În trimestrul I al anului 2017, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistrița-Năsăud a efectuat 184 acţiuni de control. În urma abaterilor constatate au fost întocmite 85 procese verbale de constatare a contravenției, prin 66 dintre acestea fiind aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 162.500 lei. Pentru a verifica în laborator parametri de calitate şi conformitate cu normele şi standardele în vigoare ai anumitor produse, au fost întocmite 2 procese verbale de prelevare prin care s-au prelevat eşantioane din produse pentru care au existat suspiciuni de neconformitate.
În trimestrul I al anului 2017 au fost înregistrate spre soluţionare 105 reclamaţii, astfel: 6 produse şi servicii alimentare, 95 produse şi servicii nealimentare, 4 produse şi servicii financiare. Toate reclamaţiile au fost închise şi soluţionate în termenul legal, după cum urmează: 27 au fost închise cu soluţionare amiabilă, 40 închise cu soluţionare pozitivă (întemeiate), 20 au fost închise că nesoluționabile, 7 au fost închise că neîntemeiate, 11 au fost redirecţionate către alte organe spre soluţionare. Valoarea reparaţiilor, a produselor înlocuite sau a contravalorii restituite către consumatori în urma soluţionării favorabile a reclamaţiilor s-a ridicat la 39.404 lei.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor BN doreşte să reamintească operatorilor economici din judeţ că vine în întâmpinarea acestora, mai ales a celor care se află la începutul activităţii, precum şi a micilor producători, persoane fizice autorizate, mici meseriaşi, prin consiliere la cerere, gratuit, fiind necesară doar depunerea unei solicitări scrise în acest sens, se arată într-un comunicat al instituției.
În perioada zilelor libere legale 01.06, 02.06 şi 05.06.2017, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor BN va asigura permanență pentru preluarea reclamaţiilor la numărul de telefon 0263.211.681. Pentru situaţii deosebite, dacă evaluarea nivelului de risc pe care îl reprezintă evenimentul respectiv va arăta că e nevoie de o intervenţie, există pregătită echipa de intervenţie operativă. De asemenea, consumatorii pot apela Telefonul Consumatorului 0219551 pentru consiliere şi informaţii referitor la modul de depunere al unei reclamaţii sau pot înregistra reclamaţiile online pe site-ul www.anpc.gov.ro/formular sesizare online.
Buna dimineata! Sunt Dr. L .T. Ionut Horia din Brasov.
Vreau sa depun sau sa trimit aceasta sesizare pentru neregulile pe care le-am intalnit la Localul Cotul Donului din localitatea Predeal Judetul Brasov.
Duminica 09 iunie 2017 undeva in jurului orelor 14-14.45 ma reintorceam spre casa cu viitoarea mea sotie Adela Mariana S. si cu bunul prieten Prof. P. Daniel. Am oprit sa luam pranzul cu speranta ca dupa o zi minunata petrecuta in natura si aer liber vom putea lua pranzul in conditii civilizate.
Dupa 30 minute de asteptare desi nu era aglomerat a venit un domn dar neechipat ca ospatar si ne-a adus lista de meniuri. Am ramas socat ca nu avea nici ecuson si nici tinuta regulamentara pentru chelner.
Am solicitat meniul zilei. A spus ca sambata si duminica nu fac asa ceva. La replica noastra de ce spuneti meniul zilei daca nu este zilnic am primit ca raspuns… ASTAZI S-A TERMINAT. Concluzia o trageti dumneavoastra.
Am decis sa comandam trei portii de ciorba de burta si trei portii de mici a cate patru mici fiecare.
Ciorba era rece, sleita si doar cu cateva raslete fire de carne. Initial am intrebat daca ciorba are toate componentele:usturoi, smantana, ardei iute, otet. Ospatarul care nu avea ecuson a spus ca este ok si daca vrem ne aduce in plus ceea ce dorim. Vreau sa va spun ca nu era nici usturoi, nici smantana. Am solicitat usturoiul care a venit dupa ce aproape servisem ciorba.
Prietenul meu Prf. P. Daniel are diabet si nu puteam sta in asteptare deoarece mesele in asemenea boli metabolice cam trebuie sa fie destul de regulate ca fus orar.
Am servit ciorba si am avut nevoie sa ne stergem la gura. Pe masa nu erau servetele iar la sosirea noastra la restaurant mesele erau in conditii execrabile din punct de vedere al curateniei. Am primit ca replica ca respectiva masa era in categoria meselor rezervate si nu aveam dreptul sa ne asezam acolo.
Dupa alte 10 minute au sosit si micii uscati, reci si cu o lingurita de mustar. Ni s-a explicat ca acesta este gramajul care trebuie pus in farfurie. Daca luam 1 mic, sau 7 mici etc inseamna ca aveam acelasi gramaj.
