Copiii din Bistriţa pot petrece „O vară ca la bunici” într-o fermă din Dorolea, supravegheaţi de cadre didactice de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa. Programul este destinat copiilor cu vârste între 6 şi 12 ani care vor avea parte de adevărate aventuri pe care nu le vor uita.
„Vrem să le facilităm părinţilor oportunitatea de a-şi lăsa copiii cu noi, cu un grup de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu să-şi petreacă timpul într-un mod plăcut, în aer liber, fără să stea în faţa blocului sau pe dispozitive mobile cât părinţii sunt la serviciu.
Fiind fermă acolo, vrem să facem jocuri motivaţionale, drumeţii, plimbări cu trăsurica trasă de ponei, competiţii sportive. Vrem să facem ateliere de creaţie, să dansăm, să cântăm, să mergem la stână să vedem cum se face brânza, să hrănim animale, să ne plimbăm cu hidrobiciclete, să mergem de dimineaţa şi să venim seara în fiecare zi”, a declarat pentru Timp Online învăţătoarea Dalia Chira de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa.
Pentru 50 de lei pe zi, copiii vor fi transportaţi până la Dorolea şi înapoi acasă, li se vor oferi două gustări şi o masă de prânz şi multe activităţi. Prima serie începe în 24 iulie, ultima serie fiind la mijlocul lunii august. Pentru înscrieri, apelaţi telefonic la următoarele numere: 0740 202440 – Dalia Chira şi 0770 411795 Teodora Zăvoianu.
super!!! foarte tare!!! felicitari pentru initiativa!!!!!!!!!!!!