Actualitate

Hotel Castel Dracula, scos la vânzare. Cât costă ”sălașul” contelui vampir

Hotelul Castel Dracula din Pasul Tihuţa, construit în anii 80 de statul român la iniţiativa fostului şef al turismului judeţean, Alexandru Misiuga, ajuns ulterior în proprietatea omului de afaceri Ioan Moldovan, este scos la vânzare. Cine vrea să pună mâna pe cel mai puternic brand al judeţului şi chiar al ţării trebuie să plătească 5,8 milioane de euro plus TVA, ceea ce înseamnă peste 7 milioane de euro.

Hotel Castel Dracula este situat la 1.116 m altitudine la Piatra Fântânele, dominând larga panoramă a Munților Bârgăului. Construcţia lui a durat șapte ani (1976-1983). În anul 1980, au cărat cărămizi cei 21 de membri ai Societăţii „Dracula” din Londra care au lăsat un document cu iscăliturile lor închise ermetic într-o sticlă goală de whisky scoţian.

 

Potrivit anunţului postat pe mai multe site-uri de imobiliare, hotelul se întinde pe 4.097 metri pătraţi, are 66 de camere şi dispune un teren aferent de 16.576 metri pătraţi.

 

Iată cum sună anunţul de prezentare: „La o distanță de doar câțiva kilometri de municipiul Bistrița, la granița dintre Transilvania și Bucovina, se înalţă Munții Bârgăului cu ale sale văi minunate, ce îmbie trecătorul la relaxare și popas prin Ținutul Contelui Dracula.

Pasul Tihuţa întâmpina oaspeții pe meleagurile bistrițene cu al său castel primitor, Hotel Castel Dracula, plin de istorie și legende. Ţinutul Dracula are menirea de a atrage turiștii aflați în căutarea celui mai cunoscut personaj din literatură și cinematografie-Contele vampir Dracula.

Conceput și realizat la sfârșitul anilor `70, Hotelul Castel Dracula își primește vizitatorii oferind circuite turistice de neuitat, drumeții pe munte, degustări de preparate ,,draculiste”, precum și vizite la subsolul ansamblului hotelier, unde se află și Cavoul Contelui Dracula.

Desfășurat pe o suprafața de teren de 16.576 mp, complexul hotelier Castel Dracula, are o suprafața desfășurată de construcție de 4097 mp și este structurat astfel:  nivelul I –  demisol, compus din: cramă, bucătărie, holuri și scări de circulație, grupuri sanitare, centrală termică, spălătorie, camere personal, magazie, birou, hol intrare, recepție și 3 (trei) camere de hotel, nivelul II – parter, compus din: restaurant, salon mare, salon mic, bucătărie, oficiu, bar, terasă, spălător vase, magazie 1, magazie 2, hol, restaurant, grupuri sanitare, hol recepție, birou, 20 camere de hotel, un apartament, holuri și scări de circulație, nivelul III – etaj I, compus din 24 camere de hotel, oficiu, grupuri sanitare, hol biliard, terasă, nivelul IV compus din 18 camere de hotel, oficiu, bar, holuri și scări de circulație şi nivelul V-etaj III, compus din apartament camere personal, oficiu, holuri și scări de circulație.

De asemenea, complexul dispune de stație de captare și tratare a apei proprie, apa fiind captată din Izvoarele Contelui Dracula, stație proprie de epurare a apelor uzate, rețea transportoare proprie a apei potabile, un bazin apa în suprafața construită de 61,70 m.p, depozit de carburant cu o suprafața construită de 142,75 m.p; drum de acces, spații verzi, spații transport, terenuri de sport și spații verzi, imobilul descris anterior, fiind înscris în Cartea Funciară nr 25581 a localității Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, fiind identficat cu nr. Cadastral /nr. Topo 359/2/2/2/2.

Construit în stil medieval, complexul hotelier dispune de un spațiu de cazare de 140 de locuri, distribuit astfel: 3 apartamente spaţioase, 63 de camere duble ce dispun de baie proprie televizor și telefon”.

