Actualitate

Ce propunere de modificare a Codului Silvic a făcut Doina Pană

Senatul a aprobat un proiect de lege pentru modificarea Codului Silvic inițiat de deputatul PSD Doina Pană, Camera Deputaților fiind for decizional.

Articolul care completează legea este următorul:

”Pentru suprafețele de fond forestier de peste 30 ha, pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, asigurarea serviciilor silvice de către ocolul silvic nominalizat se face prin act de constatare încheiat între reprezentantul ocolului silvic nominalizat şi reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, după realizarea controlului de fond/evaluarea de către ocolul silvic, în condițiile legii, a eventualelor pagube aduse fondului forestier”.

Doina Pană arată în expunerea de motiove:

”Legea nr. 175/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 Codul silvic, precum și pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora consolidează cadrul legal pentru îmbunătăţirea eficienței acțiunilor de control privind integritatea fondului forestier național și modul de administrare al acestuia.

Prin legea sus menționată, integrată în legea de bază, se instituie un nou principiu al teritorialității prin care ocolul silvic care administrează și/sau asigură serviciile silvice este obligat, să asigure pe bază de contract, serviciile silvice pentru suprafețele de fond forestier de până la 30 ha, aparținând persoanelor fizice și juridice, pe raza comunei, oraşului, sau municipiului respectiv. Costul serviciilor silvice se asigură de la bugetul de stat.

Dintr-o eroare materială, în timpul procesului legislativ la art. 16 alin. (10) a fost înlocuită greșit sintagma „de peste 30 ha” cu sintagma „de maximum 30 ha”, rămânând nereglementate suprafețele de fond forestier de peste 30 ha, pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice.

De asemenea, tot dintr-o greşeală materială, în timpul procesului legislativ a fost preluat un model anterior al fişei de calcul (Tabelul nr. 1) și al decontului justificativ (Tabelul nr. 2) prevăzute în Anexa nr. 2 din lege, deși în Plenul Camerei Deputaților, în ziua votului final, domnul deputat Munteanu Ioan, Preşedintele Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice, a solicitat în intervenţia sa, schimbarea, aceasta nu s-a operat.  Prin propunerea legislativă, anexată, propun îndreptarea erorilor materiale cuprinse în actul normativ de bază”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.