Actualitate Recomandări

CJ: Declarație de Reunire cu Basarabia. ”Mică parte de istorie. Argumentele contra nu stau în picioare”

(VIDEO) În zi de sărbătoare națională, la 100 de ani de la momentul în care Sfatul Țării de la Chișinău a aprobat Unirea Basarabiei cu România, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat în ședință festivă, cu unanimitate de voturi, Declarația de Reunire a României cu Basarabia.

La acest moment special a participat o delegație din Raionul Glodeni (Republica Moldova), înfrățit cu județul Bistrița-Năsăud, formată din președintele Ioan Leucă și primarii din raion.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a spus, printre altele:

”Îmi doresc foarte mult ca noi cei care urmăm celor din 1918 să avem demnitatea și curajul să facem ceva. Credeam că va fi foarte greu spre imposibil să avem succes, din cauza conjuncturilor pe plan național și mondial. Am trăit momente unice la Marea Adunare Centenară de la Chișinău. Dacă înainte speranța era mică, după ce am văzut la Chișinău și după înțelepciunea venită peste noapte aleșilor neamului, care în Parlamentul României au făcut ceva ce nu credeam că se poate întâmpla peste noapte, acum văd lucrurile altfel. Cred că prezența lui Dumnezeu, a oamenilor de bună credință, a bărbaților de stat este necesară în astfel de momente. Am constatat cu surprindere pozitivă că poate exista maturitate politică, în Parlamentul României fiind citită o Declarație solemnă prin care se consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa cetăţenilor Republicii Moldova să susţină unificarea celor două state. Este un moment foarte important, un semnal foarte clar transmis fraților de peste Prut. Este un pas major, uriaș spre acest proiect și de astăzi cred că acest deziderat de reîntregire a neamului este realizabil. Depinde de noi toți.

S-ar putea ca această Declarație de Reunire pe care o adoptăm astăzi să fie o mică parte din istoria care se poate construi în acest an. Cred că mult mai mult astăzi că ne putem ridica la înălțimea înaintașilor, care în condiții cu mult mai grele au realizat acel proiect unic de Unire. Abem modele, legislație care ne asigură tot cadrul necesar, cel mai de succes proiect este reunificarea Germaniei. Nu cred că lumea anului 2018 se va opune unui proiect care se poate declanșa prin autodeterminarea cetățenilor de o parte și de alta a Prutului. Sunt convins că această presiune pozitivă va descătușa trăiri și că în 1 decembrie 2018 putem să rescriem istoria de unificare a poporului român, care nedrept astăzi trăiește în două state.

Avem o minimă obligație morală ca efortul fraților de peste Prut să se încheie cu succes. Au nevoie mai mult ca niciodată de ajutorul nostru. Statutul de cetățean român le-ar oferi salarii mai mari, pensii mai mari, școli mai bune, un trai mai bun. România își permite astăzi un asemenea efort, și România ar avea mult de câștigat. Contest, mă delimitez și sunt total împotriva celor care spun că avem destule probleme în România și nu ne mai trebuie unele în plus. Cred că astăzi în România se trăiește foarte bine și că România are capacitatea și obligația morală să îi ajute pe frații de peste Prut să trăiască la același nivel. Spunea cineva că nu avem autostrăzi. Adevărat, dar n-are nicio vină Republica Moldova, de vină suntem noi, sunt toți cei care de-a lungul timpului au guvernat. Argumentele contra nu stau în picioare sub nicio formă. Cred că există doar argumente pro pentru toți cei de bună credință. Prea mult timp am acceptat să fim manipulați. Am auzit că nu avem nevoie de leneșii din Republica Moldova fiindcă îi avem pe ai noștri, că nu avem nevoie de asistații lor social fiindcă îi avem pe ai noștri, iar lor li se spune că România vrea să îi cotropească, să le ia țara. E o manipulare grosolană, românii își doresc doar să îi reprimească acasă pe frații lor”.

