Actualitate

Ceremonie de Ziua Națională. Radu Moldovan: Dacă nu știm, va trebui să învățăm! (FOTO-VIDEO)

La statuia poetului Andrei Mureșanu din Piața Centrală Bistrița a avut loc un ceremonial militar și religios prin care a fost marcată Ziua Națională a României. Nu au lipsit de la festivitate oficialități locale și județene, parlamentari, lideri de partide, aleși locali, șefi de instituții.

Momentul solemn a cuprins acordarea onorului militar, salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios și depunerea unei coroane de flori din partea tuturor instituţiilor județului.

Alocuțiunea președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan:

”Mai avem un an până la marea sărbătoare a românilor, aniversarea celui mai important deziderat al poporului român, pentru care milioane de înaintași și-au dat viața: Marea Unire! Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei poporului nostru. Este cu atât mai importantă cu cât peste 100.000 de oameni din toate colțurile țării au venit pe jos sau cu căruțe trase de animale până la Alba Iulia, să scrie istorie odată pentru totdeauna! Asta fără vreun eveniment creat pe facebook, mediatizat la televizor și fără mașină sau tren. Au mers zile întregi, au dormit sub cerul liber și au trăit cu toții acel moment al răzbunării nedreptăților făcute de alte popoare asupra moșilor și strămoșilor lor timp de sute de ani.

Ei au respirat atunci aerul libertății, al nesupunerii în fața altora și au început să construiască destinul unui popor liber și nesubjugat de nimeni. Acum 99 de ani s-a dat veste lumii întregi că România este o țară, nu un teritoriu! De la revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821, continuând cu revoluția pașoptistă și cu unirea lui Alexandru Ioan Cuza din 1859, fiecare atitudine de independență și iubire de neam au constituit bazele Unirii tuturor românilor de la 1 decembrie 1918.

Cu toate acestea, România nu s-a format brusc la 1 decembrie 1918. La această dată doar s-a oficializat o realitate veche recunoscută pe plan internațional, dar niciodată prin tratate și documente oficiale. Și atunci erau anumiți publiciști și activiști, care susțineau ba că data de 1 decembrie nu e potrivită pentru Marea Unire, ba că imnul nu e potrivit sau că este nociv pentru noi să oficializăm această unire, care niciodată nu ne va aduce împreună ca nație! Ideilor unora dintre acești experți de ocazie, pricepuți la toate și la nimic în același timp, nu s-au schimbat cu mult nici în zilele noastre.  Mă bucur însă că înaintașii noștri și noi, românii simpli dar autentici nu i-am ascultat pe acei oameni care ne puneau cap în cap pe unii cu alții: ardeleni cu munteni, moldoveni cu ardeleni sau intelectuali contra țărani. Noi, conștient sau nu, am simțit că avem valori și sentimente care ne unesc și care sunt singurele lucruri ce ne pot face puternici.

Acum, suntem la aproape 100 de ani de la acel moment în care sentimentul unității celor cu suflet și inimă de român a triumfat! Acum 99 de ani s-a tras linie la sute de ani de lupte, sacrificii și suferințe duse dintr-o generație în alta pentru ca noi să fim un popor și tot noi să ne hotărâm destinul. Mai avem un singur an până când vom trage linie la toate sacrificiile făcute de părinții și bunicii noștri în ultimii 100 de ani și vine momentul cel mai dificil: noi, generațiile care acum conduc și construiesc România, să tragă linie și să proiecteze următorii 100 de ani pentru România.

Pare ireal să ne facem planuri despre cum va arăta România peste 100 de ani, dar cu puțin noroc, peste 100 de ani nepoții noștri vor putea fi cei care să vorbească despre o generație care, la 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor, a dat imboldul României moderne. Al unei Românii moderne nu pe hârtie sau ca slogan electoral, ci al unei Românii moderne, unite, puternice, cu valori, idealuri și scopuri comune bine definite. Al unei Românii în care oricine are dreptul să spună orice, dar doar cei educați, profesioniști și cu caracter conduc, dau o direcție, construiesc un proiect de țară și fac din România acel popor care nu se înclină în fața niciunei puteri externe, ci doar în fața Bunului Dumnezeu și al poporului român!

