Înainte de ședința extraordinară a Consiliului Local Bistrița din 30 mai, în care va fi supusă aprobării Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) pentru obiectivul de investiţii ”Modernizare Piaţa Centrală”, pentru care se dorește accesarea de fonduri europene în valoare de 4,5 milioane euro, primarul Ovidiu Crețu a susținut o conferință de presă în care a prezentat proiectul:
”Proiectul a stârnit mari valuri. Suprafața totală a Pieței Centrale este 17.120 mp, din care 14.276 mp intră pe acest proiect iar diferența pe alte două proiecte, Linia Verde (zona dinspre Sugălete) și reabilitarea pasajelor (latura de est și intrare către Albert Berger). Reamintesc că în 2014 am făcut un concurs de soluții prin Ordinul Arhitecților pentru că am vrut să avem ceea ce este mai bine, mai nou și mai elevat selectat de oamenii cei mai îndrituiți să facă acest lucru. În 2015 s-a realizat Planul Urbanistic de Detaliu, supus consultării publice, dezbătut public și aprobat în Consiliul Local cu o majoritate solidă, 18 voturi pentru.
Piața va fi adusă la același nivel de călcare, adică nu vor mai exista diferențe între partea rutieră și trotuare, chiar dacă vom păstra o parte de rutier: partea de vest a pieței, intrarea și ieșirea din str. N. Titulescu în str. G. Coșbuc, temporar pentru aprovizionare de-a lungul laturii de sud cu acces de pe Vasile Nașcu, prin fața Primăriei un acces restricționat în caz de. Nivelul de călcare și pentru aceste suprafețe va fi același cu toată piața și va fi racordat, așa cum ne-a cerut Comisia Națională de Monumente, la nivelul de călcare al Bisericii Evanghelice.
Vegetația despre care se discută foarte mult este compusă din 104 arbori, din care 13 sunt pe celelalte proiecte, deci discutăm de 91 de arbori în acest proiect. 33 din ei se păstrează, mă refer în special la castanii seculari pe care îi avem pe latura de nord și latura de est. Se susținea în discuții că vom tăia acești copaci, dimpotrivă am încercat să-i declarăm monumente ale naturii dar legislația nu ne permite acest lucru. Alți 16 arbori se vor planta, din specii care să completeze piața, specii care se pretează.
Tăierea unor arbori o realizăm pentru a elibera câmpurile vizuale, în special pentru Biserica Evanghelică dar și pentru Sugălete pentru că sunt monumente de importanță mai mult decât națională și trebuie să le punem în vedere. Termenul ”mineralizare” este un termen greșit folosit. Nu va fi spațiu verde, dacă ne referim la spațiu înierbat, proiectul prevede spații care sunt cu piatră naturală sau cu agregate compactate, deci nu gazon. Prin acest proeict dorim să evidențiem caracterul de spațiu public urban al Pieței Centrale.
Vom avea două poziționări pentru scene, aici se vor desfășura spectacole, mobilier urban, două fântâni circulare și două cu jeturi, dar și un curs de apă care reamintește de pârâul care trecea prin această piață în urmă cu 150 de ani, iluminat public și arhitectural. Cel puțin în etapa actuală vom menține cele două grupuri sociale de pe latura de est, cu toate că în avizul de la Comisia de Monumente nu s-a acceptat, dar o să susținem în continuare pentru că în special pentru spectacole sunt neapărat necesare”.
Ce se va realiza în Piața Centrală, potrivit proiectului
”- asigurarea continuității spațiului pietonal prin eliminarea parcărilor , a unor amenajări amplasate dezavantajos și prin reorganizarea componentei vegetale;
– în concordanță cu Planul Urbanistic General al zonei centrale, propunerea urmărește pietonalizarea în cât mai mare măsură a Pieței Centrale, pavajul va fi corelat cu cel utilizat pe strada Liviu Rebreanu și cu cel de pe străzile și pasajele reabilitate recent; pe laturile de est și de sud este asigurat accesul riveranilor, al vehiculelor de aprovizionare și a celor de urgență, prin intermediul unor zone carosabile pavate
– se va păstra legătura auto pe latura de vest a pieței între strada Nicolae Titulescu, George Coșbuc și Gheorghe Șincai;
– traseul actualei străzi Dornei pe latura nordică a pieței păstrează posibilitatea accesului auto/transport publci/ pentru biciclete în piață, inclus într-un alt proiect în derulare (Linia Verde) și care nu face parte din acest proiect;
– se prevăd amplasamente pentru montarea unor standuri ad-hoc pentru expunere și comercializare produse meșteșugărești tradiționale, suveniruri, etc., ca o continuare a acestei activități de pe str. Liviu Rebreanu, cu ocazia diverselor manifestări precum târguri, zilele municipiului Bistrița, etc.
