Elevii de clasa a cincea vor începe şcoala tot fără cărţi importante, cum ar fi cele de limba română şi matematică. Licitaţiile pentru 16 din cele 25 de manuale au fost contestate, aşa că editurile vor putea tipări cărţile abia la începutul lunii septembrie. Nicio şansă ca toate să ajungă pe bănci la 11 septembrie. Se întâmplă într-un an în care programa pentru această clasă e total diferită.
„Începem clasa a V-a cu o altă programă. Sunt copiii care au început şcoala cu clasa pregătitoare şi vom fi extrem de atenţi să le transmitem dascălilor că trebuie să încerce o abordare integrată. Nu vom precupeţi niciun efort ca efectiv anul acesta actul educaţional să însemne o lecţie interesantă, să nu mai însemne dictat şi învăţat pe de rost. Învăţare integrată înseamnă că noţiunile şi cunoştinţele din mai multe domenii să fie corelate cu realitatea”, a declarat inspectorul şcolar general pentru Timp Online.
Camelia Tabără a admis că nu e uşor pentru niciun dascăl să coreleze disciplina sa cu altele.
„Pentru fiecare dintre noi e complicat. Eu sunt profesoară de fizică şi foarte greu fac o abordare spre celelalte ştiinţe, dar în momentul în care îţi propui câteva elemente, reuşeşti. Din această perspectivă au fost extraordinar de interesante atelierele Şotron făcute de fundaţia OvidiuRo în 14 zone ale judeţului. Şi-au propus excursii în care au văzut un element istoric, geografic, ceva matematic şi astfel atingi toate disciplinele. Trebuie la fiecare disciplină să găsim exemple din viaţă, concrete, care explică sau care induc la o anumită reflecţie pe o nouă temă. Sperăm ca această generaţie de clasa a V-a să fie mai dornică să înveţe, să se descopere, să aibă bucuria descoperirii. Asta este ceea ce ne propunem”.
Conform ordinului de ministru care aprobă planul-cadru pentru învăţământul gimnazial, pentru clasa a V-a sunt prevăzute următoarele discipline: limba şi literatura română, limbă modernă 1, limbă modernă 2, matematică, biologie, educaţie socială, istorie, geografie, religie, educaţie plastică, educaţie muzicală, educaţie fizică şi sport, educaţie tehnologică şi aplicaţii practice, informatică & TIC, consiliere şi dezvoltare personală.
Ministrul Educaţiei a aprobat pentru tipărire numai șapte manuale, printre care cel de educaţie fizică.
„Într-adevăr, din cele 108 titluri pe care le au copiii în clasa a V-a, doar 25 s-au prezentat la licitaţie. Este foarte important să avem acoperite manualele din trunchiul comun pentru că acelea sunt obligatorii. Pentru celelalte vom vedea ce măsură putem lua pentru a modifica legislaţia şi să nu mai avem aşa întârzieri nepermise sau deloc manuale”, spune Liviu Pop, ministrul Educaţiei.
În medie, pentru un singur exemplar tipărit Ministerul Educaţiei alocă 10 lei.
” Fără dictat la clasă. Din acest an, îl mutăm la inspectorat.” „Si nu vom precupeți nici un efort, să facem totul…”(sintagmă din epoca de aur de care ne e tare dor).
Treceti la tablete:)