Sport

Se deschide sezonul la schi biatlon şi fond

Concursul are loc în weekend la Piatra Fântânele, Cabana LPS. Cu această ocazie vor fi inaugurate poligonul de tragere şi pârtia de schi fond.

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud, împreună cu Liceul cu Program Sportiv Bistriţa şi Clubul Sportiv Municipal Bistriţa, organizează în localitatea Piatra Fântânele – locaţia Cabana LPS, concursul de deschidere al sezonului la schi biatlon şi fond, în 28-29 ianuarie,  în intervalul orar 9.30-13.00.

Cu acest prilej va fi inaugurat poligonul de tragere cu armă cu glonţ şi pârtia de schi fond, realizate cu spijinul financiar al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi logistic al Unităţii Militare 02110 Bistriţa.

La start vor fi prezenţi schiori de la cluburile sportive CSS Vatra Dornei, CSS Baia Sprie, CSS Gheorgheni şi CSM-LPS Bistriţa, se arată într-un comunicat al DJST BN, semnat de directorul executiv Raoul Zanca.

Foto: insport.ro

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.