Social

Risc ridicat de avalanşă în Munţii Rodnei, Călimani şi Ţibleş

Salvamontiştii bistriţeni au avertizat, duminică, că în masivele Rodnei, Călimani şi Ţibleş este risc mare de avalanşă, clasificat de ei la gradele patru şi cinci, cele mai ridicate, motiv pentru care turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze pe crestele acestor munţi.

Şeful Serviciului Public Salvamont Bistriţa-Năsăud, Mircea Baciu, a declarat că duminică, la Valea Blaznei, în Munţii Rodnei, s-a produs deja o avalanşă, însă, din fericire nu era nimeni prin preajmă.

„A nins foarte mult la munte şi e risc mare de avalanşă. Noi în încadrăm la gradul patru pe o scară de la 1 la 5, dar sunt zone în care riscul este de gradul cinci. Atât în Munţii Rodnei, cât şi în Călimani sau Ţibleş, s-a depus o strat consistent de zăpadă pentru un altul şi riscă să pornească în orice moment la vale. Eu mă aflu azi (duminică –n.r) la Valea Blaznei şi am văzut deja o avalanşă. Îi avertizăm pe toţi turiştii dornici să plece la munte să nu se aventureze pe crestele acestor munţi încă cel puţin o săptămână de acum înainte”, a declarat Mircea Baciu.

El a spus că unii turişti au vrut să urce duminică de la Valea Blaznei spre Vârful Roşu, dar nu au putut din cauza zăpezii mari şi a viscolului.

„Avem o echipă în Căldarea Bistriciorului. Ne-au spus că şi acolo stratul de zăpadă e de circa 1,4 metri. Ninge fără încetare şi viscoleşte. Nu avem informaţii să fie turişti la munte, dar le recoimandăm să nici nu vină în următoarele şapte zile”, a spus Baciu.

În Bistriţa-Năsăud ninge fără încetare începând de duminică dimineaţa, la Valea Mare stratul măsurând la prânz peste 40 de centimetri.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.