După aproape 4 luni de pauză, Liga a II-a a pornit din nou la drum. Vineri 16 martie, în prologul primei etape a returului Seriei a 2-a, Gloria Bistriţa a întâlnit pe teren propriu formaţia Chindia Târgovişte.
Chindia a ajuns încă de miercuri la Bistriţa, iar antrenorul oaspeţilor, fostul jucător dinamovist Flavius Stoican, s-a aflat la primul meci oficial pe banca târgoviştenilor, al căror finanţator este nimeni altul decât Gică Popescu.
Curtuiuş, arma secretă
Gloria nu s-a regăsit în prima repriză, iar Chindia a arătat că e o nucă tare, dovadă că s-a jucat mai mult în jumătatea bistriţeană, iar ocaziile mai clare au aparţinut oaspeţilor. Târgoviştenii au solicitat şi două penaltiuri, la un presupus henţ şi la un contact în careu. În primele 45 de minute, ”vampirii” s-au putut lăuda doar cu şutul lui Cafasso pe lângă poartă, după o centrare a lui Silvăşan.
”Alb-albaştrii” au părut mai decişi după pauză şi au fost mai activi în atac, însă tot Chindia putea să dea lovitura, dar Lăzăreanu şi transversala s-au opus deschiderii scorului.
Din minutul 66, Gloria a rămas în zece oameni, după ce Paul Anton a văzut al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat de pe teren.
Intrarea lui Marius Curtuiuş a revigorat atacul. Gloria a atacat cu disperare în minutele de final şi, când nimeni nu se mai aştepta, la ultima fază a meciului, în ultimul din cele trei minute de prelungire arătate de la margine, Curtuiuş a profitat de o neînţelegere între portarul Perianu şi fundaşul Sorin Rădoi, care s-au ciocnit, şi a trimis balonul în poarta goală. Spre disperarea jucătorilor târgovişteni, care s-au prăbuşit la pâmânt, şi spre extazul tribunelor şi al băncii Gloriei.
Deşi a învins, Gloria a cedat fotoliul de lider Timişoarei, care a bătut la două goluri şi are o reuşită în plus la golaveraj. Distanţa faţă de poziţia a 3-a a crescut însă la 11 puncte.
Contestaţie şi atac la arbitraj
Antrenorul Gloriei Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat că gruparea bistriţeană a contestat dreptul de joc al mijlocaşului Cristian Poiană. ”Poiană a fost la Baia Mare, are actele acolo dar joacă la alţii”, a spus tehnicianul, care a vorbit şi despre arbitraj: ”Au fost mai multe faze cu greşeli de arbitraj, eliminarea lui Anton e dubioasă”.
Manea a afirmat că se aştepta să fie greu. ”A fost cel mai slab joc făcut de noi, mă refer la prima repriză. În partea a doua am încercat mai mult. A contat şi eliminarea lui Anton, nu e uşor să joci în zece. În situaţia asta mă mulţumeam şi cu un egal, rămâneam la aceeaşi distanţă faţă de Chindia, dar bine că am câştigat, e o victorie meritată şi muncită, o victorie care ne consolidează poziţia. La mijlocul returului sper să fim promovaţi. Da, trebuie să ne pregătim de Liga I, să rezolvăm problemele cu licenţierea. Am informaţii că totul e în regulă. Locul nostru e în Liga I, acolo ne era locul şi dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat. Curtuiuş are un caracter frumos, nu se supără când e rezervă. Silvăşan şi-a făcut treaba, iar Curtuiuş şi-a făcut-o şi mai bine, fiindcă a marcat. Nue prima oară când intră şi dă gol, îi doresc s-o ţină tot aşa. Ce primă de joc am avut? Prima TV! De unde primă?”, a comentat el.
Preşedintele Gloriei, Jean Pădureanu, era un car de nervi la finalul meciului. ”Puteau să marcheze şi ei, dar am avut mai multă şansă. E o ruşine ce s-a întâmplat în acest joc, mă refer la arbitraj, dar Dumnezeu i-a pedepsit până la urmă. Acuz jumătate din fazele de joc la care s-a dictat împotriva Gloriei. O să cer Federaţiei să-mi dea şi mie un loc în CCA. Nu e normal, nu-ţi poţi permite tu, ca arbitru, să faci aşa ceva la un meci. Nu e vina Timişoarei, ei sunt în aceeaşi situaţie ca şi noi. Încearcă să ne oprească să promovăm, iar vinovatul e un singur om, nu-i dau numele”, a spus Pădureanu.
