Actualitate Recomandări

Simbolurile naţionale, pictate pe un zid al clădirii ce străjuieşte parcarea de pe str. Lupeni (FOTO)

Prin intermediul graffiti se fac declaraţii de dragoste, se transmit mesaje sociale, uneori cu caracter de revoltă. Dar nu întotdeauna graffiti-ul este menit să distrugă, să jignească şi să stârnească oprobiul public. Uneori, desenele estompează urâţenia pereţilor scorojiţi, a ruinelor nefaste, a caselor abandonate şi a cimentului cenuşiu, aşa cum s-a întâmplat şi în parcarea de pe strada Lupeni din Bistriţa.

O sesiune de graffiti dedicată Centenarului Marii Uniri, coordonată de profesorii Paul Târziu și Radu Hangan, împreună cu elevii de la Liceul de Arte „Corneliu Baba” din Bistriţa, a avut loc în cursul zilei de luni la iniţiativa Primăriei Bistriţa care i-a provocat pe tineri să fie creativi de Târgul Mare al Bistriţei.

 

„Oraşele se feresc de graffiti pentru că ne-am obişnuit cu griurile. Eu cred că e nevoie de culoare pentru că, aşa cum se ştie, culoarea înseamnă viaţă. Pictând acest zid, încercăm să ne simţim bine. Avem ca temă cei 100 de ani de la Marea Unire şi vom ilustra şi alte teme pe lângă. Facem logo-ul cu 100 de ani pe care îl vedem în multe locuri, dar modificat”, a spus profesorul Flaviu Târziu.

Ceea ce a ieşit după o zi întreagă de muncă este o adevărată operă de artă.

 

Elevii au pictat Coloana infinitului, turnul Bisericii Evanghelice Bistriţa, dar şi logo România 100.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.