(FOTO) La sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud a avut loc Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. 34 de agenți economici au oferit 412 locuri de muncă: 20 pentru persoanele cu studii superioare și 392 pentru cele cu studii medii și profesionale.
La bursă au venit 221 de absolvenți, 43 fiind selectați în vederea încadrării în muncă.
La această bursă au participat 329 de persoane, pe lângă absolvenţii de învăţământ fiind prezenți şi elevii din clasa a XII-a, profil “Știinţele naturii”, de la Colegiul Naţional ”Andrei Mureșanu”, elevii din clasele a XI-a profesională, profil “lăcătuş construcţii metalice, utilaj tehnologic” şi a XII-a liceu, profil “tehnician proiectant CAD” de la Colegiul Tehnic “Grigore Moisil” Bistriţa.
De asemenea, au participat zece persoane private de libertate aflate în Penitenciarul Bistriţa, care execută pedeapsă în regim deschis şi semideschis.
Printre firmele care fac angajări se numără Leoni, Comelf, Alpina Blazna, Electroplast, Polimed Com, RAAL, Teraplast.
Până la sfârșitul lunii septembrie, în evidențele AJOFM erau înregistrați doar 130 de absolvenți, a precizat directorul execuiv al instituției, Otilia Râpan: 36 de absolvenți de învățământ profesional, 85 de liceu, 5 de învățământ postliceal și 4 de învățământ universitar.
La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele AJOFM Bistriţa-Năsăud erau înregistrați 3.712 șomeri (din care 1,912 femei), rata șomajului fiind de 2,83%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,57%, în această lună indicatorul a înregistrat o creștere cu 0,26 pp. Din total, 1.460 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.252 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.622 șomeri provin din mediul rural și 1.090 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud (36,05%), urmat de cei cu studii liceale (20,90%), primare (20,28%), profesionale (15,73%), universitare (5,31), iar 1,73% au absolvit învăţământul postliceal. Șomerii cu nivel de instruire primar şi mediu reprezintă 94,69 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare – 5,31%.
Bursa fantoma… la bursa toti cauta ca angajeaza iar a doua zi nu mai recunosc ce au vorbit cu o zi inainte. Smecherii ieftine ca sa aiba bugetarii de munca.