Trei premii şi o menţiune au obţinut elevii Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa la Olimpiada Naţională de Interpretare Vocală, Instrumentală şi Studii teoretice de la Craiova, anunţă conducerea liceului.
Este vorba de Larisa Bozbici – premiul II, canto popular, clasa XII, prof. coord. Cristina Bălan-Pahone, Alexandru Grecu – premiul II, chitară, clasa X, prof. coord. Valentin Pop, prof. corepetitor Cristian Lepădatu, Iasmina Palage – premiul III, flaut, clasa X, prof. coord. Cătălina Popa, prof. corepetitor Cristian Lepădatu şi Daniel Sforgace – menţiune. canto clasic, clasa XII, prof. coord. Ioan Ţigănilă, prof. corepetitor Cristian Lepădatu.
De la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa au mai participat elevele Cosmina Costin (clasa a XII-a) şi Paulina Satmar (clasa a IX-a).
„Premiile obținute reprezintă o încununare a muncii depuse şi a parteneriatului dintre profesori şi elevi, deopotrivă părtaşi la crearea emoţiei artistice şi responsabili pentru dezvoltarea potenţialului individual. Felicitări elevilor şi profesorilor care au reprezentat cu cinste Liceul de Muzică Tudor Jarda”, a anunţat, printr-un comunicat conducerea liceului.
Alexandru Grecu, recunoscut pe plan naţional pentru rezultatele sale, a mărturisit că “rezultatul obţinut este unul muncit”. „Se putea şi mai bine, dar emoţiile mă copleşesc uneori, iar performanţa mea artistică nu este pe măsura efortului depus. Cu toate acestea, sunt mulţumit şi sper ca anul viitor să mă întorc cu premiul I”, a spus el.
Felicitări