Actualitate Recomandări

Doina Pană: Noi, românii, nu trebuie să avem angoase din acest punct de vedere

Seceta neobișnuită care afectează mai multe ţări din Europa, inclusiv Italia, a determinat autoritățile de la Roma să ia măsuri drastice în ceea ce privește distribuirea apei. Luna trecută, spre exemplu, s-a decis că robinetele nu vor mai curge timp de opt ore pe zi la Roma, prin rotație, începând din 28 iulie, informa cotidianul La Stampa, care cita agenția însărcinată cu rezervele de apă ale capitalei Italiei.

Întrebată dacă România are astfel de probleme, ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a declarat: „Apa e o resursă cu probleme care va crea probleme mari omenirii în viitorul îndepărtat, nu în următorii 20 de ani. Din fericire, România are o resursă de apă foarte imporatantă. Noi, românii, nu trebuie să avem angoase din acest punct de vedere. Când spun asta mă refer la reţeaua de râuri pe care o avem, la fluviul Dunărea care trece pe la noi. Chiar suntem foarte bine organizaţi pe administraţiile pe care lucrăm, Someş-Tisa, Siret, deci lucrurile chiar funcţionează. Suntem un exemplu de bună practică din acest punct de vedere”, a spus ministrul Apelor şi Pădurilor.

Întrebată de ce s-a restricţionat atunci furnizarea apei potabile vara aceasta în mai multe zone, Doina Pană a răspuns: „Eu sunt convinsă că e vorba doar de seceta care a fost acum. În momentul în care vin ploile şi creşte pânza freatică, se va reveni la normal. Dacă am fi avut probleme cu apa, ar fi trebuit să primesc de la specialiştii în domeniu nişte semnale pe care nu le-am primit. În Bistriţa, spre exemplu, cei care şi-au făcut case pe drumul spre Budac nu au apă. Reţeaua nu a ajuns, în puţuri nu este apă, e un deal sec. Sunt zone de câmpie unde întotdeauna s-a cărat apă cu cisterne sau butoaie, dar nu că am fi avut nişte schimbări climatice de ultimă oră care să fi condus la asta. Lucrurile sunt vechi. Specialiştii care se ocupă de lucrurile acestea nu mi-au semnalat că am avea o problemă din acest punct de vedere”.

Italia este afectată de una dintre cele mai secetoase perioade din ultimii 60 de ani. Una dintre cele mai afectate regiuni este Sardinia, care a intrat sub stare de urgență de calamitate naturală. Asociațiile de fermieri au raportat pierderi în agricultură de ordinul a 2,3 miliarde de dolari, care afectează inclusiv producția de lapte a fermierilor. Printre culturile care au fost devastate de secetă se numără cele de roșii din Puglia, de struguri, dar și cele de măsline. O altă regiune care nu a scăpat de efectele secetei este Parma, care va înregistra pierderi semnificative de parmezan Parmigiano Reggiano și vestitul prosciutto.

Castilia şi Leon, principalele regiuni unde cultivă cereale în Spania, au fost deosebit de afectate, pierderile suferite de recolte fiind estimate undeva între 60 şi 70%. Terenuri cultivate cu cereale nici măcar nu au mai fost treierate pentru că veniturile din strângerea recoltelor nu ar fi acoperit mici măcar salariile pentru muncitori.

6 comentarii

  • Cum poate un ministru al apelor să se exprime așa aiuristic, ”România are o resursă de apă foarte importantă”??? ”O resursă de apă” am eu, că mi-am săpat fântână. România are ”resurse de apă”. Profă, nu? Ia uite, doamna ministru, ce spun specialiștii din subordine și dvs. nu știți:

    http://www.gandul.info/stiri/romania-lovita-de-cea-mai-severa-seceta-din-ultimii-50-de-ani-efectele-temperaturilor-record-din-acest-an-14675978

    • Apa este o resursa importantă, iar noi ca și națiune ar trebui sa ne bucurăm ca avem posibilitatea sa profitam de ea… fără prea multe restricții

  • ne iei de prosti? Articolul e din 2015…! Luna iulie in Romania a fost chiar ploioasa, mult peste medie. Comentezi sa te afli in treaba

  • Si lacul colibita pt ce naiba e? Curge apa la vale si statul ce face… facem restrictii??? Atunci opriti si apa care curge pe rau ca doar e seceta… avem niste conducatori incompetenti asta e problema nu seceta. Mi-e rusine ca sunt roman cu conducatori dinastia repetenti!!!

  • Omul e condamnat la autodistrugere, datorita lacomiei lui. A uitat ca acel Creator ne-a pus in comuniune cu toate cele de ne inconjoara, nu sa fim stapani absoluti si sa nu ne pese de nimic.
    Despre Doina Pana… Doamne ajuta… e din cu totul alt film!

  • Cred ca doamna Pana nu are habar ce se intimpla..va spun ca acu incearca sa dea vina pe agentii economici ca nu isi rezolva problema cu electoratul sa fie cit mai populara la viitoarele alegeri..EUROPARLAMEN-TARE
    …adevarul este ca a pus in circa Regiei Silvice sa nu mai scoata la licitatie lemn si sa exploateze iei…insa se intimpla ca ei nu au forte nici utilaje si nu vor nici sa plateasca corect si cinstit firmelor care pot exploata..vor dor munca patriotica si vor ca forta de munca sa plece din tara pentru ca asa vor Sefi ministresei…E clar ca nu vor fi lemne de foc nici catitiativ si nici pretul care sa dea posibilitatea celui cu venit mic sa si le cumpere…S a cerut scoaterea tva de la lemnul de foc intocmai pentru a veni in sprijinul populatiei…asta nu se poate…a supus Doina Pana..pai e tare al dracului ca pleaca 1.000.000..de mc de lemn de foc in Ungaria si aia pot ..dar..dar aici a trebuit sa impinga lucrurile si sa puna vina pe agenti economici Romani..ca sa ii dea bine la public..ca sincer asa cum a dat legea termina toata industria autohtona atit cea de exploatare cit si cea de prelucrare..insa poulatia tot fara lemn tre sa ramina sa aibe alte entitati straine si nu Austrieci ci cineva mai mare care are cca 40.000..mi de ha de padure in Romania si care tre sa isi faca fiefu..cu ong..urile cu tot care a adus o campanie impotriva romanilor distructiva .pe scurt..doamna Pana e mai usoara ca fulgul si minte de inghiata singele in venele noastre.Realitatea pura uni ciuma alti in luna

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.