Florin Moldovan, bistriţeanul amendat de două ori de poliţiştii bistriţeni pentru că a reclamat furtul unor lemne din Pădurea Schulerwald, a contestat sancţiunile în instanţă. Abia după un an de la întâmplarea absurdă, Curtea de Apel Cluj i-a dat dreptate şi a anulat respectivele procese verbale pe motiv că ar netemeinice şi nelegale. IPJ poate face însă apel.
Sentinţa a fost dată, joi, de Curtea de Apel Cluj care a decis să admită plângerea contravenţională formulată de Florin Moldovan împotriva proceselor verbale de contravenţie seria PF nr. 1104189 şi PBNY nr. 0002551, ambele încheiate la data de 18 octombrie 2017 de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud şi, în consecinţă, să anuleze ca „nelegale şi netemeinice procesele verbale menţionate”.
Totuşi, sentinţa are drept de apel în termen de 30 de zile la Judecătoria Bistriţa.
Reamintim că, în 18 octombrie 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a reuşit performanţa să dea două amenzi a câte 500 de lei fiecare în decurs de o oră unui bistriţean care a reclamat un furt de lemne din Pădurea Schulerwald. Florin Moldovan, fiindcă despre el este vorba, a declarat atunci pentru Timp Online că nu îi vine să creadă prin ce situaţii absurde a putut trece ca cetăţean care sesizează autorităţilor o posibilă infracţiune.
„Eu deţin un teren lângă Pădurea Schulerwald. Marţi eram plecat din localitate şi un vecin m-a sunat să-mi spună că lângă gardul meu sunt cinci ţigani care au o căruţă de lemne, unul cu un topor în mână, şi mi-a spus că el crede că fură de la mine. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun la Poliţia Locală. Am spus cine sunt şi ce vreau să reclam. Mi-au spus că nu e de competenţa lor, să sun la 112. Şi aşa am şi făcut. A fost trimis un echipaj de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean, scria pe maşină Poliţia Rutieră. Tot ce povestesc acum mi-a spus şi mie un vecin fiindcă eu nu ajunsesem încă acasă fiindcă eram la Dej. Vecinul meu mi-a relatat că poliţiştii au constatat că nu s-a furat. Când am ajuns eu acolo, ei întocmiseră deja procesul verbal că am alertat fără motiv Poliţia şi mi-au dat amendă de 500 de lei. M-au pus să semnez procesul verbal şi am semnat. I-am rugat pe poliţişti să stea puţin să merg după vecinul care m-a sunat şi care fusese martor la toată scena, dar nu au vrut să aştepte. Au plecat şi nu au mai vrut să se întoarcă fiindcă au spus că ei ies din tură fiind ora 14.00 şi să chem alt echipaj. Între timp eu am mers cu vecinul meu în pădure şi mi-a arătat că se vede cum au tras lemne, cum au cioplit. I-am chemat pe poliţiştii care m-au amendat înapoi să vadă că m-au sancţionat degeaba şi că se vede că s-au furat lemne din pădure. Mi-au spus să chem un alt echipaj că ei sunt liberi, au ieşit din tură”, a declarat Florin Moldovan.
Al doilea echipaj care a sosit la faţa locului i-a cerut reclamantului să indice exact locul din care s-au tăiat lemnele: „Eu le-am spus că nu pot indica locul exact că e o pădure mare. Ei, nu şi nu, că trebuie să vadă scoarţa, rădăcina, să se vadă tăiat. M-au întrebat dacă lemnul era verde sau uscat pentru că, dacă e lemn uscat, nu e infracţiune. Eu le-am spus că mi-a relatat vecinul că aveau topoare în mână. Erau cinci ţigani cu cinci securi şi o căruţă plină cu lemne care au plecat între timp. Aşa că m-au mai amendat încă o dată cu 500 de lei că i-am chemat a doua oară, deşi i-am dus prin pădure şi le-am arătat urmele de la lemnele trase. Mi-au cerut să le arăt exact de unde au tăiat, dar pădurea e mare, nu aveam de unde şti de unde s-a tăiat. Eu am sunat la Poliţie ca să sesizez o faptă, nu să fac eu ancheta. Ce trebuie acum să prind eu ţiganii şi să-i duc la Poliţie? Deşi aveam doi martori, doi vecini care au văzut ce s-a întâmplat, nu au vrut să ţină cont de asta. Mi-au dat imediat amendă, încă 500 de lei. Totul în decurs de o oră”.