Am solicitat ospatarului sa se prezinte pentru ca nu avea ecuson. A spus ca este prima zi de lucru si aceasta este regula casei… in prima zi nu au ecusoane. Va intreb de unde aceasta regula stupida. Am solicitat colegului IONUT care avea ecuson. numele colegului de tura si mi-a spus ca nu au avut timp sa se cunoasca deoarece colegul este in prima zi. Acelasi lucru am facut si cu barmanul care a refuzat sa imi comunice numele ospatarului care ne servise, barman care nici el nu avea ecuson.
Am cerut sa vorbesc cu seful de local. Dupa multe insistente am vorbit telefonic cu un domn care s-a recomandat ca R. sau R. si se facea nestiutor de modul de pregatire al preparatelor, de lipsa de curatenie, de atitudinea subalternilor.
In final cu mare greutate am aflat ca ospatarul se numeste H. Adrian daca acest nume este corect furnizat, si scris de mine. In controlul dumneavoastra puteti cu siguranta identifica persoana care ne-a servit.
Alatur sesizarii cateva imagini ce ar putea fi sugestive cum arata mesele unde vesela utilizata se acumuleaza pe mese de la un client la altul.
Ca si completare seara am ajuns in serviciul de urgente pentru o toxiinfectie alimentara.
Cu deosebita stima,
DR. L. T. IONUT HORIA
Catre Protectia Consumatorului Brasov,
Subsemnatul Dr.Leoveanu T.Ionut Horia medic specialist medicina generala-medicina scolara domiciliat in Brasov,str.Lucian Blaga Nr.2,Et.1,Ap.4,Brasov,Judetul Brasov,cod 500.008,telefon fix acasa 0268/411.076,telefon mobil 0740065182,mail iLeoveanu@yahoo.com,nascut la data de 09 iunie 1962 in Brasov,Judetul Brasov,fiul lui Leoveanu A.Toma si al Leoveanu I.Eugenia,posesor al Cartii de Identitate seria ZV,nr.248364 eliberata de Politia Brasov la data de 14.02.2019 si identificat prin CNP 1620609080036,vreau sa ca aduc la cunostinta urmatoarele aspecte tipic romanesti,mai exact rromanesti.
In data de Duminica 17 iunie 2019 cam pe la orele 18-118.20 am mers sau am intrat in localul KASHO, str.SIRUL LIVEZII NR.1 Brasov, din spatele Bibliotecii Judete “George Baritiu” din Brasov.Eram insotit de sotia mea ADELA MARIANA LEOVEANU si cele doua prietene de familie din Bucuresti ANCA si DANA,care erau venite PRIMA DATA IN BRASOV,da pentru prima data.Erau dornice de peisaj,de aer curat.Ca urmare am decis sa ne asezam la terasa,sau pe terasa localului.Terasa avea si umbrela,terasa era libera.Afara era innourat si cadeau stropi razleti de ploaie,repet,repet nu ploua.Sotia mea este fumatoare si am preferat terasa.Aceasta era acoperita,nu era vant,furtuna si nici localul in interior ffff aglomerat.Am luat loc si in cateva clipe o ospatarita/chelnerita/angajata a venit si ne-a comunicat sa nu ne asezam ca din cauza ploi nu ne poate servi.Cum coborasem din Poian Brasov si chiar doream sa servim ceva am intrat in local.Dupa 20 de minute de asteptare’ localul nefiind aglomerat a venit Domnul chelner MARIUS care a preluat comanda de trei-3-SANTAL doua de ananas,si unul piersici si o BERE.Intrebat de ce nu suntem serviti afara a spus ca el nu are habar deorece este prima zi de lucru deoarece a venit de afara,cumva ca nu ar fi angajat permanent si ca este numai ca ajutor.Am incercat politicos sa explicam ca nu suntem infantili si am mai fost si noi pe afara si am prins ploi,vant si cu toate acestea am fost serviti.Era inutil sa parlamentam si am rugat sa intrebe seful daca putem iesi cu comanda primita pe terasa.Dupa alte 10 minute domnul MARIUS caci asa era scris pe ecuson a venit si ne-a comunicat ca NU SE POATE DEOARECE ASTA ESTE POLITICA LOCALULUI,si daca ne da voie se creeaza precedente.OK OK OK politica,politica,politica senatoriala,guvernamentala sau cum o fi ea trebuie scrisa undeva sa stie fiecare prost din tara asta care intra in local.Am grabit consumatia deoarece prietenele noastre aveau tren de intoarcere spre Bucuresti.Tin sa precizez ca l-am intrebat pe Domnul MARIUS daca raspunsul dat cu POLITICA este al sefului care am inteles ca se numeste DANY/DEMI/DANNYS,dar asta veti afla dv?A spus ca nu dar a vorbit cu colegii lui.Am rugat si am chemat la masa noastra seful de local.Domnul MARIUS a spus ca seful nu are timp de noi caci are lucruri CU MULT MAI IMPORTANTE.
