Sala ”Valeria Peter Predescu” a Centrului Cultural Dacia din Bistrița va găzdui o reprezentație a spectacolului de teatru Țuhaus – marți 14 august, ora 19.00. Relatată chiar de el, pe scenă, povestea descrie traseul emoţional al unui bărbat care şi-a petrecut cinci ani în penitenciarele româneşti, de la împrejurările care i-au adus condamnarea, la mizeria și abuzurile închisorii și lupta împotriva acestora, până la reflecții asupra pedepsei și asupra pierderilor personale din perioada respectivă.
Țuhaus este un proiect de teatru documentar ce are la bază zeci de ore de interviuri cu cei aflați în spatele gratiilor și cu cadre ale penitenciarelor, o mare parte a documentării realizându-se în 2017 la Telciu.
”La Telciu am început vara trecută documentarea. Am intervievat persoane care au trecut prin experiența închisorilor. Am continuat să facem asta în toată țara – Iași, București, Satu Mare, Cluj, Craiova etc. Așa am ajuns la Vlad Bălteanu – un domn ce a trecut prin experiența nefastă a închisorii și care a vrut să-și spună povestea pe scenă, alături de actori profesioniști – Alexandru Potocean și Andrei Șerban”, precizează regizorul Lorand Maxim.
Țuhaus – Resurse; Istorii; Dialog este un proiect de teatru documentar și investigație jurnalistică. ”De ce mizăm atât de mult pe pedeapsă ca panaceul care să calmeze, să combată și să liniștească neregulile din societate – în loc să mizăm pe educație sau pe combaterea sărăciei…? Viața unui om se schimbă complet după închisoare. Dacă una din rațiunile principale ale închisorii este reeducarea și reabilitarea, de ce se continuă pedeapsa și după închisoare? E un paradox. Nici închisoarea nu crede în ceea ce face”, se întreabă regizorul Claudiu Lorand Maxim care vă oferă marți 14 august, la Centrul Cultural Dacia, ocazia de a afla câteva răspunsuri la aceste întrebări – în spectacolul de teatru documentar și jurnalism intitulat Țuhaus – un spectacol inspirat din protestele care s-au declanșat în 2016 în penitenciarele românești, un spectacol care ne privește personal și are șanse să ne modifice esențial viziunea de ansamblu asupra acestei probleme delicate în societatea românească.
Reprezentația va fi urmată de o discuție cu scriitorul Vasile Ernu și echipa spectacolului: Vlad Bălteanu, Mişa Dumitriu, Alex Horghidan, Andrada Lăutaru, Alexandru Potocean, Andrei Şerban, Alexandra Voivozeanu.
Țuhaus – Resurse; Istorii; Dialog este co-finanțat de Administrația Fondului Național Cultural și de către UNITER. Spectacolul a fost produs de Reciproca și co-produs de Asociația ADO și MACAZ Teatru Bar Coop. Alături de AFCN și UNITER, producția a fost finanțată de Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.
Adaugă comentariu