Premiul Internațional Charlemagne din Aachen.

2 comentarii

  • Un tanar roman adevarat, scolit in lumea civilizata, reantors in tara, unde, fara ei, fara acesti patrioti liberi, curajosi si independenti, neamul romanesc ramane confiscat de gasca iliista. Cu trucuri populiste, cu pomeni ieftine, cu fluturarea valorilor sfinte ale neamului si crearea impresiei ca gestionand lucrari publice, adesea inutile, ei fac eforturi uriase, au „realizari” inmultitoare de „talanti”, populistii se mentin mult si bine la putere. In realitate, isi fac doar datoria pentru care-i platim, si cel mai adesea o fac pagubos, imbogatindu-se nemeritat , ei si clica lor. Felicitari si succes d-le Ratiu!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.