Președintele Raionului Glodeni, Ion Leucă, a afirmat:

”Considerăm drept una plină de simbolism și semnificație faptul că ne află aici în ziua cînd omagiem Marea Unire din 1918. Vor trece ani, se vor muta hotarele, iar noi vom ține minte pentru totdeauna faptul că Centenarul Marii Uniri l-am consemnat, pe 27 martie 2018, la Bistrița-Năsăud, plai cu oameni frumoși, inteligenți, talentați și generoși. Trebuie să recunosc că mulți dintre concetățenii mei încă nu trăiesc aceleași sentimente de care am vorbit mai sus, fiind născuți, educați în alte timpuri și fiind privați de dreptul de a cunoaște adevărul istoric al lor înșiși – al descendenților geto-dacilor. Iar necunoașterea naște ura și îngîmfarea. Mă bucur să constat că treptat lucrurile se schimbă. Drept urmare, ideea reunificării adună tot mai mulți adepți, inclusiv pentru că cetățenii de la noi își doresc o țară stabilă și prosperă, o justiție independentă și eficientă, o țară cu drepturile omului la ea acasă. Și avem în persoana României un exemplu captivant.

Există două drapele, două state – cel al României și cel al Republicii Moldova. Sunt constrâns să respect această ambiguitate legiferată. Însă datoria mea de cetățean și etica mea de istoric mă provoacă să pun la îndoială justețea acestor norme impuse. Regele Mihai spunea: ”Viața mea a fost o lungă și loială așteptare. Așteptarea ca Europa să-și vină în fire, așteptare ca România să se reîntoarcă la ea însăși”. Răbdarea Maiestății sale a meritat, pentru ca noi astăzi să urmărim un început ferm al procesului de reîntoarcere: a Basarabiei – acasă, a României – la ea însăși! Să avem, deci, puterea și curajul, să valorificăm cu demnitate testamentul sacru. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.

La finalul ședinței, s-au înmânat daruri simbolice. Ion Leucă a primit drapelul tricolor.

Textul Declarației de Reunire:

”Dorința de unire a fost și rămâne neștirbită de-a lungul veacurilor în conștiința românilor. Nutrind mai mult ca oricând speranța că nu peste mult timp România și Basarabia vor deveni ceea ce au fost acum un veac (o singură țară, un singur popor, cu năzuințe și limbă comună, sedimentate în leagănul Carpaților, Dunării și Mării Negre), suntem cu sufletul și fapta alături de românii de peste Prut.

Apreciem evenimentele istorice precursoare Marii Uniri – Declarația Sfatului Țării din 27 martie 1918, Hotărârea Congresului General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, Rezoluția Unirii de la Alba Iulia, Legile de ratificare a Unirii Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei, Tratatele de la Saint Germain, Trianon și Paris, prin care se confirma pe plan internațional unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România – drept fundamente clare și imuabile pentru determinarea de acțiuni responsabile ale politicienilor de azi, având ca scop proiectarea și realizarea reîntregirii naționale, în fapt, unirea Basarabiei cu țara mamă, România, căreia aceasta i-a fost smulsă în 1940 „fără referendum”.

Reînvierea spiritului național în anul centenar 2018 se poate materializa prin debutul unor negocieri între statul român și cel moldovean, stabilindu-se drept obiective reîntregirea națională și elaborarea unei declarații comune a celor două Parlamente de la București și Chișinău.

La 100 de ani de când înaintașii noștri au invocat dreptul istoric și dreptul de neam pentru realizarea Marii Uniri, iar Republica Democratică  Moldovenească, prin Sfatul Țării, a hotărât la Chișinău unirea cu mama ei, România, (conform Actului Unirii din 27 martie 1918), noi, consilierii județeni ai județului Bistrița-Năsăud:

 în temeiul principiilor Actului Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975, în baza dreptului internațional la autodeterminare al statelor;

 conștienți de necesitatea păstrării identității noastre naționale;

 atașați principiilor de solidaritate și unitate românească;

 determinați în conjugarea eforturilor pentru marcarea cu demnitate și bucurie a Centenarului Marii Uniri,

ne exprimăm acordul irevocabil pentru Unirea României cu Republica Moldova, înțelegând oportunitatea istorică a reîntregirii și afirmării României ca membru egal în drepturi într-o Europă unită”.

