Actualitate

IPJ Bistrița-Năsăud, anunț pentru șoferii care au permisul suspendat

Pentru a putea beneficia de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conducătorii de autovehicule sunt obligați să facă dovada admiterii testării de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.

Această testare are loc în mod obișnuit în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 14.00, la Colegiul Infoel din Bistrița.

Anul acesta, ziua de Crăciun și cea de Anul Nou vor fi în zile de miercuri, iar testarea aferentă celor două zile libere va avea loc în 23.12.2019, respectiv 30.12.2019, începând cu ora 10.00, în același loc, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Rutieri reamintesc faptul că, de anul acesta, au intrat în vigoare noi modificări ale OUG 195/2002, conform cărora:

La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful Direcției Rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române.

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele două condiții:

a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;

b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.

Totodată, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare, testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație TREBUIE SUSȚINUT până în a 30-a zi, inclusiv, pentru faptele prevăzute la art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. a) și art. 103 alin. (1) lit. c)., respectiv până în a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru faptele prevăzute de art. 118 alin (5) și art. 103 alin. (2).

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, pentru săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptelor prevăzute la art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. a) și art. 103 alin. (1) lit. c). Pentru fapta prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. e), perioada de suspendare se reduce la 30 de zile, la cererea titularului:

a) dacă depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu 70 km/h;

b) dacă depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu mai mult de 70 km/h, doar dacă fapta a fost săvârșită o singură dată în 12 luni.

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 45 de zile, la cererea titularului, în cazul prevăzut la art. 103 alin. (2) și la art. 118 alin. (5).

(5) Dispozițiile alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător și cazului prevăzut la art. 1041 alin. (1), în situația în care faptele respective fac parte din cele prevăzute la art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. a) și e), art. 103 alin. (1) lit. c), art. 103 alin. (2) și art. 118 alin. (5).

(6) Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:

a) a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;

b) a fost implicat într-un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se afla sub influența alcoolului;

c) sancțiunea contravențională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.

Totodată, a fost introdus prin Ordonanţă 11/2019, art. 1062, conform căruia cetățenii străini pot susține test de verificare în condițiile mai jos menționate:

(1) Testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație se susține, potrivit art. 106 sau 1061, la serviciul poliției rutiere care are în evidență titularul permisului de conducere sau la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată contravenția ori au fost constatate prin același proces-verbal contravențiile.

(2) Verificarea cunoașterii regulilor de circulație se poate efectua, la cerere, în una dintre limbile în care se poate susține, în România, examinarea la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere.

IMPORTANT! Toate tipizatele necesare se regăsesc accesând linkul: https://bn.politiaromana.ro/ro/informatii-utile/documente-eliberari-acte/modelele-de-cereri-privind-activitatea-politiei-rutiere1473055466

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.