”Insectarul Coman” de Dan Coman, apărută la Editura Charmides, este Cartea de Poezie a anului 2007, desemnată de Juriul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2017, anunţă agentiadecarte.ro.
Dan Coman s-a născut pe 27 iulie 1975 la Gersa, Bistriţa-Năsăud. A debutat cu „Anul cârtiţei galbene”, Editura Timpul, Iaşi, 2003. Au urmat volumele: „Ghinga”, Editura Vinea, Bucureşti, 2005, şi „Dicţionarul Mara”, Editura Cartier, Chişinău, 2009. În 2004 primeşte Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima, şi Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2010 obţine Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize, Slovenia. A publicat de asemenea volumele de proză ”Irezistibil”, Editura Cartea Românească, 2010, şi ”Parohia”, Editura Cartea Românească, 2012. În 2015, a publicat romanul ”Căsnicie”, Editura Polirom. Textele sale sunt incluse în antologii din România, Suedia, Franţa, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.
Alţi doi autori care au publicat cărţi la Editura Charmides a Fundaţiei Culturale Societatea de Concerte Bistriţa au fost nominalizaţi la secţiunea „Tânărul poet al anului 2017”: Vlad Drăgoi cu „Sergio Leone” şi Ovio Olaru cu „Proxima B”.
Gala Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2017 celebrează cea de-a opta ediţie a Zilei Culturii Naţionale, luni, 15 ianuarie 2018, ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti. Juriul Galei este format din trei tineri critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza.
Sursa: agentiadecarte.ro
Felicitari!
Felicitări , Dane!