Actualitate

”Tezaur Episcopia Tulcii” la Muzeul Județean Bistrița. Vernisajul, în prezența PS Visarion (FOTO)

Expoziţia ”Tezaur – Episcopia Tulcii/Diocese of Tulcea’s Treasure” aduce în faţa publicului vizitator un remarcabil fond de obiecte bisericeşti reprezentative pentru trei secole, dar şi pentru aria culturală şi confesională a Dobrogei de Nord. În acest spaţiu milenar se regăsesc cetăţi getice, romane şi bizantine, un amestec de civilizaţii într-o sinteză unică, în care trăsături culturale occidentale convieţuiesc cu cele balcanice şi orientale.

Vernisajul a avut loc joi 28 septembrie, la Muzeul Județean Bistrița, în prezența PS Visarion al Tulcii, care a vizitat și biserica monument istoric de la Coroana și sediul Protopopiatului Ortodox Bistrița. Ierarhul a vorbit în fața credincioșilor din biserică despre valorile spirituale și materiale ale poporului român ortodox de pe pământ dobrogean, dar în același timp a rămas plăcut surprins de personalitățile acestor plaiuri, din Panteonul Bistriței.

 

Zona Dobrogei de Nord este locul unde religiile se întâlnesc fără a genera conflicte, dar şi spaţiul unde creştinismul însuşi a implinit 2000 de ani, fapt marcat în toate mănăstirile dobrogene, dar şi pe altarele primilor martiri creştini din România, la Halmyris şi Niculiţel. Greci, bulgari, lipoveni, ucraineni, aromâni, italieni, români, etc. au creat acel model de respect faţă de sine şi faţă de celălalt, lucru rar întâlnit în Europa începutului de secol XX.

Expoziţia prezintă alături de Evangheliile ferecate (având ştanţă otomană) caracterizate de o mare măiestrie, bun gust şi simţ al proporţiilor, potire datând de la începutul secolului al XIX-lea, cu picior prismatic, talpă polilobată şi cupă conică, decorate cu motive atât de factură gotică cât şi bizantină şi rusească. În ornamentaţia acestor potire apar, pe lângă figurile Mântuitorului şi ale sfinţilor, reprezentări figurative, motive vegetale încărcate: flori, vrejuri, frunze, spaţiile intermediare fiind ocupate de entrelacs-uri în relief.

O piesă valoroasă este Crucea de procesiune ce impresionează prin dimensiune. Tehnica de execuţie a sculpturii crucilor de procesiune îşi are tradiţia în atelierele de la Muntele Athos. Deoarece simbolizează jertfa lui Iisus, iconografia sculptată a crucii ilustrează cele mai semnificative momente din viaţa Mântuitorului, în special Patimile. Icoana Sfântului Dimitrie izvorâtorul de mir se singularizează prin dimensiunile neobişnuit de mari, dar mai ales prin valoarea deosebită a ferecăturii de argint, datată 1833, elocventă pentru calitatea întregii colecţii de icoane de pe teritoriul dobrogean.

Pe lângă chivotele de factură rusească se remarcă chivotul de la Mănăstirea Celic Dere, care este o machetă de biserică pentru procesiune. De remarcat decoraţiile din medalioanele cu sfinţi, busturile sfinţilor cât şi registrele cu sfinţi şi serafimi. Scena Adormirii Maicii Domnului, hramul mănăstirii, este realizat miniatural, cu 16 personaje, această scenă fiind conturată de o ramă. Superior într-un triunghi echilateral ce simbolizează perfecţiunea, se află ochiul Dumnezeirii, de sub care ies razele harului.

Expoziţia ”Tezaur – Episcopia Tulcii”, realizată în parteneriat cu Episcopia Tulcii, Muzeul Naţional Brukenthal și  Asociaţia culturală pictor Octavian Smigelschi, urmăreşte să repună în circuitul cultural-naţional valorile de artă religioasă care se regăsesc în bisericile şi mănăstirile tulcene. Altfel spus, expoziţia este un moment de reflecţie serioasă asupra moştenirii spirituale lăsate de înaintaşii noştri şi o responsabilizare pentru conservarea valorilor patrimoniale, informează Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Organizatori: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Episcopia Tulcii, Muzeul Naţional Brukenthal și  Asociaţia culturală pictor Octavian SmigelschiOrganizatori: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Episcopia Tulcii, Muzeul Naţional Brukenthal și  Asociaţia culturală pictor Octavian SmigelschiCuratori: –  Dr. Corneliu Gaiu – Complexul Muzeal Bistriţa Năsăud    – Dr. Alexandru Constantin Chituţă şi Dr. Raluca Frîncu – Muzeul Naţional Brukenthal.

Aici mai multe fotografii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.