Actualitate Recomandări

”Vitalia ne duce cu zăhărelul. Așa nu se mai poate”. Noi probleme în desemnarea operatorului

”Sunt în continuare nemulțumit de mersul modernizării la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu. Programul de modernizare asumat prin contract de firma Vitalia, în calitate de administrator, este sub așteptări și mă gândesc foarte serios dacă putem continua împreună pentru a duce până la sfârșit acest proiect. Numai cu povești nu putem merge înainte”, a declarat într-o conferință de presă vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean.

El a detaliat: ”Nu e vorba de ”divorț”, dar vreau să îi atenționez în scris pe cei de la Vitalia, că până acum a fost tot pe vorbe. Ei se angajau ca pe parcursul contractului de administrare să facă modernizări. Totul se referă la separarea fracției umede de cea uscată. Cetățenii au făcut pasul și chiar sunt mulțumit de cum avansează colectarea selectivă a deșeurilor, dar ei nu țin ritmul cu noi pentru că nu au acele stații care să separe și din gunoiul menajer, peste 50% s-ar putea separa din deșeurile menajere. De vreo șase luni ne spun că aduc acel utilaj: săptămâna viitoare, săptămâna viitoare, tot așa mă duc cu zăhărelul. Ei spuneau că va fi și o ardere a unei cantități importante și vor transforma în energie, deci asta îmi spuneau domnii directori de la Vitalia, în frunte cu Octavian Morariu, că o să ne uimească dar că să mai avem răbdare puțin. Nu au nici acele site de separare. Cum să aducă un utilaj de un milion de euro dacă ei n-au să cumpere o sită de separare de 150.000-200.000 de euro? Sunt luate angajamente și îi voi atenționa în scris foarte repede: pot sau nu pot? Așa nu se mai poate merge. Dacă nu, să se apuce de celula a doua, lucru de care lor le e frică pentru că e mult mai scumpă celula a doua decât introducerea unor utilaje care ”să mănânce” și din ceea ce e depozitat. Dacă sunt băieți deștepți și investesc nu trebuie să se apuce de celula a doua, iei din celula 1 și prelucrezi. Mi-au trimis mostre de peleți din Ungaria, făcute de o firmă similară, deci gunoiul măcinat, spălat, tocat și făcut peleți, au spus că așa vor să facă și ei”.

În ceea ce privește colectarea plasticului, oficial PET-urile se colectează doar de către Supercom, a spus el: ”De la Supercom, toate PET-urile trebuie să ajungă în depozit la Vitalia, este prevăzut prin lege. Că merge și bagă mâna în container nu știu cine și fură PET-uri este ilegal. Sunt tot felul de plângeri că Supercom are înțelegeri cu nu știu cine și duce în alte părți mașinile cu fracția uscată pe care trebuie să o valorifice Vitalia. Nu avem dovezi legate de așa ceva, am și urmărit”.

Ioan Țintean a menționat că au apărut noi probleme în procedura de desemnare a unui nou operator de colectare și transport la nivelul județului. După ce procedura a fost suspendată la decizia instanței în urma sesizărilor făcute de unele firme de salubritate și documentația refăcută, acum după urcarea pe SEAP au venit noi notificări din partea acelorași societăți. ”Am urcat pe SEAP noua documentație, dar ”prietenii” au și făcut notificări. Deci noi am modificat caietul de sarcini pentru licitație conform cerințelor lor, iar aceiași doi au făcut deja notificări la noul caiet de sarcini încărcat pe SEAP și care avea termen final 16 ianuarie. Le vom răspunde, dar prevăd că vor face din nou contestații și vom ajunge de unde am plecat”.

”Atâta timp cât suntem în starea în care suntem cu achiziția noului operator, nu poți mergi să strângi cu ușa operatorul interimar Supercom și să impui niște clauze, că te lasă în luna iunie. Deci pe de o parte nu putem performa cum mi-aș dori eu în acest proiect de colectare selectivă, deși am avansat destul de mult, iar pe de altă parte la Tărpiu lucrurile nu merg așa cum ar trebui în ceea ce privește modernizarea”, a concluzionat vicepreședintele CJ.

5 comentarii

  • După ce Radu Moldovan a făcut harcea parcea Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor , l-a băgat la înaintare pe Țintean , care se agită acuma degeaba , de mama focului . M-am crucit când am preluat paza la Tărpiu , ( cu Direcția de Pază la începuturi ) de atâta incompetență , interese oculte , improvizații , combinații şi mânăreli , toate marca PSD – Radu Moldovan . DNA -ul va porni curând dosariada în acest caz , nu poți funcționa la infinit fără licitație , şi să fraiereşti un întreg județ ca să platească facturi umflate de 3 ori la deşeuri .

  • Ce bine suna asta…. “prietenii” contesta din nou…. pai acel “prieten” este chiar Supercom care a contestat si prima data, ca deh, la tarifele actuale nu mai pupa Supercom contracte… normal ca e interesul lor sa conteste si sa ramana la banii la care lucreaza acum cat se poate de mult!
    Si povestea asta ca nu putem sa ii strangem cu usa cum vine? De parca ei ar lucra acum gratis pt noi! Dar nu, noua ne place sa ne injosim si sa stam mama iedului pt bucuresteni! Slaba si umila administratie mai avem

  • Poi nu poti sa strangi cu usa Supercom-ul pentru ca e sposor la handbal, e fost senator PSD si eprieten cu Cretu. Altfel, l-ai putea strange si cu menghina.

  • Una din cele două firme care contestă documentația este chiar Supercom,deoarece le convine de minune actualul sistem,adunatul la grămadă,tarifele mari,plata se face de primarii.Sigur și celor care primesc spaga de la Supercom le convine așa că mai lăsati figurile că nu mai tine.Vitalia a fost alungata tocmai pentru faptul că nu da șpagă,ăsta este si motivul pentru care va fi scoasă și de la Tarpiu,doar că e posibil să castige ulterior in instanta iar despăgubirile să le plătim tot noi fraierii,ca asa-i la noi șmecherii ciordesc…iar prostii plătesc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.