Florin Moldovan a adăugat că e revoltat de întreaga situaţie. „Eu am luat o mie de lei amendă doar că am anunţat că nişte ţigani fură lemne din pădure. M-au amendat cu o mie de lei pentru că nu le-am făcut fotografii ţiganilor, pentru că nu m-am dus să văd de unde au tăiat. Păi asta e treaba mea de cetăţean? Eu am sesizat că, la marginea pădurii sunt cinci ţigani cu o căruţă de lemne şi cu securi în mână. Pentru Poliţie ar trebui să fie un semnal de alarmă. Eu mă voi duce la Poliţie în audienţă la comandant să îl întreb dacă aşa e normal să mă amendeze tot pe mine ca să ştiu, în viitor, când văd un viol, o crimă să nu mai sun la Poliţie ca să nu iau amendă. Cum e asta să îţi fie frică să suni la Poliţie pentru ca să denunţi sau ceri să se verifice ceva?”, a spus Florin Moldovan.
Potrivit acestuia, este anormal să fii amendat de două ori pentru aceeaşi faptă doar pentru că primul echipaj venit la locul sesizării nu a vrut să continue investigaţia pe motiv că iese din tură.
„Primul echipaj mi-a spus să chem al doilea echipaj. Şi eu l-am chemat. Nu au vrut să audieze martori, nu au vrut nimic. Vecinii nu s-au dus să-i fotografieze pe ţigani, sunt oameni bătrâni, se temeau să nu îi atace ţiganii respectivi. Mi se pare îngrozitor”, a mai spus el.
Timp Online a cerut şi punctul de vedere al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud care ne-a transmis că va prezenta o poziţie oficială după ce va obţine toate informaţiile legate de acest incident.
Tot atunci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Crina Sîrb, a transmis Timp Online poziţia instituţiei vizavi de cele întâmplate. O redăm integral:
„Domnul Florin Moldovan a venit la sediul IPJ, ne-a relatat cele întâmplate şi a fost îndrumat să depună o plângere cu privire la cele sesizate. Plângerea s-a înregistrat la Biroul Silvic din cadrul Serviciului de Ordine Publică. S-a dispus efectuarea de verificări privind aspectele sesizate. De asemenea, s-a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cele două echipaje care au intervenit în urma apelului pe 112. Persoana în cauză a fost informată cu privire la dreptul pe care îl are de a depune o plângere împotriva proceselor verbale de constatare şi aplicare a sancţiunii contravenţionale la instanţa competentă”, a spus Crina Sîrb.
Deci suntem tara in care infractorii sunt protejati de politie si oamenii cinstiti trebuie sa se apere in instant?
da.
este o tara ca nimeni alta, de aia autocarele de Spania, Italia, Anglia si Franta sunt pline ochi.
aici au mai ramas fraierii care se lupta cu morile de vânt si care merg la munca ca niste sclavi la patroni, niste smecheri care sug banii din sistemul caldut de la stat (degeaba) si o turma de asistati sociali care au toate drepturile din lume, inclusiv acela de a nu munci o secunda pentru a se întretine. (pensionarii saracii nu-i mai punem la socoteala ca aia sunt captivii propriei existente ratate pe meleagurile astea.)
peste vreo 15, maxim 20 de ani tara asta va fi un urias Medellin în care fiecare se va descurca pe cont propriu – ca sistemele de învatamânt, sanatate si de pensii vor fi istorie.
cei care ar trebui acum sa contribuie la ele, muncesc în alta parte si contribuie acolo.
