Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, a emis un Ordin privind constituirea Comisiei pentru recepția și distribuirea produselor puse la dispoziție de Administrația națională a rezervelor de stat si probleme speciale, după ce Guvernul a decis în 18 august ca familiile din județul Bistriţa-Năsăud ale căror locuințe au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice produse anul acesta să primească ajutoare umanitare în valoare de 318.300 de lei, constând în materiale de construcții şi reparat case
”Ordinul prefectului reglementează recepționarea produselor la Lechința, împărțirea lor și transportul către primăriile beneficiare, predarea materialelor pe bază de semnatură și apoi întocmirea în 15 zile, a raportului justificativ, de către reprezentantul prefectului, înaintarea lui către prefect și transmiterea acestuia către Administrația națională a rezervelor de stat și probleme speciale. Iată deci că speranțele cetățenilor din cele șase comune au fost concretizate prin cooperarea și insistențele autorităților locale și centrale. Urmează ca tot împreună să se desfășoare în următoarea perioadă distribuirea materialelor de construcții către cetățeni ale căror locuințe au fost afectate”, informează Instituția Prefectului.
Materialele de construcții (27.495 kg tablă zincată, 28.621 bucăți țigle, 84,5 mc cherestea rășinoase şi 3 mc BCA) au fost scoase din rezervele de stat și acordate ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru 142 de locuinţe situate în comunele Budacu de Jos, Dumitriţa, Lechinţa, Mărişelu, Prundu Bârgăului şi Tiha Bârgăului, în vederea reconstrucției acoperişurilor de locuinţe distruse de fenomenele hidrometeorologice.
Transportul materialelor de construcții până la locul de destinație indicat de Instituția Prefectului s-a făcut cu mijloace de transport ale Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Cum s-a ajuns aici:
23-26 iunie – Analiza situației cauzată de fenomenele meteo periculoase produse în județul Bistrița-Năsăud în perioada 23-26 iunie 2017 când au fost emise 11 atenționări cod galben și 4 de cod portocaliu ce au fost caracterizate prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce au luat aspect de vijelie cu viteze ce au depășit în unele zone 55…65 km/h, grindină de dimensiuni mici și medii și ploi cu caracter de aversă.
29 iunie – Ordin al prefectului pentru constituirea comisiilor mixte de constatare și evaluare a pagubelor produse în urma fenomenelor meteorologice periculoase în comunele Budacu de Jos, Dumitrița, Lechința, Mărișelu, Prundu Bârgăului și Tiha Bârgăului.
6 iulie – Ședință extraordinară a Comitetului județean pentru situații de urgență Bistrița-Năsăud în vederea aprobării proiectului de hotărâre privind aprobarea necesarului de material de construcție pentru reconstruirea acoperișurilor de locuințe în comunele Budacu de Jos, Dumitrița, Lechința, Mărișelu, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud afectate de fenomenele hidrometerologice periculoase, în perioada 23-26 iunie 2017.
6 iulie – Adresă către Administrația națională a rezervelor de stat și probleme speciale cu necesarul de materiale conform cu Hotărârii Comitetului județean pentru situații de urgență.
7 iulie – Adresă președintelui Administrației naționale a rezervelor de stat prin care se cere locația stabilită pentru descărcarea produselor și persoana desemnată ca reprezentant al Instituției Prefectului.
10 iulie – Adresă răspuns al prefectului către Administrația națională a rezervelor de stat: comuna Lechința.
18 august – Hotărârea de Guvern nr. 591 din 18 august 2017 cu cantitățile de material de construcții și reparat case acordate ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, pentru protecția populației afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din judetul Bistrița-Năsăud.
23-24 august – Locațiile de depozitare a materialelor de construcții comunicate de primăriile Budacu de Jos, Dumitrița, Lechința, Mărișelu, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului.
24 august Adică am ajuns la Ordinul prefectului care reglementează recepționarea produselor la Lechința, împărțirea lor și transportul către primăriile beneficiare, predarea materialelor pe bază de semnatură și apoi întocmirea în 15 zile, a raportului justivicativ, de catre reprezentantul prefectului, înaintarea lui către prefect și transmiterea acestuia către Administrația națională a rezervelor de stat și probleme speciale.
Iată deci că speranțele cetățenilor din cele șase comune au fost concretizate prin cooperarea și insistențele autorităților locale și centrale. Urmează ca tot împreună să se desfășoare în următoarea perioadă distribuirea materialelor de construcții către cetățeni ale căror locuințe au fost afectate.
Și despre blocul explodat de pe Arțarilor ce se mai aude? Bine a spus cine a spus că nu va face nimeni absolut nimic, vor pune oamenii străzii stăpânire pe bloc, va crește vegetația prin apartamente, se vor muta animale sălbatice în bloc, iar într-un final se va prăbuși din cauze naturale…
Blocul??? E tot acolo!!! România!!! E vrei??? Besinosii de ofițeri sa aibă pensii de mii de euro!!!! In rest… ghinion!!!
Astea sunt termenele din România!!!! Cf Legii… 30 de zile pt orice!!! Și pt accept și pt respingere! Dacă îți respinge…. la completare sunt expirate alte acte… ca doar sunt valabile 30 zile!!!