(FOTO) Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat, sâmbătă, ferma de creştere a porcilor din rasa Mangaliţa situată în Bistriţa şi l-a felicitat pe proprietarul ei pentru că, la vârsta de 80 de ani, are curajul să continue să facă agricultură în mod profesionist. „Este cel mai valoros crescător din România. Am mai văzut ferme, dar ca aici nicăieri”, a spus ministrul, referindu-se la inginerul Octavian Harşianu.
„Noi am lansat acest program într-un interes legitim pentru ţară fiindcă Mangaliţa şi Bazna s-au abandonat de-a lungul vremii. Ele au pierit, dar s-au păstrat acolo unde oamenii au făcut o legătură între interesul lor şi valoarea acestor rase. Aici avem un exemplu care ar trebui văzut de către toţi”, a spus ministrul Petre Daea, arătând în direcţia inginerului Octavian Harşian.
„Iată un om care are o vârstă apreciabilă, un om deosebit, un suflet de român formidabil şi o minte clipitoare care iată ce poate face într-un loc apropiat caselor. În jurul acestei locaţii sunt case, oameni care nu sunt deranjaţi de această muncă, ba chiar apreciază. Un asemenea exemplu îmi dă puterea să dau drumul la program şi în alte zone ale ţării fiindcă sunt multe suprafeţe care pot fi valorificate, iar porcul poate creşte în libertate cu cheltuieli mici, un gard electric, se poate instala oriunde şi unde există surse de apă unde ei să aibă posibilitatea să facă vedeţi aici, se simt foarte bine şi mănâncă spărtură de porumb şi iarbă. Peste tot avem asemenea posibilităţi, iar în zonele izolate se poate monta un panou solar. Se păzesc şi se întreţin singuri. (…) Din evidenţele noastre reiese că sunt doar 304 români care cresc acum porcii Bazna şi Mangaliţa, dar, prin programul acesta de distribuire a purceilor, vom reuşi să multiplicăm efectivele, aşa încât în următorii ani să existe peste tot. Ţinta e să valorificăm produsele pe care le au gospodăriile, porumbul, lucerna, sfecla, dovleacul, să salvăm rasa şi să ne ducem spre piaţă cu o carne valoroasă, aşa cum a spus şi celo mai valoros crescător pe care eu l-am văzut în România. Am mai văzut ferme în România, dar ca aici nicăieri. Vrem să ducem aceste produse spre consum pentru că oamenii le doresc pentru calitatea lor, frăgezimea lor şi conţinutul redus de colesterol. E adevărat că nu putem da purcei la toţi cei care s-au înscris în program pentru că nu avem baza biologică care să ne asigure numărul de purcei, dar prin multiplicarea efectivului şi distribuirea în diferite zone ale ţării, vom reuşi în următorii ani să dezvoltăm cele două rase şi apoi să continuăm programul. Sper ca prin aceste exemple, românii să înţeleagă că trebuie să facem ce ne este dat de natură şi să folosim aceste zone formidabile”, a spus Petre Daea.
Octavian Harşianu i-a spus ministrului că s-a îndrăgostit de carnea de porc din rasa Mangaliţa cu mult timp în urmă: „Am început de la 2-3 porci. S-au înmulţumit, am ajuns până la 70 şi am reuşit să mai diseminez şi în judeţ. De exemplu, în Dumitra, mai sunt încă 30-40. E carnea aromată, sănătoasă. Am avut o vizită a unor prieteni de la Cluj şi am făcut un platou şi cu carne de porc normal, şi de Mangaliţa. Au mâncat toţi fără să ştie ce tot platoul de Mangaliţa. Nu am comercializat carnea în magazine sau în altă parte. Am vândut doar prietenilor care ştiau că eu cresc. Eu i-am dat la acelaşi preţ ca şi pe restul. Porcii se cresc uşor, pe pajişte, pe păşune, să aibă apă şi mocirlă. Acum şi acum scroafe şi purcei”.
Ministrul a vizitat şi ferma de creştere a oilor a lui Octavian Harşianu de la Blăjenii de Jos.
