Actualitate

”Stăm cu drobul de sare deasupra capului. Suntem tot în stare de urgență?”

”O situație care ridică un semn de întrebare este acordarea mandatului administratorului public George Avram pentru a vota în AG a ADI Deșeuri prelungirea cu încă trei luni a contractului de salubritate cu Supercom. De acord, dar să fixăm și limitele acordării acestui mandat pentru prelungirea contractului cu Supercom, în sensul să fie ultima dată când dorim să se prelungească prin atribuire directă. Primim același răspuns întotdeauna: ce vreți, să ajungă orașul îngropat în gunoi în două zile? Tot timpul ne vom prevala de acest drob de sare care așteptăm să pice pe noi și de frică să nu pice vom fi tot timpul de acord să prelungim acest contract cu Supercom. Să ieșim din această stare de pasivitate și să solicităm un calendar al procedurii licitației pentru noul operator. Acum prelungim a cincea oară cu trei luni, în baza unor lucruri pe care nu le controlează absolut nimeni vizavi de ADI Deșeuri. Acolo e o armată de oameni bine plătiți, nu știu de ce apelează la tot felul de firme pentru diferite studii, la consultanți fiscali. Această armată de oameni ne ține de un an și jumătate sau chiar mai mult în situația în care să tot prelungim cu Supercom. Nimeni nu întreabă cât mai durează, care sunt termenele. De câte ori trebuie să mai prelungim această atribuire directă?”, spune consilierul municipal PNL Diana Morar.

Ea a adăugat: ”Înseamnă că prefectul tot menține acea stare de urgență, altfel nu s-ar putea prelungi pentru a cincea oară acest contract. Oare nimeni nu se interesează de acest județ dacă suntem tot într-o stare de urgență? Deci noi tot așteptăm și stăm cu drobul de sare deasupra capului că dacă nu facem cum vrea Supercom nu o să mai preia gunoiul. La noi excepția a devenit regulă și anormalitatea este normalitate. Suntem într-o continuă stare de urgență de un an și jumătate de tot prelungim contractul? Noi doar acceptăm pe prinicipiul drobului de sare? Eu n-am zis că trebuie să sistăm contractul cu Supercom, dar nici să stăm la nesfârșit în această situație de urgență continuă. Normal că este un contract confortabil pentru Supercom, pe viitor pot majora și tarifele foarte ușor pentru că nu suntem apărați prea mult de cadrul contractual”.

Contractul de achiziţie publică nr. 1908/02.09.2016 a serviciului public de salubrizare respectiv ”Activitatea de colectare, transport şi transfer al deşeurilor municipale, inclusiv managementul Staţiilor de Transfer şi al Centrelor de Colectare pentru judeţul Bistriţa-Năsăud”, încheiat între ADI Deșeuri Bistriţa-Năsăud şi SC Supercom SA București, va fi prelungit cu încă trei luni, prin al cincilea act adițional.

În prezent procedura de atribuire a unui nou contract de concesiune a serviciului către un nou operator este suspendată, până la luarea măsurilor de remediere dispuse prin decizia CNSC, rămasă definitivă prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj, vizavi de prevederile din documentația de atribuire. Conform ADI Deșeuri, până la mijlocul lunii decembrie 2017 consultanţii vor finaliza raportul de expertiză, urmând ca toate modificările/remedierile aduse documentaţiei să fie aduse la cunoştinţa asociaţilor, iar apoi supuse spre aprobare şi încărcate pe SEAP în vederea continuării procedurii.

2 comentarii

  • Va mutumim din tot sufletul pentru porcaria de containere de pe strada Lalelelor care au fost aici transferate de la pocăitul Sigartău cu ajutorul primăriei Bistrița in fata geamurilor locuitorilor plătitori de impozite , votul nostru la viitoarele alegeri puteți să-l uitați , .

  • Doamna Diana Morar daca are parghii care sa rezolve problema atribuirii contractului catre un operator economic, sa o faca …doar e avocat si poate sa gaseasca solutii legale. Asa doar… sa mai apara cu un articol in presa… e la indemana oricui. Ce a facut PNL-ul sau oricine altcineva sa urgenteze treaba cu atribuirea? La teorie suntem toti meseriasi… practica ne omoara… Daca stie doamna Morar vreo alta procedura de atribuire sa puna umarul si sa ajute ADI Deseuri… daca nu… sa ne mai lase…
    Deci doamna Morar ce anume pasi ati facut in rezolvarea problemei? Ce solutii ati propus?
    Daca veniti cu solutii… spuneti-ne si noua. Sunt sigura ca societatea civila o sa va sustina, suntem si noi satui de Supercom dar si fara ei (in luna august 2016) nu ne-a fost deloc comod…
    Dar daca criticam doar ce fac ceilalti fara a avea solutii…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.