Actualitate

Sorin Hangan a demisionat din comisia tehnică pentru stadion. Crețu: Nu ne lansăm în acțiuni hazardate

Preşedintele PNL Bistriţa, consilierul municipal Sorin Hangan, a anunţat, la ultima şedinţă a Consiliului Local Bistriţa, că demisionează din comisia tehnică desemnată să analizeze oprtunitatea cumpărării Stadionului ”Jean Pădureanu” întrucât nu vede niciun progres.

„În urmă cu aproximativ 13 luni s-a constituit o comisie care să analizeze oportunitatea cumpărării stadionului, să vadă starea bazei materiale de acolo. Ne-am întâlnit de două ori, o dată la constituire şi o dată când am văzut baza. Prea multe nu s-au întâmplat. Când vrem să nu decidem ceva mai facem o comisie, dacă se poate cu cât mai mulţi membri. Viziunea mea faţă de ceilalţi membri ai comisiei e total diferită. Nu am înţeles dacă s-a întâlnit comisia în lipsa mea, dacă domnul viceprimar se întâlneşte cu ei în lipsa mea. În orice caz, în atare condiţii consider inutilă prezenţa mea în acea comisie şi demisionez”, a spus Sorin Hangan.

Alesul PNL a cerut ca problema cumpărării stadionului să fie „tranşată” printr-o hotărâre a Consiliului Local: „Dacă vreţi să tranşăm acest subiect cu adevărat, vizavi de fostul stadion municipal, o putem face aici, printr-o HCL care să decidă oportunitatea achiziţionării acestui stadion, după care specialiştii din cadrul Primăriei, cei care fac evaluări şi comisia de negociere din cadrul Primăriei să îşi facă treaba sau puteţi să demaraţi măcar o consultare pe o platformă publică a cetăţenilor. Dacă vă rog să faceţi referendum e costisitor şi necesită şi resurse umane. Eu zic că pe o platformă publică puţină consultare a cetăţenilor ne-ar ajuta şi pe noi şi, cu siguranţă, nu ne-ar încurca în niciun fel. Eu cred că e mult mai simplu să tranşăm oportunitatea cumpărării acestui stadion printr-o HCL când vom avea ce cumpăra”.

În replică, primarul Ovidiu Creţu a spus: „În momentul în care vom avea ce cumpăra şi de la cine cumpăra, când vor fi lucrurile clarificate, atunci vom putea să consultăm cetăţenii. Până una-alta lucrurile nu sunt clare. Eu am aceste informaţii în plus faţă de dumneavoastră cei din comisie şi cred că nu putem să ne lansăm în nişte acţiuni hazardate”.

Nu de mult, președintele comisiei tehnice, viceprimarul Gelu Muthi, spunea că ”din punctul de vedere al lichidatorului Vasile Urs, stadionul costă în jur de 8,5-9 milioane de euro cu totul, teren principal, teren de antrenament, construcții”.

7 comentarii

  • E simplu cu consultarea.
    Pe site-ul primariei se poate realiza cu costuri minore o pagina de referendum.
    Incarcate CNP-urile platitorilor de taxe si impozite din municipiul Bistrita si fiecare are dreptul la un vot aferent CNP-ului.
    La inregistrare se primeste o parola.
    Persoanele care nu se descurca sau nu detin computer/laptop/tableta etc se pot prezenta la Primarie unde exista un laptop pus la dispozitia acestora. Mai exista copii, vecini, prieteni care pot ajuta.
    Eu as obliga Primaria sa faca astfel de referendumuri pentru orice proiect ce depaseste sa zicem 100 000 euro ce se platesc direct din bugetul orasului (nu valoare totala proiect).