In Capitala e mai rau baieti!
https://politialocala3.wordpress.com
Romania tara romilor cu drepturi si a romanilor purtati pe nedrept la judecati.
Cum ar fi ca pompierii să oprească furtunurile și să plece acasă, că ies din tură?
Alo ; in cazul asta a fost amendat de MILITIE si de un agent pe nume GARCEA. Vai de curu ei politie !
A fost sentința Judecătoriei Bistrița, nu a Curții de Apel Cluj. Sentința poate fi atacată cu apel la Tribunalul Bistrița Năsăud.
Nu. A fost cum am scris
Cu tot respectul, dna Cristiana Sabau,
Nu are cum sa fie sentinta Curtii de Apel Cluj (la o plangere contraventionala), iar apelul sa se depuna la Judecatoria Bistrita. Ordinea e: Judecatorie, Tribunal, Curte de Apel…eventual apoi Inalta Curte, daca mai e cazul.
Dupa cum a scris Claudia, sentinta a fost a Judecatoriei Bistrita (dos nr. 8322/190/2016 – se poate cauta pe internet), iar eventualul apel se va judeca de Tribunalul Bistrita-Nasaud.
O zi frumoasa.
E trist ca mai exista politisti cu asemenea metehne.
Unii dintre politisti nu stiu ce sa faca numai sa nu aiba de completat documentele pe care le impune un apel la 112.
Felicitari pentru atitudine, Florin Moldovan !
Situaţia relatată, este imaginea reflectată de oglinda în care poţi să te vezi, să observi că trăieşti într-o lume cu capul în jos, întoarsă pe dos, în care pentru că ai luat atitudine împotriva celor care încalcă regulile de comportare în societate, adică legile, de aceleaşi legi eşti condamnat de cei care trebuie să vegheze la respectarea legalităţii. Cei care ar trebui să se bucure de ajutorul dat de cetăţeni cinstiţi, care nu pot trece pe lângă fapte care contravin legilor, sunt amendaţi pentru faptul că „i-au deranjat” pe cei care sunt plătiţi din banii societăţii, recompensaţi, unii pentru nemunca lor, fapt menit să-i descurajeze pe alţii să le mai dea ajutor în ceea ce sunt obligaţi prin asumarea practicării unei slujbe să facă, adică să-i prindă pe cei care încalcă legile actuale, stabilite a menţine lordinea în societate. E bine că, nu toţi cei care şi-au asumat obligaţia să „slujească” interesele societăţii procedează în felul în care suntem informaţi prin articolul acesta, că mai sunt şi dintre cei care se ridică la nivelul cerinţelor „slujbei” ocupate. Consider că, ar fi bine ca oglinda în care ne vom uita să ne arate o altă lume, una care să fie cu capul în sus, vigilentă, tot mai mulţi să fie aceia care sesizează încălcarea regulilor ce trebuie să contribuie la derularea unei vieţi normale, fără incidente, la siguranţa vieţii cetăţenilor acestei ţări.
Nu ar trebui sa ne miram fata de cele intamplate. Valutistii si camatarii din piata decebal desfasoara activitati ilegale de 25 de ani si nimeni nu-i deranjeaza. Daca o batrana isi pune patrunjelul pe trotuar vine locala sa traga o amenda dar pentru schimbarea valutei si camatariei care sunt ilegale deci ILEGALE, baietii cu borseta nu primesc amenda. Trece potera pe langa ei se saluta si toate cele bune. Daca schimbi valuta in europa civilizata in secunda 2 vine politia si te intreaba ce faci, la noi totul e ok. P.S Cred ca tiganii furau pt politie 🙂
Este vorba de incompetenta cu care este condusa politia municipiului bistrita! Agentii nu sunt lasati sa faca verificarile ce se impun chiar a doua sau a treia zi pentru ca bizonul plin de hormoni sexuali cere solutia urgenta la fisa de 112!!!!