Lucrările au durat șapte ani, deoarece hotelul era construit pe un vârf de munte, la 1.200 de metri, care a fost efectiv ras pentru a se putea construi acolo. Utilitățile au fost mult mai greu de instalat decât la un hotel obișnuit, iar prețul construcției a fost mult mai mare.

Ioan Moldovan, care a lucrat încă de la început în Hotelul Tihuța, își amintește că, imediat după deschidere, în 1983, unitatea s-a umplut de turiști străini, mai ales canadieni și americani, dar și de irlandezi, englezi, suedezi, spanioli, italieni sau francezi. „A făcut foarte multă valută, Ceaușescu, cu iubitorii lui Dracula”, spune Moldovan, care estimează că anual, în anii’ 80, veneau pentru circuite Dracula peste 5.000 de străini în România.

După ’89, hotelul și-a schimbat numele în Castel Dracula, iar foștii angajați l-au preluat în locație de gestiune. Moldovan, fost bucătar în hotel la momentul deschiderii, a ajuns în timp administrator și, ceva mai târziu, proprietar.  Chiar și acum, majoritatea turiștilor, adică peste 60%, sunt străini, de la americani și canadieni până la asiatici și europeni.

Potrivit profit.ro, proprietarul l-a scos la vânzare cu peste 7 milioane de euro, pe motivul că dorește să se concentreze pe celalalte afaceri ale sale – o fabrică de procesare a cărnii și activități de turism în zona Bistrița, iar întreținerea unui hotel este costisitoare.

La începutul anilor 2000, ministrul de atunci al Turismului, Dan Matei Agathon, a încercat să-l exploateze mai mult pe Dracula, venind cu ideea construirii unui parc turistic cu acest nume, însă în apropiere de Sighișoara.

După ce la conducerea CJ Bistriţa-Năsăud a venit Radu Moldovan s-a vorbit din nou despre dezvoltarea zonei şi amenajarea unui parc tematic Dracula. Deocamdată, totul e la faza de proiect.

Reamintim că Alexandru Misiuga a primit titlul onorific de „Baron al Casei Dracula” după ce în anii 80 când deţinea funcţia de şef al turismului judeţean şi a lecturat romanul „Dracula” al lui Bram Stoker – a cărui acţiune se desfăşoară în ţinutul Transilvaniei – a denumit un hotel din Bistriţa, „Coroana de Aur”, aşa cum apare în roman, iar pe cel nou, construit în Pasul Tihuţa, l-a făcut după modelul unui castel medieval ca să corespundă descrierilor din roman.

Deşi nu l-a putut denumi din start „Dracula”, ci „Tihuţa”, după Revoluţie clădirea a primit numele care i se cuvenea de la bun început. Pentru curajul său, o asociaţie din Londra, a „draculiştilor”, l-a numit Baron al Casei Dracula şi i-a oferit însemnele ei, un inel cu cap de mort. De altfel, în semn de respect faţă Misiuga, ambasadorul Irlandei în România, Padraic Cradock, a participat atunci la dezvelirea statuii lui Bram Stoker din Pasul Tihuţa, amplasată în faţa Hotelului.

Bram Stoker a fost regizor de teatru, membru al Asociaţiei parapsihologice „Golden Dawn” din Londra, un avid scormonitor al vampirismului de obârşie irlandeză şi hindusă. Personajul principal al romanului său, „Dracula”, tipărit în milioane de exemplare, este un vampir, Contele Szekler, poreclit Dracula. Acţiunea romanului se desfăşoară în ţinutul Transilvaniei, despre care autorul afirmă următoarele: „Am citit că toate superstiţiile acestei lumi sunt adunate pe copita Carpaţilor, ca şi cum acolo ar fi centrul unui anume adânc imaginativ”.

