Oltean a precizat că, în eventualitatea în care PDL va decide să candideze sub sigla Mişcării Populare, va fi aceeaşi denumire, siglă şi culoare în toate judeţele din ţară.
Sâmbătă, PDL Bistriţa-Năsăud a convocat Biroul Permanent Judeţean şi primarii din judeţ ca să ia o decizie legată de MP la nivel judeţean.
„Personal, voi susţine ceea ce am susţinut şi la Colegiul Director, că eu cred că PDL trebuie să se prezinte electoratului aşa cum este el, cu tot ce a făcut bun şi rău, lăsând electoratului libertatea să judece după ceea ce am făcut, fără a da posibilitatea altora de a spune că, dacă am obţinut un anumit scor, acesta nu este 100% al PDL, ci al altora. Aşa cred eu, dar partidul, într-o analiză foarte serioasă, a apreciat că fiecare organizaţie judeţeană trebuie să aibă posibilitatea să-şi gestioneze alegerile în plan local ţinând cont de realităţile existente acolo”, a declarat Oltean vineri, într-o conferinţă de presă.
Întrebat ce plus valoare ar aduce PNŢCD şi PER filialei Bistriţa-Năsăud a PDL în condiţiile în care aceste partide aproape că au lacătul pus pe sedii, Oltean a spus: „Aceste formaţiuni politici au un singur minus în raport cu PC, că nu au o televiziune. În rest, cu ce ajută PC pe celelalte formaţiuni politice?”.
„În alte judeţe din ţară sunt organizaţii puternice ale ecologiştilor şi PNŢCD şi pentru noi orice vot contează. Un 0,5% dintr-o parte, alt 0,5% din altă parte înseamnă 1%, iar 1% înseamnă câteva mii de voturi. Orice vot contează când e vorba de alegeri, au fost situaţii în care un primar a câştigat la un vot diferenţă. Orice vot în plus adus poate fi o motivaţie suficient de puternică pentru realizarea Mişcării Populare”, a declarat Ioan Oltean.
El a declarat că ţinta PDL e să atingă pragul de 30%. „PDL este preocupat să-şi pregătească propria strategie pentru alegerile locale care se apropie cu paşi repezi în aşa fel încât să aibă succesul pe care şi-l doreşte, acela de a se apropia de cel puţin de 30%”, a spus el.
„Nu există niciun motiv care să ne determine să ne ascundem adevărata noastră faţă. Am luat aceste măsuri (de austeritate –n.r) în deplină cunoştinţă de cauză şi asumându-ne întreaga responsabilitate a gestului nostru politic, însă dorinţa de a antrena forţe politice suplimentare şi de a constitui o alternativă complexă la adresa USL e un motiv extrem de important. Ce i-a mânat în luptă pe liberali să-şi distrugă partidul şi să se asocieze cu un partid de stânga, dorinţa de a aduna mai multe voturi. Şi la noi, în judeţe, se doreşte să se constituie o alternativă puternică la USL. Acestea sunt argumentele şi nu altele. Niciun cetăţean nu poate fi păcălit că sub denumirea de Mişcare Populară, PDL ar fi altceva decât ar fi dacă ar merge aşa cum este el, cu denumirea, cu culoarea şi cu sigla”, a declarat Ioan Oltean.
El a explicat că nu există decât două alternative, ca PDL să meargă singur la alegeri sau să încheie o alianţă electorală.
„Există suficiente solicitări din partea altor formaţiuni politice pentru a se realiza această alianţă electorală şi ea vine şi în întâmpinarea acestor solicitări acolo unde ele există. Nu a fost şi nu este generată doar de către PDL, ci şi de alte partide politice care solicită să se antreneze, la alegeri locale alături de PDL”, a declarat Oltean.
Întrebat care sunt formaţiunile politice care cer intrarea într-o alianţă, Oltean a spus: „Sunt două formaţiuni politice, PER şi PNŢCD. Nu sunt suficiente?”.
„Eu vreau să mă limitez la acestea două fiindcă nu dorim ca această alianţă, dacă într-adevăr se va realiza, să cuzprindă un amalgam de formaţiuni extrem de greu de definit. Credem că două-trei formaţiuni politice maxcim pot să constituie această alianţă electorală. În conformitate cu legea, alianţa electorală încheiată între PDL şi alte formaţiuni trebuie să fie cam aceeaşi peste tot în ţară. Nu putem constitui, la Bistriţa, o alianţă electorală cu două formaţiuni şi la Cluj cu zece”, a declarat Ioan Oltean.
Preşedintele PDL BN a declarat că, în privinţa înfiinţării unui departament în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş se poartă o discuţii aprinse în interiorul puterii, însă, indiferent de rezultat, el crede că UDMR va rămâne la guvernare.
Ioan Oltean a fost întrebat dacă susţine cererea UDMR de creare a unui departament în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
„Este o discuţie destul de aprinsă în interiorul puterii, noi sperăm să găsim o soluţie în conformitate cu legea educaţiei. Personal sunt pentru aplicarea legii şi nimic în afara legii, niciun milimetru. Dacă legea spune că acesta este drumul, acela e pentru că legea e adoptată de Parlament şi nimeni nu poate să ceară altceva decât prevede norma legală”, a declarat Ioan Oltean.
Întrebat dacă el crede că UDMR va pleca de la guvernare în eventualitate în care PDL nu îi susţine cererea, Oltean a spus: „Eu cred că UDMR va rămâne la guvernare, a fost un partener loial guvernării. Împreună am realizat o reformă extrem de importantă în România şi cred că pasiunea politică nu îşi are locul. Raţiunea trebuie să învingă. Sunt lucruri care pot fi făcute în politică şi lucruri care nu pot fi făcute în politică”.
Un alt jurnalist a vrut să ştie câte ultimatumuri va mai accepta PDL de la UDMR.
„Nu am acceptat ultimatumuri nici de la UDMR, nici de altă formaţiune politică. Întotdeauna raţiunea a fost cea care a condus partidul în actul de guvernare. Eu cred că această guvernare, în această formulă, va continua până în decembrie 2012, şi, de ce nu, şi în continuare”, a declarat Oltean.
Adaugă comentariu