Parva, Dumitra, județul Bistrița-Năsăud. Urmează municipiul Bistrița

27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, a fost declarată anul trecut zi de sărbătoare națională.

Până acum, din județul nostru au adoptat Declarații de Unire comunele Parva și Dumitra, municipiul Bistrița urmând să facă acest lucru în 29 martie.

10 comentarii

  • Incep sa apara DODONII din Bistrita (comentacii) care nu au nimic in comun cu istoria si neamul. Alte descrieri a acestor specimene nu are rost sa le explic . Se demasca singuri, dar din pacate nu le vedem fata si nu le stim numele real pt. ca se ascund precum strutii in nisip. Interesant, nu ?

    • Norocul nostru e ca sunt putini. Eu chiar cred ca unirea e posibila in viitorul foare apropiat, daca profitam de conjunctura internationala si daca tot mai multe oficialitati se exprima pentru unire. Asteptam si Dulapul cu un mesaj, macar sa zica ca nu il in–te–re–sea–za sau orice altceva care sa nu fie impotriva.

    • Am vazut ca a postat si Gluga de Coceni un mesaj, dupa ce ca nu s-a dus in parlament, la sedinta solemna. A dat un mesaj mai rau decat ma asteptam, a zis ca noi sprijinim integrarea RM in UE, deci acealasi mesaj pe care il da si pentru Ucraina sau Serbia. Putea sa spuna traditionalul nu–ma–in–te–re–se–a–za si tot era mai ok. Mare ghinion sa se nimereasca in aceste momente sa fie in fruntea ambelor tari, doi dodoni.
      Norocul nostru este ca guvernele si parlamentele din ambele tari sunt pro unire, iar pe dodoni sper sa ii suspende sincron pe amandoi, daca se opun unirii.
      Domnule Balan, stiti ca una dintre principalele voci unioniste de la Chisinau este un penal? Sper sa nu demonstrati si impotriva lui sau sa il haituiasca Malin Bot prin Chisinau. Ma refer la Chirtoaca. Lasati-i pe penali sa faca unirea si la puscarie ii bagati dupa!

  • Unirea se va face ,dar nu cu cozile de topor rusesc ,ce vremelnic stau oblic in calea istoriei,atat la Chisinau cat si la Bucuresti .
    Moldovenii sunt romani,la fel de destepti,de harnici sau de lenesi si hoti ca si oricare roman ! (orice ar spune unii guristi de o parte sau alta a Prutului )
    Urmati calea Germaniei !
    In „90 clasa politica din vest a trecut peste divergente,peste toate pierderile pe termen scurt,peste reticienta propriilor votanti (care traiau bine in vest),au ales un proiect pe termen lung,de unire si integrare a partii rapita si subjugata de moscova(nu uitati pretul in miliarde marci platit pentru accept kremlinului)
    Priviti Germania de astazi ! Unirea a facut-o Kohl( un crestin -democrat),a consolidat-o Schroeder(un social democrat din opozitie) si se finalizeaza dupa 27 de ani de catre Merkel.
    Asta insemna UNITATE si CONSECVENTA !
    Daca credeti ca va puteti ridica la acest nivel,scoateti sabia din teaca si mergeti la lupta !
    Daca nu,stati mai bine pe curul vostru ca mai mult rau faceti !

  • Atitudinea grobiană a preşedintelui Radu Moldovan este absolut reprobabilă . Chiar în timpul şedinței solemne a ținut să-şi arate muşchii față de prefectul Frenț pe motiv că şi-a permis să-l ” bruieze „, de față cu musafirii moldoveni , consilierii județeni , invitații ďin sală şi toată presa . Se vede că omul a lipsit de acasă în primii 7 ani ai vieții sale .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.