Recomandări Social

Drumul către Biserică, o călătorie de suflet pentru 35 de copii din Dorolea (FOTO)

Biserica Ortodoxă din localitatea Dorolea a derulat, în perioada 27 august -3 septembrie 2017,  a doua ediție a proiectului socio-cultural și religios intitulat ”Drumul către Biserică – o călătorie de suflet”, proiect inițiat și coordonat de preotul paroh Dorel Moldovan.

Dacă anul trecut la Școala de vară de la Dorolea au participat 25 de copii cu vârste cuprinse între 5 si 15 ani, anul acesta numărul copiilor interesați a fost mult mai mare, 35, printre ei numărându-se mulți copii din parohie, chiar și pe cei care se aflau în această perioadă în vacanță la bunici.

Activitățile au avut loc la biserică în fiecare zi, între orele 16.00-18.00 și au avut un caracter activ-participativ cu un puternic impact asupra copiilor, prin specificul lor, concretizându-se în: exerciții de cunoaștere și dezvoltare personală, jocuri în aer liber, pictură pe sticlă, ecologizare, cusături-împletituri, povești cu tâlc, istoria satului Dorolea, reguli de comportament în societate.

Alături de preotul Dorel Moldovan, s-au implicat, în mod voluntar, cinci profesori de la diferite instituții de învățământ, un economist pensionar din localitate, precum și părinții copiilor, enoriași ai bisericii din Dorolea.

Vizita la Căminul pentru persoane vârstnice ”Sf Ioachim și Ana” din localitatea Cușma a fost un prilej fericit de a-i revedea pe bunicii cu care s-au împrietenit anul trecut.

Primăria Livezile împreună cu ceilalți sponsori au pregătit pentru copii pachețele cu dulciuri pe care aceștia le-au împărțit frățește cu bunicii de la Cămin cu speranța că …dar din dar se face rai.

Participarea la slujbele bisericești -Sfânta liturghie, vecernii- a fost un prilej pentru copii de a cunoaște ritualurile bisericii, iar pentru preot de a semăna în sufletele lor sâmburele credinței ortodoxe.

Ultima activitate din proiect a avut loc duminică, 3 septembrie la Sfînta Liturghie unde copiii au îmbrăcat frumosul port tradițional și au interpretat cântece și poezii. Copiii au fost bucuroși că au participat la activitățile acestui proiect și și-au exprimat dorința de a se înscrie din nou vara viitoare, sugerând cuprinderea în program a unor activități precum: întreceri sportive, dans popular, excursii, concurs de gătit, picnic, confecționare de bijuterii.

Preotul paroh s-a declarat încântat de rezultatele celei de a doua ediții a proiectului, de implicarea copiilor și le-a mulțumit voluntarilor și sponsorilor pentru devotament și dăruire.

Pentru a vizualiza fotografii din timpul derulării activităților vă invităm să accesați pagina de facebook https://www.facebook.com/Drumul-catre-Biserica-o-calatorie-de-suflet-263290597403555/

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.