La plecarea din local era un grup de tineri smecheri care isi seveau produsele localului pe terasa localului KASHO.Acesasta a fost picatura care a umplut paharul.Deci in Romania trebuie sa fi smecher,cu bani,copil de copil,cu fite si tupeu.Omul de rand este vax albina si este bestelit si umilt de niste neica nimeni.Am ferma convingere ca nu se va rezolva nimic,absolut nimic deoarece se va gasi in totdeauna scuza,scuze si categoric rezolvare.Nu am bonul la mine deoarece am fost mult prea scarbit sa il mai iau.Dar am facut poze care justifica ceea ce am afirmat mai sus.Unul din angajati a vazut ca au fost facute poze si a venit dupa noi sa vorbim UN MINUT.Eu nu am timp cand vor dansii.Trebuiau sa vina cand au fost chemati nu cand vor muschii dansilor.
Repet vremea nu era deloc nefavorabila sa nu se poata servi.Va intreb dece in occident este altfel iar la noi se perpetuiaza cu buna credinta aceste marlanii,mitocanii,dece nu incercam sa facem un pas spre normalitate.Probabil aceasta este normalitatea si nu o mai sesizam noi cei putin mai trecuti prin viata.Nu am ferma convingere ca veti merge la acest local KASHO,si va veti interesa.Din intuitie stiu ca si organele de control prefera linistea si stiu sa se retraga onorabil fara sa supere.
Va multumesc!
Cu stima,
DR.LEOVEANU T.IONU HORIA
Buna ziua .
Atentie la limbaj ,domnu ‘ doctor (!? …) Ca sincer ,nu prea pareti !?…
Nici dupa maniera infantila in care relatati intamplarea si nici dupa expresiile si cuvintele suburbane pe care le folositi la un moment dat si care nu dau bine titlului cu care va prezentati …
Cat despre aspectele ,, tipic romanesti ,, pe care le evocati in descrierea dvs ,iertata-mi fie intrebarea ,dar dvs. pe ce lume traiti sau mai bine zis din ce lume veniti ?
Ca daca ati trait mereu in Romania ,ar fi trebuit sa va obisnuiti cu gandul si ideea ca pe plaiurile mioritice nu a fost si nu va fi niciodata ca ,, pe afara ,, (unde ? pe strada ? in curte ?…)
Intamplarea pe care dvs. o relatati intr-un stil ce aminteste de ,, Bubico ,, al lui Caragiale ,ma face sa cred ca de fapt sunteti unul dintre cei care tocmai au scos si ei un pic nasu’ prin Occident si devin deodata moralizatori ,facand niste comparatii care nu au nimic de-a face cu GENA ROMANEASCA …
Si inca ceva : din cauza ploii = genitiv deci se scrie cu 2 ,, i,, …
In incheiere ,mi-as permite o sugestie : daca intr-adevar sunteti medic ( ? ) cred ca ar fi mai potrivit sa va concentrati pe profesia dvs. si nu sa postati reclamatii stupide pe internet…Chiar nu da bine ,pe bune !
Sa stiti ca nu intereseaza pe nimeni unde ,cum si cu cine va petreceti dvs timpul liber si nici ceea ce faceti dvs. in viata personala …
In plus ,a posta in vazul intregii lumi datele personale ,denota o- hai sa-i spunem elegant – ,, naivitate ,, …
Sa nu-i spunem direct ,, prostie ,, ptr ca poate sunteti intr-adevar cine pretindeti ca sunteti (? ) Desi ,diplomele se mai si cumpara ,iar prin anume facultati de medicina din Romania int-adevar se poate trece ca ,, gasca prin apa ,, (mai ales facultatile create dupa anii ’90 ca regula generala …)
Sincer, nu vreau sa cred ca ar fi si cazul dvs ,domnule …Ca daca da , vai de bietii pacienti !…
Mai exista o intrebare care imi macina mintea :
Sa fie oare Doamna PARANOIA cea care va impinge la asemenea imprudente si va da impulsul de a redacta asemenea postari ridicole ?
Deci : ,, A fi , sau a nu fi , aceasta este intrebarea ,, …???
Numai bine !
Un cititor internet .
PS Lasati reclamatiile stupide si daca intr-adevar sunteti medic ,invatati sa traiti DISCRET, asa cum dealtfel o cerea si batranul Hypocrat .