La Biblioteca Județeană „George Coșbuc” s-a deschis cea de-a doua ediție a Târgului de carte pentru copii și adolescenți „Coșbook” (8-11 iunie), în prezența IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, prefectului Ovidiu Frenț, inspectorului școlar general Camelia Tabără, vicepreședintelui CJ Vasile Puica, filozofului George Purdea și a numeroși elevi.
Oaspeții târgului au fost întâmpinați de copii costumați în personaje de poveste, coordonați de Aurora Rad, cu următorul mesaj: ”Bine ați venit la târg! Azi se poartă literatura!”. Cei mici le-au oferit vizitatorilor ecusoane ”Azi se poartă literatura”.
În prima zi au avut loc lansarea revistei Bibliotecii: „Ipostaze”, lansarea cărții „Poveștile copiilor de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița”, premierea celor mai fideli cititori ai Bibliotecii Județene și lansarea regulamentului proiectului „Biblioteci deschise: Zilele cărții în bibliotecile comunale și orășenești”.
”Ne bucurăm că foarte mulți tineri iubesc acest târg. Acesta este scopul nostru, să atragem tinerii spre lectură”, a spus directorul Bibliotecii Județene, Ioan Pintea.
”Nu știu dacă generațiile tinere realizează cât de importantă este cartea. Cred că tinerii studioși realizează, însă au la îndemână prea multe mijloace ca să fie ispitiți să citească mult, ca odinioară. Or fi și printre tineri de azi unii care citesc mult. Nostalgic mă întorc pe firul istoriei, pe când eu eram de vârsta tinerilor de azi nu aveam nici curent electric, nici televizor, seara citeam la lampă dar era frumos. Aveam aparat de radio cu lampi. Avantajele și dezavantajele lipsei de mijloace tehnice. Cultura nu se face la televizor, cultura se face citind”, a menționat IPS Andrei.
”Pe toți aici ne-a adus cartea. Dragi copii, foarte departe nu puteți ajunge fără carte. Fapul că pe vremuri nu erau decât două ore de program TV și acelea greu de suportat ne-a ajutat să citim foarte mult. Descoperiți plăcerea de a citi, care nu se poate comapara cu nimic. Felicitări domnului director Pintea, care seamănă din ce în ce mai mult cu George Coșbuc, pentru acest târg de carte”, a afirmat Ovidiu Frenț.
”Este un festival al cărții, avem mare nevoie de diversificarea ofertei pentru citit deoarece este o excelentă zăbavă cititul, dar din păcate în zilele noastre are un concurent serios în facilul și superficialul mediului virtual. Trebuie să găsim soluții astfel încât cartea în forma ei de prezentare să ajungă într-o formă de poveste către inima și sufletul copilului. Cu cititori mici astăzi vom avea mâine oameni care știu să trăiască frumos”, a spus Camelia Tabără.
Târgul de carte pentru copii și adolescenți „Coșbook” cuprinde lansări de carte, minispectacole, lecturi publice, dezbateri, schimburi de carte, întâlniri cu scriitori, recitaluri de muzică și poezie, expoziții, teatru, ateliere creative și se va desfășura după următorul program:
JOI 8 IUNIE
– Ora 13.00:
Editura Renașterea, o editură pentru sufletul tău
Prezentări de carte
Expoziția de desene (Biblioteca Livezile/Școala Gimnazială Livezile)
Simpozionul elevilor: „Ce știm despre literatura neînvățată”
(proiectul județean: „Literatura, dincolo de programele școlare”)
Lansarea publicației: „Ochi de copil: scriitorul contemporan”
Invitat: Ioana Bradea
Moment muzical: Liceul de Muzică Tudor Jarda
Grup vocal de muzică tradițională
LiveMuzica: Alexa Dragu, Ralph Berbecar, Cristian Moldovan, Titus Homei
– Ora 13.30:
Întâlnire cu Ciprian Măceșaru
Lansare de carte:
„Super! Sunt un gândac!: – Pentru copii zglobii și oameni mari ștrengari”, Editura Humanitas
– Ora 15.00:
Întâlnire cu Radu Vancu
Lansare de carte:
„Zodia cancerului. Jurnal 2012-2015″, Editura Humanitas
Despre „Zona nouă”
Workshop de scriere creativă cu membrii Grupului „SubNord” (coordonat de Dan Coman)
– Ora 19,00:
LiveMuzica
Povești d(in) Târgul de Cărți/Ateliere de creație/Tânăr și…cititor/Ești în… cărți
VINERI 9 IUNIE
– Ora 11.00:
Deschiderea Expoziției de carte pentru copii și adolescenți – Sala de Conferințe „Gavril Scridon”
– Ora 12.00:
Prezentarea Revistei „PreTexte” (Liceul Tehnologic Lechința);
Întâlnire cu Andrei Moldovan
Lansare de carte:
„Consemnări critice”, Editura Cartea Românească
– Ora 13.00:
Întâlnire cu Horia Gârbea
Lansarea cărților:
„Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din Lună”
„Cântecele lui Huppy”
„Celălalt țărm”
„1312 sirene – proză românească din deceniul doi”, Editura Neuma
Concursul de creație literară „Orizonturi „, ediția a XXIII-a.
