Un ONG fondat de fostul premier tehnocrat Dacian Cioloş primeşte circa 150.000 de euro printr-un grup de acţiune locală din Bistriţa-Năsăud. Este vorba de Asociaţia profesională Agroecologia din Cluj, organizaţie formată din fermieri, ingineri agronomi şi horticultori care au efectuat stagii practice în Franţa în agricultură biologică şi convenţională.
Asociaţia profesională Agroecologia a fost fondată de Dacian Cioloş în 1995, aşa cum reiese din CV-ul fostului premier tehnocrat. Asociaţia, care se ocupă de promovarea în învaţământul agricol de specialitate a principiilor şi elementelor componente ale agriculturii ecologice, de dezvoltarea cercetărilor cu tematică ecologică şi promovarea unei agriculturi durabile în ţara noastră, respectiv de iniţierea unor acţiuni privind organizarea pe principii ecologice a unor unităţi de producţie agricolă, a depus două proiecte la GAL Ţinutul Haiducilor pe Măsura 19 Dezvoltare locală LEADER. Ambele au fost declarate eligibile şi vor fi fionanţate.
Unul este pentru formarea competenţelor de antreprenoriat şi parteneriat rural la ţărani din Ţinutul Haiducilor. Valoarea eligibilă a proiectului este de peste 40.000 de euro. Cu aceşti bani vor fi instruiţi ţărani-lideri din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Al doilea proiect, în valoare de peste 100.000 de euro, se numeşte „Formare aplicativă în ferme şi ateliere didactice – activităţi demonstrative pentru ţăranii din GAL Ţinutul Haiducilor”.
Unul din instrumentele importante pentru reducerea dezechilibrelor economice și sociale și a disparităților dintre urban-rural este Leader. Prin intermediul acestuia se urmărește dezvoltarea zonelor rurale și a orașelor mici, cu o populație de maximum 20.000 de locuitori, îndreptându-se în mod specific către nevoile de dezvoltare locală în domeniul educațional, al mediului de afaceri, agriculturii, sănătății, serviciilor sociale, infrastructurii, culturii și mediului, facilitând implementarea proiectelor cu o abordare inovativă multisectorială și transversală, pentru a sprijini nevoile populației din teritoriul eligibil LEADER și a îndeplini obiectivele Strategiei Europa 2020.
GAL Ținutul Haiducilor este o asociație non-profit care reunește în componența sa 61 de parteneri publici și privați, precum și din sectorul asociativ. Teritoriul GAL-ului este identificat în Regiunea de Nord-Vest, în judeţul Bistrița-Năsăud, este format din 14 localități: Târlișua, Spermezeu, Căianu Mic, Uriu, Zagra, Negrilești, Petru Rareș, Chiuza, Runcu Salvei, Ciceu Giurgești, Ciceu Mihăiești, Braniștea, Cuzdrioara – județul Cluj și orașul Beclean.
Sursa foto: Facebook Dacian Cioloş
cucule ti-e dor de CAP-uri?
vorbesti in cunostinta de cauza? chefuri si discutii despre nimic?
dupa mircea bravo poti sa intri .. e liber
https://www.youtube.com/watch?v=mgfa33ScOiU