  • Ce simpatic sunteti d-le ROTH ! Va atrag insa atentia ca nici o forma de consultare publica nu este luata in seama de primar si acolitii sai. Cunosc bine atitudinea de dispret al administratiei fata de spiritul civic si fata de contribuabil in general. A se vedea cum au fost catalogati bistritenii care s-au opus fata de defrisarea padurii CODRISOR , privind construirea unei centuri NEOCOLITOARE. Ei au fost descrisi ca NESIMTITI. Tot asa s-ar intampla daca statistic prin ceea ce d-vs propuneti nu s-ar realiza. Aceeasi mascarada continua in CL si avem modele felul in care s-au emis hotarari privind Wonderlandul, Haidenfeldul, Aqualandul si Nevarlandul. Nevar nu va functiona democratia ,atata timp cat participarea cetateanului la astfel de dezbateri lipseste cu desavarsire. Mai mult, de cateva ori Edilul SAF imi atragea atentia ca au fost votati de majoritatea locuitorilor si ca VERZII nu reprezinta pe nimeni atunci cand ne spunem ideile in CL vizavi de multe ineptii. Nimic mai fals pt. ca o DEMOCRATIE functioneaza prin (democratia participativa) si nu una(reprezentativa) care in cele mai multe randuri s-a dovedit ca o ea razna si sifoneaza uriase sume de bani publici. De aici apare frica de DNA si CURTEA de CONTURI al alesilor.Ca atare propunerea d-vs este valabila doar pt. restul EUROPEI occidentale. Aici deocamdata nu se aplica si nu este luata in considerare.

    • Eu am o mica observatie la spusele lu’ matale domnule Balan si anume ca Varianta Ocolitoare Bistrita a fost votata de cetatenii Bistritei in cel mai democrat mod cu putinta adica printr-un referendum.

  • D-le Balan, nu este pentru restul Europei, este si in Romania, am facut nenumarate comentarii si am dat destule exemple in care primari si primarii lucreaza impreuna cu cetateanul indiferent de partidul din care face parte :
    PNL http://www.zf.ro/eveniment/primul-proces-de-bugetare-participativa-online-din-romania-lansat-la-cluj-napoca-16591222
    PSD (actualmente fost PSD ca l-au dat afara) http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/miracolul-romanesc-precedent-comuna-3200-oameni-casa-vinde-putin-30000-euro-1_5927efd05ab6550cb876edb7/index.html
    Primarie care lucreaza pentru cetatean http://reper24.ro/recensamantul-initiat-de-popa-parteneriat-cu-uem-va-dicta-investitiile-viitoare-vezi-stadiul-studiului/
    si un exemplu de la „aia” din Germania, inclusiv cum lucreaza cei de la salubrizare ca tot le plange de mila edilul sef ca nu au de unde plati maririle de salarii
    http://stirileprotv.ro/campanii/cautam-primar/cum-arata-o-dezbatere-publica-in-germania-localnicii-sunt-consultati-inainte-de-cea-mai-mare-investitie-in-infrastructura.html

    • Exemplele acestea nu ,,prind” la noi, mai bine caută altele din Uzbekistan, Găgăuzia , etc.

  • Buna Ziua d-le BONDARU. Aveti dreptate, dar nu trebuie sa mergem prea departe. Primaria din CLUJ- NAPOCA condusa de mult hulitul BOC a facut un pas urias inainte si aplica cu succes ceea ce povestim noi aici. Este vorba despre acel parteneriat adevarat si nu mimat ca la Bistrita. Puteti consulta stenogramele de sedinte de la ei. Mai precis. Exista un proiect local in care cetateanul din CLUJ se poate implica concret, aducand proiectul propriu privind modernizarea orasului. Daca acel proiect este sustinut si este cotat ca unul interesant, necesar si valoros se poate finanta cu pana la 150.000euro si este votat in CL. Sunt curios si poate imi fac timp sa particip la o astfel de sedinta doar asa pentru cultura mea generala privind administratia. Acolo ar trebui sa se imbarce consilierii nostri, in frunte cu primarul, sa se urce in tren (clujanul) ca-i mai ieftin, si sa vina cu lectia invatata. Numai ca estia de la noi nu au timp de atatea infratiri cu alte orase, de unde oricum nu invata nimic. Numai sfatosala este mare si bifatul de ochii lumii a unei intamplari care nu aduce nimic pentru comunitate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.