Politică

Rusu şi Andreica, eliberaţi de Buna Vestire!

Fostul secretar de stat Ioan Andreica, preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu (PDL), dar şi ceilalţi patru inculpaţi reţinuţi în dosarul privind deturnarea de fonduri şi corupţie în cazul atribuirii unor contracte de închidere a depozitelor de deşeuri, nu au primit mandate de arestare preventivă de la Tribunalul Bucureşti.

Surse judiciare au declarat că instanţa a apreciat că nu se impune cercetarea celor şase în stare de arest preventiv.

„Instanţa a considerat că pot fi cercetaţi cu toţii în libertate. Probabil că DNA va face recurs şi acesta se va judeca la sfârşitul săptămânii”, au spus sursele noastre.

Potrivit acestora, în dosarul instrumentat de DNA sunt multe „poveşti”.

„Am studiat o parte din dosar, atât cât s-a putut şi am văzut că sunt multe poveşti. Eu apreciez că, cel puţin clientul meu, este nevinovat. De aceea, mi se pare normal că instanţa a dispus să nu se mai ia altă măsură preventivă”, a declarat apărătorul unuia dintre cei doi.

El nu a putut preciza unde se află clientul său întrucât a spus că, după înfăţişarea de la Tribunalul Bucureşti, nu a mai luat legătura cu el.

Liviu Rusu şi Ioan Andreica au fost ridicaţi vineri de DNA şi duşi la Bucureşti pentru audieri împreună cu Luca Iancu şi Simona Bodnariu, director Integrare Europeană în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Rusu şi Andreica pe o perioadă de 24 de ore, fiind ulterior prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile, însă instanţa a decis cercetarea lor în stare de libertate.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.