Social

DN 17 D a intrat în modernizare pe 17 km. Când va fi turnat primul strat de asfalt (VIDEO)

Au început lucrările de ranforsare a Drumului Național 17 D pe traseul Salva-Năsăud-Feldru (17 km). „Estimările specialiștilor arată că în situația unor condiții meteo favorabile până la începutul lunii decembrie vom avea primul strat de asfalt pe acest tronson. La finalul lucrărilor, în primăvara anului viitor, acest tronson va fi similar cu tronsoanele Beclean-Salva și Dumitra-Năsăud”, a scris pe Facebook preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

El a postat şi un filmuleţ în care apare alături de şeful Secţiei Bistriţa a Drumurilor Naţionale, Alexandru Slavita. ”Suntem în prima fază de lucrări de ranforsare a sistemului rutier de la Salva la Năsăud și de la Năsăud până la ieșire din Feldru, și anume frezarea îmbrăcăminții de beton degradată și aducerea profilului la cele două pante transversale. După frezare se va curăța, urmează repararea dalelor degrdate sau înlocuirea celor sparte în totalitate. După colmatare se trage primul strat de mixtură asafaltică, 3-4 cm care va fi și strat suport pentru antifisură, care se aplică peste stratul de emulsie. După ce se aplică geogrila vine adevărata îmbrăcăminte, formată din două straturi de mixtură asfaltică, 8 + 4 cm. Se pun apoi acostamentele. Toată luna noiembrie sperăm să aducem drumul măcar la primul strat de asfalt, de binder, dacă vremea va permite, iar în primăvara anului viitor să punem stratul de uzură”, a explicat el procesul tehnologic.

DN 17 D a devenit drum naţional în 1970. El traversează următoarele localităţi: Beclenuţ, Săsarm, Chiuza, Mocod, Salva, Năsăud, Rebrişoara, Nepos, Feldru, Ilva Mică, Sîngeorz-Băi, Maieru, Anieş. Rodna, Şanţ şi Valea Mare. După 1980, Secţia de Drumuri Naţionale Bistriţa a realizat în regie proprie lucrări de turnare a unei îmbrăcăminţi de beton de la km 29+500 la km 45. Pe acest tronson se vor face şi acum lucrări de modernizare.

4 comentarii

  • In 28 de ani nu ați reușit , niciun partid aflat la guvernare sa finalizeze un tronson integral de drum din zona de nord a județului , fără sa necesite reparații anuale. Firme care au supt bani naționali sau de la județ si care și-au bătut joc, împreuna cu politicienii de cetățeni . V-o spun ca un om care a distrus trei mașini in noua ani pe traseul Bistrița -Telciu. Jenant domnilor politicieni.

    • Jenant dar sau apucat de treaba!decat foști care doar minciuni.,2 tronsoane gata și apucați de al treilea e mai mult decât nimic….

  • Sper sa nu avem un drum precum cel dintre Bistrita si Dumitra.Si cand au inceput lucrarile la acest drum s-a facut tam-tam si rezultatele se vad deja.
    Drumul e numai denivelari si fara marcaj

  • Raducu se lauda cu demararea lucrarilor pe DN17D , desi drumurile nationale aparțin Companiei Naționale de Administrare a Drumurilor Naționale, iar Consiliul Județean NU are nimic de-a face cu aceste drumuri. El ar trebui sa se ocupe mai serios de starea drumurilor judetene si comunale care intra in atributiile Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.