Preşedintele României, Klaus Iohannis, solicită Guvernului să implementeze de urgenţă un sistem de avertizare rapidă a populaţiei în situaţii de criză, apreciind că furtunile de duminică au arătat ineficienţa sistemului de prevenire a populaţiei. Şeful statului cere Guvernului să explice în cel mai scurt timp dacă procedurile au fost respectate în astfel de cazuri şi cine se face vinovat de neglijenţă sau incompetenţă, considerând că trebuie aflat dacă informările meteorologice au fost emise în timp util şi în conformitate cu amploarea fenomenelor naturale.
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni dimineaţă, la Radio România, că începând de azi se lucrează la un sistem de avertizare rapid al populaţiei în cazul unor situaţii de urgenţă. Atenţionarea ar urma să fie emisă la nivel guvernamental, să fie preluată de operatorii de telefonie mobilă şi distribuită pe releele din zona semnalată unde ar urma să aibă loc fenomene meteo extreme.
Iohannis: Este inadmisibil ca într-o ţară precum România, recunoscută pentru numărul mare de specialişti IT şi pentru viteza de Internet, să nu existe până acum o iniţiativă guvernamentală prin care să fie realizat un sistem de avertizare pentru toţi cetăţenii
„Furtunile care au lovit cu o violenţă extremă România, în cursul zilei de duminică, arată vulnerabilităţile şi ineficienţa sistemului de prevenire a populaţiei şi reducere a riscului de producere a dezastrelor. Fenomenele meteo foarte grave au provocat numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi au lăsat în urmă zeci de răniţi. Gândurile mele de compasiune se îndreaptă către familiile îndoliate, cărora le transmit sincere condoleanţe. Totodată, le doresc însănătoşire grabnică celor răniţi şi le mulţumesc salvatorilor. În contextul creşterii frecvenţei şi intensităţii fenomenelor meteo periculoase, nu pot fi tolerate niciun fel de disfuncţionalităţi în procesul de comunicare internă a instituţiilor statului, care au datoria nu doar de a interveni pentru a remedia consecinţele dezastrelor, dar şi de a preveni, prin diseminarea în timp util de informaţii care să avertizeze populaţia asupra pericolelor iminente. De asemenea, solicit Guvernului să ia urgent măsurile care se impun pentru implementarea unui sistem de avertizare rapidă a populaţiei, dar şi pentru perfecţionarea procedurilor de management integrat al situaţiilor de criză. Absenţa unui astfel de sistem reprezintă un factor de risc la adresa siguranţei naţionale. Este inadmisibil ca într-o ţară precum România, recunoscută pentru numărul mare de specialişti IT şi pentru viteza de Internet, să nu existe până acum o iniţiativă guvernamentală prin care să fie realizat un sistem de avertizare pentru toţi cetăţenii”, spune preşedintele, argumentând că „pasarea responsabilităţii între diversele structuri ale statului nu salvează vieţi şi nici nu ajută la diminuarea pagubelor materiale” şi că, „dacă există autorităţi ale statului şi persoane în funcţii publice care nu au acţionat conform atribuţiilor, acestea sunt obligate să răspundă în faţa legii”.
El se referă şi la importanţa pregătirii cetăţenilor pentru situaţii de urgenţă, acţiune în care şcoala să aibă un rol important. „Numai printr-o campanie continuă de educare şi conştientizare a populaţiei putem dezvolta capacitatea de anticipare şi reacţie a oamenilor atunci când se confruntă cu asemenea fenomene meteo periculoase sau cu alte situaţii de criză”, a menționat Iohannis.
Tudose: Nu se poate lua pe planeta aceasta o măsură fizică împotriva unei furtuni sau a unui viscol
”Ceea ce va fi o prioritate începând cu ziua de azi este să stabilim un sistem de alarmare funcţional. M-am sfătuit şi azi-noapte cu specialişti ca prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă toţi cei aflaţi în zonele unde există pericol să se petreacă aceste fenomene meteo extreme să vină cu o avertizare pe telefon. Va trebui să lucrăm cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi cu operatorii de telefonie mobilă să existe o coordonare şi să fie stabilit un mecanism funcţional. Niciodată nu e suficient. După cum a funcţionat sistemul azi-noapte, e bine. Suntem pe drumul cel bun. Cel mai mult a contat azi-noapte şi factorul uman, disponibilitatea tuturor de a se implica. Nu a fost nevoie să cheme nimeni niciun medic la serviciu pentru că au venit toţi de la nivel de director de spitale la nivel de asistenţă medicală. Au fost foarte multe exemple de solidaritate umană. Şi la nivel de Electrica, CFR, ISU, jandarmi, toată lumea a venit la treabă.
La nivelul Ministerului de Interne, ISU, o să aveţi în curând o surpriză plăcută fiindcă aşa cum am promis la preluarea mandatului este una dintre marile necesităţi ale ţării să fim pregătiţi pentru tot ceea ce se poate face uman vorbind, adică toate judeţele să aibă tot ce le trebuie, tot ceea ce există din punct de vedere tehnic pentru a interveni în aceste cazuri. Sunt toate autorităţile în alertă. Săptămâna viitoare este obligatorie implementarea unui sistem de alertă prin reţelele de telefonie mobilă pe fiecare zonă. Cine e în zona de acoperire pe zona în pericol, să primească automat această alertă pe telefonul mobil. Dacă am văzut în filme, poate fi şi implementat”, a punctat premierul.
Opt persoane au murit şi 68 au fost rănite în urma furtunilor care au lovit duminică seara România, din care două în Bistrița-Năsăud.
Adaugă comentariu