(FOTO-VIDEO) Un tânăr de 22 de ani, şofer de taxi, a murit în dimineaţa zilei de duminică, iar alte trei persoane au fost rănite şi transportate la spital în urma unui accident petrecut la ieşirea din Beclean spre Coldău. Maşina în care se aflau cei patru a fost lovită frontal de un autoturism de teren. Circulaţia pe DN 17 a fost blocată temporar pentru salvarea victimelor şi ancheta Poliţiei.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, accidentul s-a petrecut puţin după ora 4.00, în el fiind implicate două autoturisme, o maşină a unei companii locale de taxi şi un autoturism de teren, care s-au ciocnit frontal. La locul accidentului a acţionat Garda de Intervenţie Beclean.
Salvatorii au intervenit cu autospecială de descarcerare şi un echipaj de prim-ajutor. Când au ajuns la locul accidentului, au găsit două autoturisme colizionate frontal, iar într-unul dintre ele se afla o victimă încarcerată care a scos scoasă şi predată echipajului de prim ajutor. Acesta din urmă a constatat că era în stop cardio-respirator, a efectuat manevre de resuscitare, însă fără niciun rezultat. Tânărul taximetrist de 22 de ani, Claudiu Dorin Zegrean, care ducea acasă trei clienți pe care îi luase de la un restaurant, a fost declarat mort.
Celelalte trei victime din maşina de taxi au leziuni minore, totuşi au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru investigaţii suplimentare. Şoferul maşinii de teren, un tânăr din Târlișua care se pare că era sub influența băuturilor alcoolice, nu a păţit nimic. El venea de la o nuntă.
Poliţia a început o anchetă să afle circumstanţele în care s-a petrecut accidentul.
Foto-video: Raimond Petruț
Probabil lipsa marcajelor rutiere si-a spus cuvantul.
Ar cam trebui luati la intrebari cei care se ocupa de drumul respectiv, noaptea e foarte greu de sesizat limita carosabilului de cei care cunosc drumul, nu mai vorbim de cei care merg prima data pe el.
Lipsa marcajelor pentru cei sub influenta bauturilor alcoolice. Ar trebui ceva marcaje mai speciale.
Gresit victimele din taxi au multiple fracturi, de bazin…etc.nu stiu cum numiti leziuni minore.Soferul masinii de teren era baut si era un clopar din tirlisua care este obisnuit si pe dn 17 ca la el acasa murat tot timpul.Inchisoarea pe el un NEMERNIC..
Un mic detaliu ar fi faptul ca soferul masinii de teren venea de la Ozana de la o nunta.
Prieteni, acest drum a fost construit înainte de Marea Unire, nu a fost proiectat pentru traficul din 2mii 7șpe, țin minte prin anii 8zeci mergeam către Deeeej cu tatăl meu și minute bune nu ne intersectam cu nicio mașină, eram singuri pe drum. Acum este un calvar. Având în vedere că nu se întrezărește o autostradă nici măcar pe hârtie, drumul ar trebui urgent modernizat la 4 benzi, să se poată circula în coloană, pentru că oricum nu poți depăși. Banda 1 pentru camioane, să poată circula constant cu 70 km/h fără a incomoda autoturismele, evitând astfel crearea de ambuteiaje. Traficul ar curge constant, fără depășiri, pe 2 benzi/sens. Această modernizare ar crește de 3 ori capacitatea portantă a șoselei. Altă variantă viabilă la ora actuală nu există. Lărgire la 2 benzi pe sens versus timp pierdut, combustibil ars degeaba plus poluarea care rezultă de aici, accidente, morti, tragedii. Alegeți.
…nu te irci la volan daca esti baut!!! Nu mai da tu indicatii cum ar trebui facute drumurile!!!!
Nu înțeleg de ce nu se fac controale la sânge a persoanelor in stare de ebrietate in jurul localurilor si a sălilor de nunti, s-ar micșora mult numărul accidentelor. Sunt o grămadă care circula băuți de la nunta sau alte petreceri, după câteva săptămâni de controale la sânge, măcar i-ar descuraja pe unii sa plece cu mașinile, după ce consuma alcool/droguri. Vineri si sâmbătă seara ar trebui sa fie mobilizare generala la rutiera… Din păcate este un deja-vu, iar cei care ar trebui sa aibă grija de respectarea legii, au doar grija de „planul de amenzi”.
Soluția e simplă. Ai alcoolemie peste limita legală, ARESTAT PE LOC, judecat în regim de urgență, închisoare cu executare 10 ani. Nu se acceptă recursuri și fără posibilitatea eliberării condiționate.
Stimate THE PASSENGER de pe ce Planetă ai poposit pe Terra? Dacă pedeapsa care se impune este executarea prin împușcare: d-ta vrei ca totul să se facă cât mai rapid și, prin urmare, cel impricinat să nu aibă timp să-și facă testamentul și să-și ia la revedere de la familie?
Ionele, n-am zis nimic de împușcare și am menționat că doar peste limita legală (nici nu mai știu cât e acum). Deci dacă ai băut seara și dimineața îți iese un 0.01 la mie nu se întâmplă nimic, la fel, nici pentru o bere sau un pahar de vin nu vei fi aruncat la închisoare, rămâne amenda și suspendarea permisului. Eu vorbeam strict de cei care au peste 1/1000, să nu fie discuții că a baut seara sau că a mâncat o salată cu oțet etc. Bagi 10 de ăștia la închisoare, promovezi pe toate canalele media, și apoi să vezi tu cum te vei gândi de două ori dacă mai bei dacă ai de condus…
Autoturismele de teren sant un pericol permanent in trafic , in caz de impact ucide . Au fost si sant fabricate pentru induvidialisti si participanti in trafic emancipati din prostia omeneasca tipic PSD .
în absolut toate cazurile doar prostia ucide.
si nu conteaza în ce fel de autoturism se plimba, pe principiul asta am merge cu totii pe jos.
dar daca ai observat, omul beat si pe jos se mai da de un stâlp sau de un gard, darmite când se mai suie si în masina.
Marcajele nu au nici pe departe vreo vina! Singura vina aici este alcoolul
Marcajele sigur nu au vina pentru ca in seara accidentului erau pe alte drumuri))):
Lipsa lor favorizeaza producerea accidentelor
Asta nu e Laurentiu bozbici??? El mai conduce cu alcoolul in arrul expirat…
Da poze cu sclavu ala beat nu sunt? Nici cu masina? Sa mi bag pu** n rasa lui