Decernarea premiilor
– Ora 16.00:
Book exchange
Microrecital/chitare acustice (Interact Bistrița)
Povești d(in) Târgul de Cărți/Ateliere de creație/Tânăr și…cititor/Ești în…cărți
SÂMBĂTĂ 10 IUNIE
– Ora 12.00:
Lansare de carte
Leonor și zânele / Leonor et les fées de Maria Postu, ilustrații de Martina Garcia Aranda, ediţie bilingvă română-franceză, traducere de Ioana-Alice Postu, Editura Școala Ardeleană / Colecția Cărțile copilăriei
Prezintă Ionela Silvia Nușfelean, Adriana Ramona Salak și Vasile George Dâncu. Invitat special este eleva Irina Hordouan, clasa a VI-a B, Școala Gimnazială „Grigore Silași” Beclean (profesor Carmen Szasz)
– Ora 13.00:
Lansare de carte:
„Am ascultat de porunca Bisericii”
Arhiepiscopul Justinian Chira în dialog cu Călin Emilian Cira, Editura Mega
– Ora 15.00:
Întâlnire cu Dan Lungu
Lansarea cărților:
„Povestea omului leneș care avea un arici trist”
„Ayako, Ilinca și prințul fermecos”, Editura Doxologia
Povești d(in) Târgul de cărți/Ateliere de creație/Tânăr și…cititor/Ești în…cărți/
– Ora 16.00:
Spectacol de teatru: „Lampa lui Aladdin”. Trupa Piticot – Bistrița
Povești d(in) Târgul de Cărți/Ateliere de creație/Tânăr și…cititor/Ești în…cărți
DUMINICĂ 11 IUNIE
– Ora 14.00:
Închiderea Târgului de Carte pentru Copii și Adolescenți „Coșbook”
Povești d(in) Târgul de Cărți/Ateliere de creație/Tânăr și…cititor/Ești în…cărți
Coordonatori activități: Ramona Adriana Salak – Inspector școlar, Ionela Silvia Nușfelean, Raluca Baciu, Alina Tomi, Roxana Kovacs, Ioana Călina Fiscutean, Carmen Berințan, Tudor Mudure, Oana Varvari, Diana Oancea Morar, Sidor Costinași, Aurora Rad, Roxana Costeanu, Iulia Istrate, Elena Brumă, Cristina Bălan
Amfitrioni: Ioan Pintea – Manager și echipa Bibliotecii Județene „George Coșbuc”: Marcel Seserman, Sorin Bretfelean, David Dorian, Adriana Zăgrean, Camil Hosu, Rodica Bădăluță, Rodica Linul, Laura Seserman, Rodica Barteș, Simona Pasere, Alina-Diana Pop, Ioana Titieni, Octavia Camelia Gherman, Loredana Chiuzan, Elena Cojocaru, Alina Simon, Octavia Colda, Gabriela Molnar, Angela Costin, Anca Păștina, George Bulz, Ramona Spermezan, Erika Nistor, Gavril Simionca.
Prea multa popime. Imaginile dintr-o sala improvizata in care multi stau in picioare sau pe jos, te duc cu gandul la romanul „Biserica neagra” de A.E. Baconschi. Pana si personajele seamana izbitor cu cele din roman, care nu au o identitate civila, ci sunt denumite printr-o trasatura dominanta: Batrinul profesor, Paracliserul, Groparii, Sordidul, Generalul, Proprietareasa, Fosta dansatoare, Fratele, Personajul auster, Servitoarea, Dumnealor etc.