Actualitate Recomandări

”Oraș mândru de trecutul săsesc, de prezentul românesc și încrezător în viitorul său european”

”Este binecunoscut faptul că orașul nostru a fost fondat de coloniști saşi la începutul secolului al XI-lea și că a obținut titlul de „oraș liber regal” la mijlocul secolului al XII-lea, după care a avut o dezvoltare accentuată, devenind nu doar unul din orașele importante ale Evului Mediu ci și unul cu o personalitate distinctă și un farmec inconfundabil. De-a lungul celor 800 de ani de istorie, Bistrița a cunoscut și perioade dificile, începând cu năvălirea tătarilor din 1241 – descrierea acesteia face și prima mențiune scrisă despre oraș – epidemia de ciumă din 1601, incendiul devastator din 1857, depopularea de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, dar de fiecare dată orașul a renăscut prin munca și stăruința locuitorilor săi. Bistrița s-a reafirmat mereu ca un centru urban important al zonei, indiferent de conjunctura administrativă sau de regimul politic”, a spus primarul Ovidiu Crețu la deschiderea oficială a Târgului Mare al Bistriței 2018:

”Dezvoltarea industrială începută în 1968 – când Bistrița a devenit reședință de județ – a determinat foarte repede triplarea populației și o extindere însemnată a zonelor de locuit prin construcția cartierelor de blocuri Independenţei, Ștefan cel Mare, Petre Ispirescu, Decebal, etc. Peste 22.000 de apartamente. Simultan cu construcția unităţilor economice și a blocurilor de locuințe s-au realizat edificii pentru educație, cultură, îngrijirea sănătății, agrement ş.a.

Schimbarea sistemului politic prin Revoluția din 1989 a deschis noi perspective și posibilități pentru viața economico – socială a oraşului iar aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, în anul 2007, a adus o extraordinară deschidere și numeroase oportunități pe care Bistrița le-a folosit – spun eu cu mult succes – pentru a rezolva multiplele cerințe ale cetățenilor, care își doresc un nivel de trai european pentru ei și pentru copiii lor.

Una din trăsăturile specifice ale Bistriței postdecembriste (care nu se regăsește în alte orașe din România) este explozia construcției de locuințe, în principal în zonele (foste agricole) dintre localitățile componente și orașul vechi, unde s-au construit peste 4.000 de case și vile – dotate cu tot ceea ce e necesar pentru o viaţă modernă.

Activitatea industrială, care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă începând cu deceniile 7 și 8 ale secolului trecut, s-a reformat și modernizat în ultimii ani – au apărut numeroase unități noi, investiții locale sau străine – astfel încât astăzi, raportat la numărul de locuitori, Bistrița este unul din cele mai industrializate orașe ale României.

Serviciile și comerțul, sectoare subdezvoltate în perioada comunistă, au cunoscut o dezvoltare greu de imaginat în urmă cu 20 de ani. Structura spațiilor comerciale s-a schimbat complet, zona centrală este populată cu terase frumoase și magazine specifice, în zona de est a orașului – pe Calea Moldovei s-a dezvoltat un Shopping City de tip european; activitatea hotelieră și-a extins și diversificat oferta și mă bucur să spun că avem la Bistrița unul din cele mai bune – dacă nu cel mai bun – hotel de cinci stele din România.

Reabilitarea centrului istoric și a monumentelor arhitectonice, modernizarea circulației și a transportului, extinderea și modernizarea spațiilor verzi și a locurilor de agrement, reabilitarea și modernizarea școlilor și grădiniţelor, a spitalelor și a instituțiilor culturale, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, sunt rezultatul unor proiecte demarate în anul 2008, finanțate în special prin programele europene, în care administrația municipiului şi din 2012 şi cea a județului sunt activ implicate, cu evidente rezultate pozitive în viaţa bistriţenilor.

Cu toate încercările istoriei (Dictatul de la Wiena din 1940, deportarea evreilor și exodul saşilor din 1944, prigoana comunistă împotriva intelectualilor începând din 1945, interzicerea Bisericii Greco-Catolice în 1948, etc.), Bistrița a evoluat în această sută de ani, dezvoltându-se ca un oraș important al României, reușind să-și păstreze trăsăturile care i-au conferit individualiate – spirit organizațional, hărnicie, deschidere spre nou şi progres, promovarea educației și culturii, toleranţă etnică și religioasă, astfel încât astăzi putem spune că trăim într-un oraș care s-a dezvoltat armonios, mândru de trecutul său multisecular săsesc, de prezentul său românesc și încrezător în viitorul său european.

Prin ceea ce facem noi aici, la Bistriţa, ne alăturăm altor mii de comunități care participă la acea construcție pe care o numim România modernă, ţara din care suntem parte integrantă, în care ne-am găsit locul firesc, în care ne simțim acasă, țara pe care o iubim și pe care o dorim dezvoltată și civilizată, ţara în care ne place să trăim și pe care dorim să o lăsăm copiilor noștri pregătită pentru devenirea sa europeană. Trăiască România Centenară!”.

6 comentarii

  • Dacă vă doreați o Românie modernă și dezvoltată, o aveam deja. Părerea mea e că nu v-ați dorit acest lucru niciunul din voi , din orice partid ați face parte. Ce v-ați dorit ați obținut: adică o populație săracă, fără educație, ușor de manipulat. Păcat pentru țară, pentru orașul nostru frumos, pentru tot. De îndreptat e greu acuma, mai ales mentalitățile oamenilor. Suntem cu 100 de ani în urma tuturor, acum de centenar.

  • Bistriță – tu știi ce-ai fost,
    Burg deștept, nu oraș prost,
    Vid albastru, galben, roș,
    Ca struțul numit Cocoș.

  • Oras mediocru ca Bistrita mai vezi doar in sudul tarii. Le facem averi la vedetele de carton ale tarii si noi suportam mizeria si batjocura din piata Decebal. Avem o piata comunista ca si partidul rosu. Strazile orasului pline de petice ca la slabanogii aia care au pantalonii cu petice. Decebalul e plin de „valuri”. Mizeria este prezenta pe toate strazile. Bistritenii sunt in treaba lor… nu stiu sa ceara mai mult dar nici sa apecieze natura si orasul… vai de el oras.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.