„Oaia şi via sunt hobby-urile mele. Îmi place să le ţin. Eu am fost primul în România, în 1970, când s-a făcut un import de o sută de oi din rasa Saffolk din Anglia, regina oilor de carne. Oaia are 80-100 de kg, berbecul până la 140 de kg. Carnea are fibra cea mai fină dintre toate animalele domestice, aromată, fără miros de oaie, fragedă şi, într-adevăr, sincer să fiu mă bucură programul ministrului Daea în legătură cu promovarea cărnii de oaie. E sănătoasă, fără colesterol, iar dacă oaia e oaie şi în special berbecuţii îngrăşaţi, e foarte aromată. Din păcate noi, românii, nu ştim găti carnea de oaie”, a spus Harşianu.
Tot sâmbătă, ministrul Agriculturii a mai fost şi la Sigmir unde o tânără s-a înscris în Programul „Tomate 2018” şi a plantat legume în solarii.
Aici, Petre Daea a spus că Ministerul Agriculturii ar putea prelungi perioada de recoltare a tomatelor româneşti peste data de 30 mai, cum a stabilit iniţial, pentru ca legumicultorii care s-au înscris în programul „Tomate 2018” să nu piardă subvenţiile. Reamintim că, în program s-au înscris peste 10.000 de fermieri, bugetul alocat pentru susţinerea lor fiind de 180 de milioane de lei.
Sâmbătă dimineaţa, Petre Daea a fost şi în Piaţa Decebal şi s-a declarat mulţumit de felul cum e organizată, dar a trecut şi pe la via de la Dumitra a aceluiaşi Octavian Harşian.
Cel mai valoros crescător de porci e chiar poporul, îngrașă porcii de 28 de ani prin diferite funcții și nu e în stare să-i scoată de-acolo, privește neputincioasă cum porcii fac ce vor ei din țara asta.
Aşa da!
Din ce văd in poze şi din ce am citit, deduc că porcii sunt ecologici, crescuți in mod natural, pe pajişte, in mocirlă, la aer liber, au loc să se plimbe. Cred că au o viață bună, iar proprietarii fermei le asigură un trai decent.
Merită să plăteşti dublu pentru un kg. de carne de porc de la o asemenea fermă.
Ați văzut poze de la ferme intensive de crestere a porcilor? Doame fereşte! Sunt adevărate fabrici, porcii sunt ingrămăditi in boxe minuscule, de nici nu se pot intoarce cu 180%. Sunt ținuti inăuntru pe ciment şi nu văd soarele sau pajiştea niciodată. Sunt tratați necorespunzător, nu se ține cont de etică, de moral …
Cei mai grași porci hrăniți de popor de 28 de ani îi găsim în instituții ca SRI și DNA! Au salarii colosale, pensii speciale și nu fac NIMIC, doar poliție politică !
…ca politia lui d-na Dan care face tare multe. Ar fi bine sa va referiti la toate agentiile de stat cu salarii de peste 2-3 mii de Euro pe luna, populate cu oameni de partid care habar nu au cu se mananca problema, dar au deschis inainte portiera masinii pentru un sef sau altul si care rup hamu de cat muncesc si nu se vede nimic.
Doamne Ferește-te , imagini de groaza cu cei trei din epoca trecută , phui drace tot voi ne conduceti .
Niculaie in calitate de ce era in fata porcilor de la Bucuresti? N-are nicio legatura cu agricultura, dar de bagat in fata, e primul! Ma mir ca prea-inteleptul Cretu nu ne-a onorat cu prezenta…Parcul din Piata Centrala nu i-a fost prezentat comunistului Daea? Sa le arate conunistii de Bistrita ce vor sa defriseze???
Câti dintre miniştri care au fost in vizită in județul nostru, în ultimele 18 luni, mai sunt in funcție?
Min transporturilor (ăla care a mers cu trenul de la Sângeorz Băi la Ilva) a fost aici, dar l-au schimbat.
Min apelor si pădurilor s-a schimbat.
Min invătământului a fost in vizită dar l-au schimbat.
Sunt sigur că mai sunt şi alti miniştri care au fost in vizită, au promis una şi alta, şi, nu au realizat nimic, pt. că sunt inlocuiti de alti ministri, care la rândul lor sunt inlocuiti de alti ministri, şi tot aşa.
Nu există stabilitate, continuitate, un plan pe termen lung, o viziune incotro vrem să ne indreptăm.
Dar undei dl Cretu, nu este prezent la acest eveniment sau isi da seama ca este o mare tampenie ce s a facut.