În romanul “Dracula” a lui Bram Stoker, Borgo Pass joacă un rol important. Pe acest drum, tânărul avocat Jonathan Harker călătoreşte într-o trăsură din direcţia Bistriţa, până este preluat de caleaşca contelui vampir Dracula şi dus la castel. Scriitorul irlandez nu a fost niciodată în România, cu atât mai puţin în judeţul Bistriţa-Năsăud, el inspirându-se din descrierile consulului României în Scoţia, din povestirile germane despre Vlad Ţepeş şi din cărţile “Ţinutul de dincolo de pădure” al lui Emily Laszowska-Gerard respectiv “Castelul din Carpaţi” a lui Jules Verne, ultima carte având unele asemănări cu romanul ”Dracula”.

13 comentarii

    • domnul moldovan este de o imteligenta si de o modestie rara… exemplu pt orice pocait sau nepocait afacerist care se crede cineva acest in oras… vinde ca nu le mai poate controla pe toate, plus ca are o varsta ce sa faca cu atatea…pt ce sa si mai bata capul… omul a demonstrat ce a avut de demonstrat. eu in locul lui vindeam tot, magazine, abatoare tot si banii ii bagam in mai multe banci straine. pastram doar coroana si traiam ca un boier administrator, fara griji.

    • bravo nelu cumintelu, „taranelu…” ia ai zis-o la boer ca un „pocait” ce esti, si ce linge in fund si sta pe spinarea altora… la cat esti de prost si de cioban, nici nu ma mira ca asa si e,,,

    • nelu cumintelu, esti frustrat ca acest om de afaceri ortodox a reusit sa i eclipseze pe toti, inclusiv pe acei oameni de „afaceri” pocaiti care se cred cap si nu coada in acest oras? 🙂 taran ordinar ce esti tu…

  • ar fi interesant si modul in care s-a pus mana pe acel castel , vezi doamne strategic ptr judet si tara.
    pai daca era strategic………………..nu se mai vindea.

  • Turisti vin sa viziteze judetul si sa vada peisaje, paduri secular, ….vad doar cioate si peisaje distruse. Vrem sa facem agroturism, dar ne distrugem paduri, asfaltam si unde nu trebuie…iar unde ar fi nevoie de sosele gasim cratere. Ideea cu protejam padurea si fauna si facem turism este asa de ochii UE si a omului de rand pt ca tirurile si trenurile cu cherestea (bine ar fi daca ar fi prelucrata aici pt a crea plus valoare si locuri de munca) circula tot mai mult.

  • e greu sa administrezi un asemenea hotel cand nu ai forta de munca in zona.Si da, Tihuta ar fi fost suficient de aproape pentru iubitorii de ski bistriteni si s-ar fi putut dezvolta cu prioritate pentru judet, pentru ca intr-adevar acolo se putea face turism. Insa grija institutiilor este sa nu lase sa prospere nimic, nici o afacere si mi-e ca pana la urma asta nu dovedeste doar incompetenta dar si frustrari si o ura viscerala fata de tot ce inseamna dorinta si ambiția unor antreprenori mici sau mari. Cred ca toata ratarea sansei Romaniei dupa revolutie, vine doar din ura si invidie, o frustrare adanca a acelora ce nu au curajul sa faca nimic, fata de niste oameni care isi iau soarta in maini si incearca din nimic sau din ceva sa faca mai mult. Toate neajunsurile ni se trag de la modul asta de a trata orice situatie si individual, dar si fin faptul ca am avut conducatori, care daca ar fi fost in stare sa faca ceva, nu se apucau de politica, locul caldut de unde sigur pica ceva.

  • Încă nu realizați ? Șobolanii părăsesc corabia psd- ista și călătoresc spre tari exotice cu bani berechet și profituri maxime , de pe spinarea poporului Romăn. Dar timpul lor ie limitat și de ce le frica nu o sa scape ,

  • Haideti sa nu il mai facem atat de mare pe Lazany de la spital ca pana acum nu a facut nimic el acolo,altcineva a fost director acolo,in afara ca apare prea mult pe facebook si in presa cu mesaje puerile nimic.Prima data faptele si apoi sa vb.Directorul asta parca e in campanie electorala asa tot apare cu orice nimic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.