– amplasarea unor piese speciale din piatră naturală, cu informații despre poziția și configurația fostelor construcții adiacente fostei fortificații;
– amplasarea unui curs de apă integrat în pavaj pe traseul canalului care străbătea piața pe latura sudică;
– amplasarea a două fântâni și cișmele la intrările în piață;
– reorganizarea planațiilor din apropierea statuii Andrei Mureșanu;
– amplasarea a 3 catarge pentru steaguri;
– asigurarea iluminatului stradal, a iluminatului pietonal, a iluminatului de ambianță și ghidaj vizual, a iluminatului clădirilor reper, cu sisteme de iluminat cu aparate cu LED , tip coloană luminoasă;
– amplasarea de mobilier urban: băncile, scunele, mesele și cuburile-tabureți vor fi grupate predominant pe perimetrul și în interiorul fostei incinte fortificate;
– între clădirile bisericii și primăriei se va amplasa o machetă de bronz a nucleului istoric al orașului;
Pe laturile de est şi de sud este asigurat accesul riveranilor, al vehiculelor de aprovizionare şi al celor de intervenție, prin intermediul unor zone cu carosabil ocazional (pavate).
Se va păstra legătura auto pe latura de vest a pieței între strada Titulescu, George Coșbuc și Gh. Șincai. Traseul actualei străzi a Dornei pe latura nordica a pieței păstrează posibilitatea accesului auto / transportului public/ biciclete în piaţă, este însă inclus într-un alt proiect aflat în derulare (Linia Verde) și nu este parte a acestei documentație.
Statuia Andrei Mureşanu își păstrează poziţia actuală şi este integrată în noua amenajare, în primul rând prin reorganizarea plantaţiilor din imediata ei apropiere.
Linia Apei, compusă dintr-un element sursă (platformă înălţată cu două praguri) la joncţiunea străzii Rebreanu cu piaţa, un canal semiacoperit şi unul deschis, este însoţită de jeturi dinamice aflate la nivelul pavajului, în zona aflată la sudul bisericii. Pe poziţia aproximativă a vechii aducţiuni de apă (colţul de nord-est al pieţei) este amplasată o fântână circulară care mobilează şi împrospătează zona de intrare în piaţă.
Soluţia de iluminat se dezvoltă pe patru dimensiuni: iluminat funcţional stradal pe latura de nord-est (prelungirea străzii Gheorghe Şincai), iluminat pietonal pentru restul amenajării, iluminat de ambianţă şi ghidaj vizual, iluminat al clădirilor reper.
Zona nord-estică a pieţei primeşte un rol multifuncţional, reluând în formă contemporană, tradiţia şi – parţial – configuraţia târgurilor care aveau loc aici. Poziţia acestei zone flanchează şi deserveşte în mod firesc principalul flux pietonal care traversează şi astăzi piaţa: de la nord-vest spre sud-est, legând strada Rebreanu de strada Dornei.
Prin eliberarea zonei de trafic staţionar şi restrângerea vegetaţiei, se obţine flexibilitatea necesară desfăşurării diferitelor tipuri de evenimente: pieţe volante, târguri, concerte şi proiecţii de film, diferite alte manifestări sociale.
Zona nordică primeşte un rol multifuncţional şi un caracter predominant mineral. Castanii de dimensiuni mari sunt păstraţi ca elemente solitare care flachează principalul flux pietonal al pieţei (diagonala Dornei-Rebreanu) şi umbresc locuri de odihnă.