Nu am cotropit și nici nu vrem să cotropim! Nu vrem să luptăm pentru nimic din ce nu este al nostru și nu ni se cuvine, dar nici nu sunt dispus ca alături de generația mea, să stam umili și servili în fața altora care ne pun să ne luptăm între noi, să ne urâm între noi și să facem din aproapele nostru, din alți români, principalul vinovat pentru nefericirea noastră! Sângele apă nu se face și oricât de mult ni s-ar inocula și am fi stimulați să ne războim între noi, mediul public cu mediul privat, medicii cu dascălii, ortodocși contra protestanți, intelectuali contra muncitori, ardeleni contra munteni sau social-democrați împotriva liberalilor, cred din toată inima și zi de zi sunt mânat de crezul că noi, la fel ca străbunii noștri acum 100 de ani, vom ști să facem front comun și să creștem ca nație! Dacă nu știm, va trebui să învățăm! Să învățăm să ne respectăm înaintașii, să ne educăm tinerii și copiii și să le construim un viitor în țara lor.

Sunt câteva milioane de români plecați la muncă în alte state și alte milioane de ochi înlăcrimați acasă, ai părinților și copiilor care nu au nevoie de haine de firmă ci de iubirea mamei și tatălui. Sunt milioane de români în Basarabia, Bucovina de Nord sau Voivodina care iubesc România ca pe propriul suflet, dar cei mai mulți dintre ei nu au posibilitatea să vină măcar să viziteze țara mamă! Este incorect și injust ce ce întâmplă, iar noi toți suntem obligați să schimbăm aceste lucruri!

Acum mai puțin de o săptămână am fost în Basarabia, unde ne-am înfrățit cu Raionul Glodeni, unul dintre locurile în care românii au cea mai mare nevoie de ajutor și de sprijin din partea noastra, a românilor de peste Prut. În ciuda altor culturi care încet, încet încearcă să îi acapareze, cea mai des auzită replică din partea omologului meu, Președintele Consiliului Raional Glodeni, Ioan Leucă a fost, citez: ”Noi, aici, suntem români! Și punct!”.

Zilnic ni se arată prin toate mijlocele posibile cât de răi și needucați sunt alți conaționali de-ai noștri. Credeți că sunt mai frumoși sau mai de treabă hoții sau violatorii din America sau Germania? Credeți că toți locuitorii Franței, Spaniei sau oricărei alte țări din Vest sunt cu toții absolvenți ai școlilor doctorale și nu îi interesează bârfele și cancan-urile? Nu vi se pare că ni se arată prea des, prea mult, acei oameni sau fapte care nu sunt modele de viitor pentru noi?  Oricât de multe lucruri bune s-ar întâmpla și se întâmplă în fiecare clipă lângă noi, unii vor găsi acel mic defect, acel detaliu de multe ori nerelevant, și de care vor vorbi zile întregi! Nu e interesant să se dea la televizor cazurile unor medici care salvează vieți în spitale publice modernizate, nu e interesant cel mai premiat olimpic din istoria României, dar sunt interesante niște personaje odioase care prin prezența lor dinamică în spațiul public devin modele pentru copiii noștri.

Din acest punct de vedere, vreau să le mulțumesc public reprezentanților mass-mediei locale, celor mai mulți dintre jurnaliști din județul nostru pentru faptul că sunt diferiți de descrierea anterioară! Atunci când se întâmplă lucruri anormale le sesizează și ne ajută să le corectăm acolo unde avem pârghii, iar atunci când se întâmplă lucruri concrete pentru oameni sunt alături de noi în promovarea lor! Vreau să vă mulțumesc public pentru onestitatea și corectitudinea lor!

Pentru ca România să crească avem nevoie de elite, de profesioniști și de caractere! Primul domeniu strategic care are nevoie de acești oameni sunt partidele politice, toate! Ele sunt urmate de mediul administrativ și de cel educațional! Când vom avea istituții ale statului puternice și eficiente, vom avea și o țară puternică! Cât timp vom avea modele, oameni de stat puternici care au valori nenegociabile indiferent de orice România are viitor!

Eu unul iubesc tinerii, cred în ei și lucrez cu mare drag alături de ei! A lor este responsabilitatea viitorului, dar în aceeași măsură și a noastră, a celor care suntem obligați să le insuflăm valori fără de care România și românii nu pot supraviețui lumii în continuă schimbare în care trăim. Am muncit de mic, muncesc și îmi doresc să fac acest lucru cât timp bunul Dumnezeu îmi va da sănătate. Am primit de la societatea în care trăiesc mult mai multe lucruri decât îmi puteam imagina vreodată. Acum am maturitatea să analizez și să asum că toată priceperea, energia, timpul și sufletul meu le voi dedica și de acum înainte oamenilor din cel mai frumos loc de pe pământ, județul Bistrița-Năsăud și unui viitor frumos pentru România!

