Actualitate

”Domnița Bistriței”, ediția a VIII-a, la festivalul medieval

Organizatorii Serbărilor Bistriţei Medievale îi provoacă și anul acesta pe bistrițeni să o aleagă pe cea mai vrednică domniţă din cetate. Şase-opt domniţe care candidează în a deveni aleasa Bistriței 2017 pe parcursul serilor de sâmbătă şi duminică, 24 iunie respectiv 25 iunie, vor îmbrăca straie medievale.

Câştigătoarea titlului de ”Domnițșa Bistriței” va fi cea care va întruni aprecierile juriului şi ale publicului deopotrivă. Premiul cel mare constă într-o costumaţie medievală oferită de Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, pe care domniţa aleasă şi-o va confecţiona după gustul propriu.

Fiecare domniţă participantă va câştigă un titlu. Domniţa inimilor, a curajului, a creaţiei artistice, a îndemânării şi iscusintei, a graţiei şi eleganţei, a muzicii şi poeziei, a curajului şi îndrăznelii, a gastronomiei sunt doar câteva din titlurile ce pot fi atribuite domniţelor participante. Însă numai una va fi desemnată Domniţă supremă, cea care va îndeplini cele mai multe calităţi.

Doritoarele domniţe cu vârste de minim 14 ani sunt aşteptate marţi 20 iunie, orele 17.00, la Forumul German Bistriţa, pentru preselecţie şi începerea pregătirilor.

”Concursul-spectacol ”Domniţa Bistriţei” are menirea să încurajeze şi să susţină rolul femeii în societate prin evidenţierea frumuseţii, priceperii şi calităţilor deosebite care se întâlnesc la fiecare femeie în parte. Dacă în Evul Mediu statutul femeii se diferenţia destul de mult de la regiune la regiune, iar dominaţia elementului masculin asupra femeii şi a societăţii medievale conducea la concepţia potrivit căreia femeia era în cea mai mare parte subordonată bărbatului, iată că, în zilele noastre femeie joacă un rol important, egalizând în drepturi cu bărbatul”, spun organizatorii.

Prima ediţie a concursului a fost câştigată în anul 2009 de Ana-Maria Greabu, în 2010 de Adelina Popa, în 2011 de Alexandra Runcan , în 2012 de Andrada Bianca Moruțan, în 2013 de Roxana Muscari, în 2014 de Paula Maria Toma şi în 2015 de Mădălina Năstuță.

Serbările Bistriţei Medievale 2017 sunt organizate de Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, cu sprijinul Primăriei Bistriţa şi al Complexului Muzeal Judeţean.

AICI programul complet al Serbărilor Bistriței Medievale, 23-25 iunie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.