La o zi după meci, Jean Pădureanu a precizat: „Există un Dumnezeu şi în fotbal. Administratorul arenei mi-a spus, înainte de meci, că, dimineaţă, când cei de la Târgovişte au venit să vadă suprafaţa de joc, discutau între ei că ”ăştia nu ştiu ce-i aşteaptă după-amiază”. Dacă nu apărea aceea gafă a portarului lor, care parcă a ţinut cu Bistriţa, la aceea fază din ultimele secunde, nu am fi bătut, şi mă bucur că am ieşit la suprafaţă, ca uleiul în apă, pentru că au fost mulţi care au dorit ca Gloria să nu câştige acest meci”, a spus el, potrivit liga2.prosport.ro.
Pădureanu va cere Federaţiei Române de Fotbal precizări scrise privind felul în care se promovează, în funcţie de obţinerea licenţei. „Este bine să se ştie, de acum, ca să nu apară speculaţii, ce se întâmplă în sezonul viitor de Liga I. Dacă o echipă de prim eşalon nu ia licenţa de club profesionist, ce se întâmplă şi, la fel, dacă vreuna dintre primele două clasate nu obţine licenţa, ce va urma – merge echipa de pe locul trei din eşalonul secund sau rămâne Liga I cu echipe mai puţine?”.
Gloria Bistriţa: Lăzăreanu – Peteleu, V. Năstase, Tudose, I. Costache – Feher, P. Anton – Țârcă (Traşcă 80), Predescu (R. Mărginean 60), Cafasso – Silvăşan (Curtuiuş 76). Antrenor Nicolae Manea
Chindia Târgovişte: Perianu – C. Dinu, S. Rădoi, Mladen, Buşu – Gavrilă (Băluţă 64), Honciu, Poiană (I. Radu 72), C. Anton – R. Dobre (Cherchez 80), G. Verdeş. Antrenor Flavius Stoican
Stadion: Municipal Gloria – Bistriţa. Arbitri: Cătălin Botaş – Petru Gaspar, Bogdan Ghiorghioiu (toţi din Timişoara) – Dan Monea (Aiud). Observatori: Valer Vancea (Oradea), Vasile Bordaş (Tg. Mureş).
Celelalte partide din etapa a 16-a a seriei de vest: Mureşul Deva – Luceafărul Oradea 0-4, FC Argeş – FC Maramureş 2-1, Juventus Bucureşti – UTA Arad 0-2, CSM Rm. Vâlcea – Unirea Alba Iulia 1-1, Alro Slatina – FC Olt 3-0, FC Bihor – FC Timişoara 0-2, Arieşul Turda – Gaz Metan Severin 0-3 (gazdele au fost excluse din campionat).
Clasament: 1. FC Timişoara 37 puncte (golaveraj 28-10), 2. Gloria Bistriţa 37 puncte (golaveraj 30-13), 3. Gaz Metan Severin 26 puncte, 4. FC Argeş 26 puncte, 5. Alro Slatina 25 puncte, 6. UTA Arad 24 puncte, 7. Chindia Târgovişte 24 puncte, 8. Unirea Alba Iulia 23 puncte, 9. Luceafărul Oradea 22 puncte, 10. FC Bihor 20 puncte, 11. FC Maramureş 16 puncte, 12. Mureşul Deva 16 puncte, 13. FC Olt 15 puncte, 14. CSM Rm. Vâlcea 15 puncte, 15. Juventus Bucureşti 12 puncte, 16. Arieşul Turda 11 puncte.
În etapa următoare, Gloria se deplasează la Piatra Olt pentru a da piept cu FC Olt. Partida va avea loc duminică 25 martie, de la ora 11.00.
Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea o galerie foto de la jocul Gloria Bistriţa – Chindia Târgovişte!
Adaugă comentariu