Latura sudică a pieţei, însorită şi cu un caracter mai retras, beneficiază în continuare de prezenţa arborilor de talie medie pentru a găzdui activităţi cu caracter recreaţional şi ludic. Sunt selectate specii cu inflorescenţe şi cromatică bogate. Configurarea acestora în grupuri asociate cu elemente de mobilier şi jocuri de apă, lasă locul unor culoare vizuale neobstrucţionate în direcţia faţadei bisericii”.
Deci nu se lasa…Cine a venit cu aceasta viziune, care architect? Sau este propria viziune? Incercam sa ne obisnuim cu piatra dupa o anumita varsta?
Nici nu ma asteptam la altceva, din partea ta, primare!
Asa cum ai inceput cu copacii de pe bulevard, asa vei continua si cu cel mai imbecil proiect care ar putea exista vreodata, in acest fost oras verde.
Sper ca opozitia sa-ti bage pe gat rahatul asta de proiect cat mai repede, si sa nu mai pupati administratia orasului pe care l-ati F…t cum stiti numai voi, PSD!!!!
Si, nu in ultimul rand, cred ca Raducu era mai bun decat tine, chiar daca la inceput am crezut altfel…dar dintre 2 rai, il aleg pe cel mai mic.
Tot ce-ai facut, a fost oribil!
Te asteptam la “Romania te iubesc” la rubrica, bani europeni fututi.
Ai zis bine de o chestie cu opozitia.. Intrebarea e: Care opozitie? : )
Nu ii zice nimeni ca sufera si nu si-a luat pastilele? Lasa bai copacii in pace, ce ti-au facut, nu te-au votat? Am impresia ca tovarasii de partid sacrifica orasul pt a-l taia de pe liste la alegerile urmatoare! Smintitilor!
Asa ati zis si cu parcul municipal… s-a taiat foarte putin si acum nu exista zi sa nu fie plin de lume.
Amice…. ești i d i o t. E de la Caragiale citire, ca să nu te aprinzi degeaba. In parc e iarbă verde, acolo lângă primărie vrea să bage piatră, auzi la el primar n ă t â n g. Să nu avem pic de umbră…..vom avea unde face plajă…..
Corect!
Dar te-ai intrebat de ce nu se aglomerează și minunata piată mică?Aia cu piatră pe jos?
Oare de ce stă lumea in parc?
Manipularea publica continua intr-un ritm ametitor. Maine la dezbatere vom face cunoscuta incalcarea flagranta a sase legi de catre administratie. A spune ca in Piata Centrala nu este spatiu verde gata amenajat este o mare si voita si cinica afirmatie din partea edilului. Rugam bistritenii care sunt iubitori ai NATURII a florilor si copacilor sa fie prezenti la aceasta dezbatere . Nu uitati ca administratia ne-a dus cu presul si in 2014 si nu ne-a informat si nu au fost prezentate toate cele 5 variante de proiecte. Astfel bistritenii nu au avut posibilitatea cunoasterii si alegerii unui proiect intr-o dezbatere publica reala. A fost incalcata grav legislatia privind informatia publica . Reamintesc ca si legea CADASTRULUI este neaplicata iar imobilul din PIATA CENTRALA nu a mai fost actualizat din 1913 si mai bine,fapt descris si de o renumita doamna judecator si o doamna avocat. Avem pregatite toate legile si materialele care exprima dezacordul a 4700 de bistriteni fata de aceste fapte pe care noi le consideram ilegale, atata timp cat situatia juridica a terenului din PIATA este nelamurit voit..Pentru sanatatea urbana merita sa faceti un mic efort si sa lasati o ora alte activitati si va rugam sa fiti de partea copacilor si a florilor. Au inflorit TEII si B-ta este scaldata in parfum de TEI. Dalele, betoanele si pietrele nu o sa inlocuiasca in veci aceste minunatii.
4700 inseamna undeva la 5% si sunt 4700 pentru ca ai prezentat distorsionat situatia ca altfel găseai la semnat cel mult 1000! Oricum cam asta este valoarea ta ca om: 5%! Cam cat un kkt!
Almatonberg sa-ti mananci cuvintele.
Hai că s-a băgat iar „îngrijitorul statului paralel” să mineralizeze discuția.
Itic, pana acum eram Toniuc acum sunt Almatonberg???? Asta cine mai e?
Las ca pricepi tu, ca nu esti chiar asa de prost!