Sunt mândru să fiu român, sunt mândru să fiu bistrițean și simt nevoia să spun, cu riscul de a mă repeta, de fiecare dată când mă adresez oamenilor pe care îi respect cel mai mult pe lumea asta, cetățenii județului Bistrița-Năsăud, un vers al regretatului poet Adrian Păunescu: ”Dacă nu aș fi fost român, aș fi fugit în România”! Dumnezeu să binecuvinteze județul Bistrița-Năsăud! Dumnezeu să binecuvinteze România și pe noi toți! La mulți ani români! La mulți ani România!”.

Aici un album foto de la manifestările de 1 Decembrie.

16 comentarii

  • Radu Moldovan are un discurs mult prea lung şi prost . Dacă el vorbeşte despre elite , profesionişti şi caractere , mă bufneşte râsul . El săracul a văzut la viața lui doar cărțile de filcăi şi de 66 , în rest nu a citit nimic , dar vorbeşte despre orice . Se crede un soi de microdemagog priceput la toate . Radule , dute-n amarul tău .

    • Și cine ai vrea să vină? caricaturile din opoziție? tuc sau roby sigartău?

    • Împreună cu caricaturile Chereji, Marius Bălan, Hangan, Peteleu si nelipsita blonda de la drept!

  • Văzut-ai cât de uniți suntem? Până și io , ca ardelean și nimic altceva , aș aprecia această sărbătoare dacă falsul sentiment și grotescul nu ar fi omniprezente măcar în această zi. Mă tem că multe centenare vor trece până când acest popor va fi cu adevărat unit și nu împărțit în state paralele, perpendiculare, oameni muncitori, cinstiți, și politicieni care pun interesul personal înaintea celui național. La mulți ani!

  • Nu a fost si primaru de la BISTRITA BARGAULUI, LABĂ descheiat la cămașă asa bărbătește sau ă avut turiști la vila de la COLIBITA care a făcut-o bani publici. Oare le da chitanța la turișt???

    • De unde chitantă, ce-i aia el ştie numa la negru cum o facut de zeci de ani cu pădurea, cariera, pescăria di pe şoimu etc. O administreaza cu masina primariei vila ca nu are rusine de sat.

  • Te-ai trezit dintr-o data patriot de 1Dec. Păcat de poporul Roman asuprit de propaganda PSD ista , Doamne ajuta sa scăpăm de ei după 29 ani , ie tragic și in poze cu asemenea specimene căzute de pe harta Europeană , nu da nimeni doi bani pe ei.

  • Oare mai stie cineva faptul ca: Andrei Muresanu,George Cosbuc,Liviu Rebreanu… au fost greco-catolici?Sau faptul ca greco-catolici au realizat Marea Unire De la 1918?Generațiile de azi macar ar trebui să știe adevărul istoric…

  • 1 Decembrie în fiecare an, are o parte pozitivă. Faptul că lângă caracterul despotic a unui Lăpușneanu (care probabil ar fi corespuns profilului de președinte în PSD ) * Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau*….poți alătura umorul unui Caragiale , a cărui aniversare deși a trecut tăcută și într-un con de umbre în 2017 , ne mai lasă speranță…personajele sale par să fie atemporale.
    Cațavencu, Trahanache, Tipătescu, Pristanda, Zoe.
    PS
    Excelent interviul Dlui Daniel David, o diagnoză mai clară a profilului românilor de azi nu se putea.
    http://m.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/interviu-psihologul-daniel-david-ne-conduc-fostii-tineri-comunisti-indoctrinati-revolutie-doua-trasaturi-opresc-o-tara-afara-1_5a200f7d5ab6550cb8b3a111/index.html

  • ”Dacă nu aș fi fost român, aș fi fugit în România”!
    Câtă ipocrizie ,
    De România lui Iliescu a fugit unu Răducu ospătarul în Germania

  • După 99 ani de la Marea Unire nu am fost in stare sa unim Transilvania cu Moldova sau Țara Românească cu o autostrada sau tren de viteza.
    După 99 ani de la Marea Unire multor ardeleni le este ma ieftin și mai confortabil să zboare din Budapesta în comparație cu București și cel mai mare operator aerian din România este compania maghiara WIZZ
    După 99 ani de la Marea Unire Transilvania a ajuns cea mai subdezvoltata regiune din toate care au făcut parte din imperiu.
    După 99 ani de la Marea Unire au ajuns maghiari din Transilvania sa fie mai urâți de românii din Regat deși majoritatea nu au trăit niciodată alături de maghiari.
    Mulțumim conducătorilor pentru toate aceste realizări, pentru nerealizări de vină întodeauna sunt ungurii, americani , evrei, nemți

    • Ce spui? A doar te-ai fâsâit! Ai mancat cam multa fasole de 1 Decembrie si ai gaze! Ei asa fac ghiolbanii la asemenea sarbatori se calcă în picioare că se dă gratis haleală!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.