”Felicitări, România! Felicitări, români! Prezenţa atâtor capete încoronate în România în aceste zile, mi-a umplut sufletul de emoţii. Pe deoparte, că românii nu-şi vor cinsti Regele aşa cum se cuvine fie şi după 70 de ani; pe de altă parte, că mulţimea adunată va da prilejul, în viziunea unora: „s-au înghesuit ca la moaşte şi la sarmale”. N-a fost să fie aşa! Adevărata faţă a românilor şi a României asta a fost: respect, demnitate şi civilizaţie”, spune protopopul Bistriței, Alexandru Vidican.
El a adăugat: ”Aş fi vrut să fiu în sufletele străinilor şi să-i văd şi să-i aud exclamând: asta DA, România, aşa DA români, aşa DA creştini! Din preaplinul potirului sufletului meu şi ai multor privitori la eveniment, cu lacrimi în ochi şi mândria de-a fi român, Te sărut pământ românesc, Vă îmbrăţişez dragi români şi Felicitări România!”.
Parinte patrupop, da’ oare di ce va afisati la toate sindrofiile „ciumei rosii”?
Vorba de pe urma a romanului: daca taceai, filozof ramaneai!
In loc de comentariu, mai bine poezia „Da…nebun” a lui I.L. Caragiale:
Despreţuiesc onori, avere;
De slavă m-am hrănit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-aşa nimicuri sunt sătul!
Să nu-mi azvârle-atotputinţii
Nici o favoare… Nu! n-o vreu!
Am o comoară-n fundul minţii;
De-ajuns îmi sunt acuma eu!
Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las în viitor
Un semn, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor!
Să linguşesc telurici patemi?
Reptilă eu?… Prea mândru sunt!
Apollo calea demnă-arate-mi
Pe-acest tâmpit, senil pământ.
Mulţime brută şi ingrată!
Cu-a mea cântare nu putui
În viaţă-mi să te mişc o dată…
Şi-odat’… o să-mi ridici statui.
A! eşti nebun! mi-au zis mişeii.
Da, sunt nebun! răspuns-am eu
Ca voi strigau şi fariseii
Crucificând un Dumnezeu!
Tenebre fără fund mă-nghită,
De-oi face din divina harfă
O palidă prostituată
Şi din cântarea mea o marfă!
Pe coardele acestei lire,
Voi întona un cânt sublim:
Poet sunt! nu voi umilire…
Poeţii… nu ne umilim!