(FOTO) Dacă şezătorile de altădată erau sau nu o formă de terapie pentru femei, e greu de spus. Cu siguranţă se întâmpla ceva bun în micile adunări în care se cosea, se torcea şi se broda, acel „ceva” fiind pierdut de societatea noastră, una a însingurării în care atât tinerii, cât şi vârstnicii preferă să-şi petreacă mai mult timpul în compania „prietenilor virtuali” pe care îi urmăresc aproape obsesiv pe reţele de socializare în loc să caute prezenţa lor fizică şi să guste din bucuria de a fi împreună cu alţii.
Graţie atelierului de broderie „Trei generaţii” care are loc zilele acestea la muzeu sub coordonarea doamnei Elena Pleniceanu, fetiţe, femei în toată firea şi bunici redescoperă frumuseţea şezătorii şi poate chiar talente pe care nici măcar nu îndrăzneau să creadă că le au. Le-am întâlnit la umbra zidurilor de piatră ale muzeului cosând, râzând, întrebându-se una pe alta cum să facă. Într-un cuvânt: relaxate.
„Am venit aici fiindcă am vrut să fac o activitate împreună cu fetele şi pentru că am vrut să facem altceva decât să folosim tehnica, mult prea prezentă în viaţa noastră încât parcă ne sufocă. Am decis ca, timp de două ore, să facem altcveva. Pe de altă parte, femeile au fost relaxate atunci când au socializat cu alte femei. În ce priveşte brodatul, în prima fază mi se pare foarte greu. Mama mea ştie să brodeze, să coasă, iar de când eram mică a încercat să mă înveţe, dar nu a avut cu cine lucra. Ţineam acele ca pe doi pari, aşa îmi spunea. Acum îmi pare rău că nu ştiu ca să le pot învăţa pe fete, dar faptul că ni s-a pus la dispoziţie un curs în care să fim noi cu alte femei de vârsta noastră, fetele cu copii de vârsta lor mi se pare extraordinar. Invit femeile să îşi dea drumul şi să fie femei”, a spus Dana Cristurean care a venit împreună cu fetele ei la atelierul de broderie.
Mihaela Tudosă a explicat că a venit la atelier pentru că îi place foarte mult lucrul manual şi a vrut să şi brodeze. „Eu am un băiat, el nu e interesat de aşa ceva. Am venit singură fiindcă sunt interesată să ştiu să brodez. Chiar dacă la început am fost uşor crispată, pe parcurs m-am relaxat şi am simţit plăcerea de a lucra. Am venit la acest curs cu ideea de a reproduce o ie pe care am găsit-o în pod într-o ladă de zestre la mama mea, veche, din familia noastră. Şi vreau să fac una la fel, să încerc să mă ridic la nivelul generaţiilor trecute, al bunicilor şi străbunicilor, pe acest segment, da”, a spus Mihaela Tudosă.
Dana Pâhu, mama unei fetiţe de trei ani, s-a alăturat doamnelor care brodează la muzeu pentru un motiv special: „Mama ştie să brodeze. A încercat să mă înveţe cândva, dar atunci nu aveam răbdarea suficientă. Ulterior am încercat să învăţt după tot felul de tuturiale de pe internet, dar nu am reuşit. Am aflat despre acest curs de la muzeu, care e un fel de şezătoare, şi am zis că merită să încerc. Am pornit de la ideea că avem o tradiţie bogată, iar femeile românce au ştiut să coasă dintotdeauna. E chiar păcat să lăsăm lucrurile acestea să moară. Când fetiţa mea va creşte o voi învăţa şi pe ea”.
Muzeograful Elena Pleniceanu: „Am ales denumirea de Trei generaţii pentru că ne-am gândit să adunăm în acelaşi loc bunici, mămici şi fetiţe care să înveţe broderia, să socializăm împreună, să ne simţim bine pe toată perioada cursului, nu lucrăm stresate, ci la răcoare, afară. De data aceasta facem toate tipurile de broderie atât de pe costumele noastre tradiţionale, cât şi internaţionale, puncte, semne, broderie care să devină şi spectaculoasă. Suntem doar la început, dar în plină vervă, iar la final sper să se vadă şi rezultatul. Nu e obligatoriu să ştii să brodezi, dar e bine să ştii să ţii un ac în mână, să îţi găseşti şi momente de relaxare. Toate cursantele ne-au spus că se simt bine, se relaxează. Eu zic că e un punct câştigat şi pentru sufletul nostru, nu neapărat să facem o afacere pentru că nu se mai poate face o afacere din aşa ceva. E o muncă de plăcere”.
Atelierul de broderie se va încheia la sfârşitul lunii cu o expoziţie.
S-a pierdut tihna umbrei din curtea muzeului si am inlocuit-o cu bolovani. Putem s-a la umbra pietrei si ne simtim ca in cavou.