Auzi cica: taiem arborii pentru a elibera campurile vizuale…. Preferam sa avem campul vizual ocupat cu verdele arborilor, nu cu degradarea cladirilor in special din zona Sugalete.
Rabinule la tratament, si pastila sa iti fie fix aia din kkt, pe care ai pomenit-o. Esti un mizerabil .
Si mai preferam un oras in care putem sa circulam pe jos, fara sa ne impiedecam de minunata piatra naturala sau cu masina, fara a face slalom printre vesnice santiere si fara a ocoli jumatate de oras pentru a ajunge din punctul A in punctul B.
Hai să fim serioși ! Cine mai circulă pe jos? nici nu ai cum, toate trotuarele sunt ocupate de mașini.
rabinul si asistatii sociali mai pot pune botul la ceea ce transmite administratia. Esti jalnic rabine. Din tot ce postezi se vede cat esti de dus cu boala.Domule Balan, maine suntem la Primarie sa va sustinem.
Minusurile și plusurile de la comentarii nu sunt reale !!!!!! bălan marius se ocupă cu măsluirea lor.
un om care ste obisnuit sa minta doar asta sa faca! Este o problema din familie adica stii cum merge din tata in fiu! Tatal lui avea grija sa masluiasca dosarele celor arestati de comunisti astfel incat sa-i poata baga in puscarii! Cam tot un fel de plus minus! Dar stati pe aproape ca in curand o sa public mai multe dosare ca sa vedeti cum mult prea corectul tata doctor in stiinte juridice fabrica dosare unor oameni care nu erau de acord cu comunistii!
roxana iar ai aparut si freci banana…..lui rabinu ? O vreme ai stat ascunsa, acolo pe la pesedeu, si zau bine ai facut.
Tu din ce străFUNDURI băsiste ei mai ieșit?
Rabinule., hai fa public odata idiotenile tale, ca sa te pot actiona intr-o judecata dreapta . Abia astept impostor ce esti. Crezi ca nu imi dau seama ca esti un provocator josnic ? Rog din nou conducerea TIMP ONLINE sa nu mai permita asemenea afisari care aduc atingeri demnitatii unui JURIST de mare calitate care a fost tatal meu si care din 1973 nu mai este printre noi. Sunt provocari si mizerii specifice zilelor noastre !
Eliberăm câmpurile vizuale. Recunoașteți că pasărea creață are viziune. Gândește ca struțul!
Crețu asta nu e normal la balamuc e bun
Ești arbore și te-a ciuntit primarul, așa că reacționezi. Nu poți rămâne indiferent, deci răspunzi. Pe unde te-a străpătruns ferăstrăul mecanic dezvolți rapid barierele transversale cu care astupi vasele conducătoare, pe rând. Trebuie să produci urgent lăstării regeneratori, să lupți frontal, cu toate inelele tale, ca să nu te dovedească praful invizibil al ciupercilor atunci când vântul îți bate drept în cioplaj. Dinspre centru împingi razele prelungi, verticale, ca să obții placa subțire necesară localizării rănilor foarte recente. De s-ar țese mai repede coaja cea nouă peste porțiunile vătămate. De s-ar mai domoli și bacteriile. Că te-a lăsat fără platoșa protectoare, hoțomanul, iar acuma, după ce te-a modificat estetic și chimic, explică lumii c-a făcut acest lucru numai spre binele tău. De tânăr erai spoit en gros, ca să fii apărat de furnici și buburuze, pesemne, cu toate că varul politic arde la noi, mult prea des țesutul vital dintre coajă și lemn. Te-a gâtuit cu sârmele iluminatului public, ca să-ți sporească fotosinteza, probabil. Aveai portul frumos, natural, iar el te-a transformat și adaptat după gusturile sale până te-a epuizat. Ce-ar spune cetățenii acestui oraș dacă într-o bună zi necuvântătoarele ar plasa, prin imitație, potcoava struțului african în pliscul edilului-șef, ori dacă l-ar îndoi de mâini și de picioare ca să devină rotund, oval, roș-albastru, precum ouăle de dinozaur, la Paști? Tu nu te lași, că ești arbore. Chiar dacă unul ghilotinat de către domnul primar.